Soluţia autorităţilor vasluiene pentru evitarea înzăpezirilor pe drumurile naţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
inzapeziti vaslui

Peste 8.000 de metri liniari de parazăpezi vor fi montate anul acesta în zonele de risc din judeţul Vaslui pentru a se evita blocajele în perioada în care se vor înregistra zăpezi abundente şi viscol.

Directorul Angajaţii Secţiei Drumuri Naţionale Bârlad, Lucian Radu a anunţat joi, 16 noiembrie, în cadrul unei conferinţe de presă organizată de Prefectura Vaslui, că angajaţii de la Drumuri Naţionale au amplasat deja 4.000 de metri de parazăpezi, în perioada imediat următoare urmând a fi montate celelalte.

”Parazăpezile vor fi amplasate în zonele în care se produc de obicei blocaje, pentru evitarea unor situaţii neplăcute. Anul acesta, suprafaţa pe care se vor monta astfel de parazăpezi este mai mare cu aproximativ 1.400 de metri liniari, comparativ cu anul trecut. Avem materialele antiderapante necesare şi 25 de utilaje pregătite să intervină”, a declarat directorul SDN Bârlad. 

Prefectul judeţului Vaslui, Eduard Popica, le-a cerut tuturor factorilor implicaţi în gestionarea situaţiilor de urgenţă care pot apărea în sezonul rece să fie pregătiţi să intervină şi ”să trateze cu maximă seriozitate” această problemă, pentru a nu exista victime omeneşti. 

”Avem de la Direcţia de Sănătate Publică datele referitoare la persoanele dializate şi gravidele aflate în trimestrele II şi III de sarcină, pentru a şti unde să intervenim cu prioritate în cazul unor coduri de vreme rea. De asemenea, am discutat cu cei de la Inspectoratul Şcolar şi am aflat că cele mai multe dintre şcoli au asigurat combustibilul necesar pentru încălzirea în această iarnă. Sunt 15 şcoli în care nu există momentan întreaga cantitate de lemne de foc, dar contractele sunt semnate şi situaţia se va rezolva. Totodată, am stabilit ca, în comunele în care sunt probleme cu microbuzele şcolare, să fie împrumutate microbuze din comunele vecine. Sunt conştient de faptul că, în afară de situaţiile raportate, vor apărea unele neprevăzute, dar trebuie să ne mobilizăm cu toţii, astfel încât să trecem cu bine peste sezonul rece. Meteorologii anunţă o iarnă grea, dar eu sper să fie una normală”, a precizat prefectul Eduard Popica. 

La conferinţa de presă organizată de Instituţia Prefectului au participat şefii tuturor structurilor teritoriale din Ministerul Afacerilor Interne, care au dat asigurări că aceste instituţii sunt pregătite pentru a interveni cu promptitudine. Şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, comisar şef Doru Panţiru, le-a cerut conducătorilor auto să fie disciplinaţi, să nu pornească la drum dacă se anunţă condiţii nefavorabile şi să nu îngreuneze activităţile de deszăpezire, menţionând că pentru astfel de situaţii există amenzi.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite