UPDATE Terorizate de propriul părinte! Două fetiţe din Vaslui au ajuns la spital, după ce fost bătute măr de tatăl lor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două fetiţe în vârstă 5 şi 9 ani, din localitatea vasluianâ Gura Albeşti, au ajuns pline de vânătăim în această după-amiază, la spital, după ce au fost bătute crunt chiar de tatăl lor.

Ora 14:24 Cele două fete mai au şi un frate, în vârstă de 7 ani, care ar fi primit şi el un astfel de tratament din partea tatălui. Poliţia a fost sesizată de asistentul social din cadrul Primăriei Albeşti, care a adus la cunoştinţă faptul că trei copii, cu vârste cuprinse între 5 şi 9 ani, prezintă urme de violenţe, în special la nivelul feţei. „La faţa locului s-a deplasat un echipaj de Poliţie, însă copiii sunt foarte speriaţi şi nu pot povesti ceea ce li s-a întâmplat“, ne-a declarat Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui. 

Potrivit Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Vaslui, micuţele erau pline de vânătăi pe tot corpul. Din spusele vecinilor şi a autorităţilor, Aurel Trâncu, tatăl celor două fete, nu ar fi la prima abatere. 

Practic, atât fetele, cât şi mama lor, sunt terorizate ăi bătute constant de bărbat, însă abia astăzi a ieşit totul la iveală, graţie învăţătoarei uneia dintre copile.

„Fetiţele sunt bătute încă de săptămâna trecută, iar ele au fost ţinute încuiate în casă de tatăl lor. Învăţătoarea a sesizat lipsa lor, iar asistentul social din Primărie s-a dus să verifice, mai ales că acest bărbat nu e la prima abatere“, ne-a declarat Monica Amanci, primarul comunei Albeşti.

Protecţia Copilului a declanşat o anchetă

Cazul a ajuns şi la urechile celor de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui, în urma unei sesizări primite chiar de la medicii de la ambulanţă, care s-au deplasat la locuinţa familiei pentru a vedea care e situaţia.

În acest moment, la faţa locului se află şi poliţiştii de la Postul de Poliţie Albeşti care încearcă să îi găsească pe cei doi părinţi, deoarece aceştia nu se află la domiciliu. 

Vom reveni cu amănunte

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite