FOTO VIDEO Pe urmele românului din „Take, Ianke şi Cadâr“. Cine erau negustorii care l-au inspirat pe V. I. Popa

FOTO VIDEO Pe urmele românului din „Take, Ianke şi Cadâr“. Cine erau negustorii care l-au inspirat pe V. I. Popa

Gheorghe Bizim, cel care l-a inspirat pe V. I. Popa în crearea personajului Take, alături de soţia lui FOTO Arhiva personală Mircea Bizim

Românul, evreul şi turcul, eroii principali din piesa de teatru care a făcut deliciul publicului spectator vreme de opt decenii, au fost inspiraţi din realitate. După aproape un secol de la dispariţia legendarilor eroi, nepotul românului luat model pentru Take, Mircea Bizim, povesteşte despre acesta

Ştiri pe aceeaşi temă

Mircea Bizim (91 de ani) spune că este descendentul unuia dintre românii care l-au inspirat pe dramaturgul Victor Ion Popa atunci când acesta a scris, în 1932, piesa „Take, Ianke şi Cadâr“. Astfel, Mircea Bizim susţine că bunicul său, Gheorghe Bizim, ar fi fost, de fapt, cel care a folosit drept model pentru creionarea personajului Take. Astfel, numele real a lui Take pare să fi fost Gheorghe Bizim, care, spre deosebire de personajul de teatru, a avut 10 copii, dintre care un singur băiat, Ion. Acesta din urmă s-a căsătorit la Popeni (un sat din comuna Zorleni, aflat la câţiva kilometri de Bârlad) şi a ajuns directorul Orfelinatului „Ferdinand“ din localitate. La rândul său, a avut trei copii, printre care şi Mircea Bizim.

POVESTEA NUMELUI TURCESC

Inginerul Mircea Bizim locuieşte de o viaţă în Bucureşti, dar păstrează câteva dintre amintirile copilăriei. Numele de familie pare să se fi tras de la o poreclă care vine din limba turcă: „bizim“ înseamnă „al meu“, adică omul meu de încredere. Probabil de aici şi porecla de „Turcul“, rămasă în memoria bârlădenilor.
Un frate de-al bunicului se trăgea din Popeni şi era angajatul unui grec, Zamfiratos. Avea în sarcină gospodăria din curtea conacului: grajduri, hambare, grădină. Grecul i-a zis Bizim, adică omul lui de încredere, şi aşa ne-a rămas numele“, a povestit, pentru „Weekend Adevărul“, Mircea Bizim.

Mircea Bizim îşi aminteşte despre bunicul lui  FOTO: MARIAN ILIESCU

Copilăria urmaşului lui Gheorghe Bizim este legată de Bârlad şi de dugheana bunicului său, chiar dacă s-a născut la Popeni şi tot acolo şi-a trăit primii ani din viaţă. Tatăl său a murit de tânăr, în 1940, şi câţiva ani, Mircea Bizim a stat la bunicul său pentru a putea urma cursurile liceului. Apoi, mama lui a decis să se mute la Bucureşti, unde avea mai multe rude: „Bunicul (n.r. – personajul Take) era un om aşezat, modest, harnic şi foarte cinstit. A făcut ceva avere, avea şi pământ, şi o exploatare forestieră făcută cu un evreu. Acesta a vândut tot şi a fugit în străinătate. Bunicul a intrat aproape în faliment. Despre evreul care l-a inspirat pe Victor Ion Popa nu-mi amintesc nimic, dar l-am prins în viaţă pe turc. În realitate, acesta era de altă naţionalitate“, îşi aminteşte Mircea Bizim.

Amintirile lui din vremea copilăriei sunt puţine, dar momentele frumoase i-au rămas adânc întipărite în minte. Mircea Bizim îşi aminteşte cum, pe când era copil, „îl vâna“ pe bunicul lui cu o puşcă de jucărie. „Era chelios, dar avea în faţă o şuviţă care îi atârna. Eu aveam o puşcă şi încercam să îi nimeresc şuviţa. Ziceam că dacă trag cu puşca în ea, o să omor cioara. Râdeam şi noi. Eram copil...“, spune Bizim.

VIDEO cu piesa „Take, Ianke şi Cadîr” în interpretarea antologică a lui Alexandru Giugaru, Ion Finteşteanu şi Marcel Anghelescu

În ceea ce priveşte gospodăria celui care l-a inspirat pe personajul Take, nepotul lui spune că îşi aminteşte cum reuşea bunicul lui să strângă apa pentru splălarea hainelor. „Făcuse un bazin, un fel de fund de fântână. Acolo strângea apa de la ploaie pentru bunica“, îşi aminteşte bătrânul.

BIZIM, PINCU FINCHELSTEIN ŞI RISTICI

Mărturii despre cele trei personaje se găsesc şi în caietul program al piesei „Take, Ianke şi Cadâr“, montată la Teatrul „V. I. Popa“ din Bârlad, în stagiunea 2008-2009. O notă din acest caiet program face trimitere la identitatea celor trei, preluând o declaraţie a fostului preşedinte al Comunităţii Evreilor din Bârlad, Lazăr Croitoru, care a murit în urmă cu câţiva ani: „Astfel, Hristache Bizim se pare că era tatăl artistei Aristiţa Romanescu, devenit în piesă personajul Take. Evreul Pincu Finchelstein a devenit Ianke, iar Ristici, bragagiul de origine sârbă, care vindea bomboane şi halviţă, a devenit turcul Cadâr“.

FIICA LUI BIZIM

În volumul I al cărţii „Bârladul odinioară şi astăzi. File de istorie, Academia Bârlădeană“, au fost publicate câteva rânduri scrise de Alexandrina (Aristiţa) Bizim Romanescu, fiica lui Gheorghe Bizim, despre care se spune că a fost artistă, una dintre cele nouă fiice ale românului care l-a inspirat pe dramaturg în creionarea personalităţii lui Take. Ea îi descrie pe cei trei ca fiind „oameni nevoiaşi care nu aveau alte posibilităţi de trai decât făcând pe intermediarii între micii producători şi micii cumpărători“.

Românul, evreul şi turcul reuşeau să-şi întreţină familiile din negoţul cinstit. Cumpărau gaz lampant şi sare de la cei care veneau cu căruţele cu coviltir de la Moineşti sau de la Târgu Ocna şi le revindeau cu profit celor care aveau nevoie de gaz să-şi lumineze odăile şi sare să dea gust mâncării. Potrivit aceleiaşi surse, cei trei aveau interes să-şi plaseze marfa, dar nu se concurau, nu se certau şi se ajutau la nevoie. Ba chiar nevoile i-ar fi unit.

„Conform cele spuse de Victor Ion Popa, sunt adevăruri trăite de mine, deoarece sunt fiica personagiului Take şi am participat direct la viaţa acestor eroi care locuiau lângă Podul Pescăriei. Bunul meu tată, aici înfăţişat de personajul Take, plecat din satul Popeni, fiu de ţăran cu mulţi copii, fără pământ, a intrat de mic la stăpân să-şi câştige pâinea. Aşa a ajuns mic negustor, muncind din greu la uşile celor care-l primeau“, scria Alexandrina (Aristiţa) Bizim Romanescu.

Potrivit amintirilor însemnate de ea, pe evreu l-ar fi chemat moş Pincu, iar pe turc l-ar fi chemat, de fapt, Vasile. 

„BERLADUL“ LUI TAKE, IANKE ŞI CADÂR

Una dintre cele mai reprezentative piese de teatru ale dramaturgiei româneşti din perioada interbelică, piesa „Take, Ianke şi Cadâr“, scrisă de V. I. Popa, a surprins viaţa de la începutul secolului al XX-lea din târgul Berladului, aşa cum era numit Bârladul de altădată.

Parfumul vremurilor trecute parcă mai pluteşte şi astăzi la periferia oraşului în care au trăit odinioară personajele care l-au inspirat pe autor. După atâtea decenii de la dispariţia românului, evreului şi a turcului, încă mai circulă legende despre ei. Mahalalele în care au trăit, pavelele pe care au călcat, denumirea străzilor de atunci încă mai stârnesc poveşti. Toate vechile clădiri au fost demolate de o jumătate de secol, iar descendenţii celor trei negustori s-au împrăştiat prin lume. În urma lor au rămas legendele.

Însemnări despre cele trei personaje se găsesc în volumele despre istoria Bârladului. Informaţiile sunt puţine şi adeseori contradictorii, dar tocmai acest lucru creşte misterul din spatele adevăraţilor eroi care l-au inspirat pe Victor Ion Popa. Numele real personajelor diferă de la o sursă la alta ori sunt amestecate. Un singur lucru e cert: au existat şi au convieţuit în armonie.

Bunicul era un om aşezat, modest, harnic şi foarte cinstit. A făcut ceva avere, avea şi pământ, şi o exploatare forestieră făcută cu un evreu. Acesta a vândut tot şi a fugit în străinătate. Bunicul aproape că a intrat în faliment. Despre evreul care l-a inspirat pe Victor Ion Popa nu-mi amintesc nimic, dar l-am prins în viaţă pe turc. În realitate, acesta era de altă naţionalitate.
Mircea Bizim, nepotul lui Gheorghe Bizim

Cei trei negustori nu se concurau, nu se certau şi se ajutai la nevoie, ceea ce i-a şi unit.

O piesă nemuritoare

„Take, Ianke şi Cadâr“ a fost scrisă de V. I. Popa în 1932 şi surprinde mediul intercultural specific târgurilor moldoveneşti de la acea vreme. Atmosfera de calm, replicile antologice pline de umor, prieteniile legate între localnicii cu religie, cultură şi tradiţii diferite l-au inspirat pe dramaturg. Simplitatea şi bonomia românului Take, flecăreala plină de umor şi şiretenia lui Ianke, dar şi înţelepciunea şi bunătatea turcului Cadâr au fost surprinse de autor cu multă inspiraţie.  Spectacolul a avut zeci de montări pe toate scenele teatrelor din ţară în ultimele opt decenii şi publicul continuă să fie fascinat de cei trei eroi. Piesa a fost jucată pentru prima dată la Teatrul „Maria Ventura“ din Bucureşti, în direcţia de scenă a lui Victor Ion Popa, în seara de 25 martie 1932.

Distribuţia a fost una antologică: Take – Alexandru Giugaru, Ianke – G. Timică, Cadâr – Ion Sîrbul, Ilie – Jules Cazaban, Ionel – Mihai Popescu, Ana – Maria Mohor (cea de-a doua soţie a lui Victor Ion Popa), Safta – Silvia Dumitrescu. O altă punere în scenă s-a făcut în 1976, la Teatrul Naţional din Bucureşti, în regia lui Ion Finteşteanu. În rolurile principale au fost distribuiţi Alexandru Giugaru (Take), Ion Finteşteanu (Ianke) şi Marcel Anghelescu (Cadâr).

În 2001, tot la Teatrul Naţional din Bucureşti, se punea în scenă din nou „Take, Ianke şi Cadâr“, în regia lui Grigore Gonţa, cu o distribuţie excepţională: Take – Marin Moraru, Ianke – Radu Beligan şi Cadâr – Gheorghe Dinică.


Marin Moraru (stânga), Gheorghe Dinică şi Radu Beligan, în „Take, Ianke şi Cadâr“, la Teatrul Naţional din Bucureşti   FOTO: TNB

În alte două variante, Bizim e turcul Cadâr

Cea mai exactă descriere a mahalalei în care au trăit eroii lui V. I. Popa se găseşte tot în „Bârladul, odinioară şi astăzi. File de istorie, Academia Bârlădeană“, publicată în 1984. În mahalaua Podeni, dincolo de Podul Pescăriei (n.r. – din Bârlad), a avut casă şi tatăl dramaturgului V. I. Popa, pe strada Cuza Vodă, la numărul 15. Dughenele celor trei negustori se aflau dincolo de Podul Pescăriei, la o uliţă distanţă de casa unde s-a născut Nicolae Tonitza, pe ultima sută de metri a străzii Ştefan cel Mare.

VIDEO cu piesa „Take, Ianke şi Cadîr” în interpretarea lui Radu Beligan şi Gheorghe Dinică şi Marin Moraru

Toată zona mirosea puternic a peşte şi a arome orientale. Negustorii de toate naţiile comercializau coloniale, lumânări, peşte, dulciuri şi mărunţişuri. Informaţiile oferite despre cei trei negustori se potrivesc perfect în acest cadru, dar scot la lumină alte ipoteze ale identităţilor celor trei personaje.

VERSIUNEA LUI VASILE DAMASCHIN

Potrivit descrierii făcute de Vasile Damaschin în volumul al III-lea al cărţii „Bârladul, odinioară şi astăzi. File de istorie, Academia Bârlădeană“, pe partea dreaptă a străzii Ştefan cel Mare era o prăvălie scundă şi întinsă – a lui Bizim –, căruia bârlădenii îi spuneau „Turcul“. Personajul care l-a inspirat pe dramaturg era mic de statură, fără pretenţii şi muncea din greu toată ziua. La Bizim, care, potrivit autorului, îl întruchipa pe Cadâr, se vindeau gaz, borş, macaroane şi mărunţişuri.

Pe partea stângă, tot până în pod, se găseau prăvăliile altor târgoveţi, printre care şi cea a evreului Iţic, căruia i se spunea „Moş Kaner“. Potrivit autorului Vasile Damaschin, acesta ar fi fost personajul Ianke din piesa de teatru, care ţinea o tinichigerie în care se vindeau „tot felul de lucruri trebuitoare gospodăriei“. Pe aceeaşi parte era şi dugheana lui Peiu, cel care în piesă poate fi identificat cu românul Take. Acesta vindea ghete şi bocanci. După Al Doilea Război Mondial s-au retras din târgul Bârladului evreii, turcii şi grecii care au contribuit la economia oraşului, iar numele lor au fost date uitării.

VARIANTA COLONELULUI VASILIU

Identitatea celebrelor personaje de teatru a stârnit şi a incitat curiozitatea istoricilor bârlădeni de-a lungul veacurilor. Câteva informaţii despre oamenii care au dat viaţă personajelor de teatru se găsesc în „Bârladul de altădată“, ediţia 2001, autor fiind colonelul în rezervă Gheorghe Vasiliu, unul dintre cei mai mari colecţionari români de cartofilie şi medalistică. Dincolo de descrierea târgului de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, cu ilustraţii, se găsesc şi câteva însemnări despre legendarii eroi. „Băcăniile lui Take, Ianke şi Cadâr se găseau la câţiva paşi mai sus de centrul Berladului, unde se aflau sediile băncii «Moldova» sau «Banca de credit» ori Administraţia Financiară şi Camera de Comerţ“, se arată în volumul „Bârladul de altădată“.

Potrivit lui Gheorghe Vasiliu, negustorii „eternizaţi“ erau întruchipaţi de Petrache Peiu – Take –, românul care făcea comerţ cu pielării în crucea străzilor Ştefan cel Mare şi Cuza Vodă. Evreul Ianke ar fi fost inspirat de Iţic Pincu Kamer, căruia i se spunea „Moş Kamer“. Cadâr ar fi fost blândul negustor Bizim. Acesta locuia alături de fetele lui în casele situate înainte de a trece peste Podul Pescăriei în Podeni. Descrierea personajului Cadâr făcută de Vasiliu se potriveşte cu cea a lui Mircea Bizim în ceea ce-l priveşte pe personajul Take.

Dincolo de inadvertenţele dintre sursele citate, se regăsesc suficiente elemente comune. Faptul că Bizim era poreclit „Turcul“, din cauza numelui ce provine din limba turcă, explică de ce a rămas în memoria localnicilor ca fiind sursa de inspiraţie a personajului Cadâr.

“Băcăniile lui Take, Ianke şi Cadâr se găseau la câţiva paşi mai sus de centrul Berladului, unde se aflau sediile băncii «Moldova» sau «Banca de credit» ori Administraţia Financiară şi Camera de Comerţ.
Gheorghe Vasiliu, fragment din volumul „Bârladul de altădată“

Prietenia „creştinului, ovreiului şi turcului“

Victor Ion Popa a speculat în piesa „Take, Ianke şi Cadâr“ o problemă sensibilă în perioada interbelică: mediul multietnic şi multicultural, aşa cum era perceput în comunitatea populată de turci, evrei, greci şi sârbi. A insistat asupra omenescului personajelor, a inteligenţei native cu care erau înzestrate. Take, Ianke şi Cadâr, negustori cu trai modest, leagă o prietenie dincolo de barierele impuse de religie şi de cleveteala oamenilor din mahala. Au case identice, văruite la fel, şi nu se concurează. Take şi Ianke mănâncă la mese diferite, dar aproape lipite una de alta şi nu ezită să-şi ofere unul altuia bucatele. „Ovreiul să mănânce la masa lui ovreiască, iar creştinul să mănânce la masa lui creştinească!“ este una dintre replicile lui Ianke adresate românului.

Podul Pescăriei, care separa centrul Bârladului de mahalale în perioada interbelică, ilustrat într-un tablou pictat de M. Adamiu FOTO Sabina Ghiorghe

Scurgerea liniştită a zilelor şi echilibrul perfect creat este zdruncinat de venirea lui Ionel (fiul lui Take) şi a Anei (fiica lui Ianke), tineri plecaţi la Bucureşti pentru studii. Vestea că tinerii au decis să se căsătorească ameninţa să le strice liniştea. Deşi îşi iubesc copiii şi sunt legaţi de o prietenie de trei decenii, refuză să se cumetrească de frică de „bocluc“ din partea lui Take şi de falimentul afacerii, din prisma lui Ianke. Echilibrul este restabilit de Cadâr, prietenul tăcut care pune la cale un plan care să-i mulţumească pe toţi şi să închidă şi gura târgului.

Marin Moraru (stânga), Gheorghe Dinică şi Radu Beligan în piesa "Take, Ianke şi Cadâr

Imagini din aceeasi galerie
  • Marin Moraru (stânga), Gheorghe Dinică şi Radu Beligan în piesa
  • Prima montare a piesei
  • Podul pescăriei şi dughenele românului, turcului şi evreului, pictură M. Adamiu FOTO Sabina Ghiorghe
  • Gheorghe Bizim şi soţia FOTO Arhiva personală Mircea Bizim
  • Banca Tutova la 1906, una din băncile aflate înainte de Podul Pescăriei FOTO Arhiva colecţionarului Gheorghe Vasiliu
  • Mircea Bizim, nepotul lui Take FOTO Marian Iliescu
  • Mircea Bizim, nepotul lui Take FOTO Marian Iliescu    
  • Mircea Bizim în tinereţe FOTO Arhiva personală a lui Mircea Bizim
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările