Oreste, în scandal cu şeful DPIR Vaslui, aflat în stare de ebrietate

Oreste, în scandal cu şeful DPIR Vaslui, aflat în stare de ebrietate

Oreste Teodorescu. FOTO Mediafax

Realizatorul de televiziune Oreste Teodorescu a avut o altercaţie verbală, sâmbătă seară, cu şeful dela Detaşamentul de Poliţie pentru Intervenţie Rapidă (DPIR), în urma căruia, fosta vedetă TV, a făcut o plângere penală.

Ştiri pe aceeaşi temă

Scandalul a pornit după ce Oreste a ajuns la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, acolo unde fusese dus pentru audieri unul dintre prietenii săi, Paul Iurea, un cunoscut activist. Pe platoul din faţa instituţiei se afla şi Grişa Mititelu, şeful DPIR Vaslui, cu care fostul realizator TV a avut o dicuţie în contradictoriu. 

Incidentul a fost filmat de un alt prieten de-al lui Oreste, care a ales să meargă la sediul Poliţiei Vaslui pentru a face o plângere penală împotriva şefului Detaşamentului de Poliţie pentru Intervenţie Rapidă, despre care acesta susţine că se afla în stare de ebrietate şi le-a adresat cuvinte injurioase câtorva manifestanţi aflaţi în faţa sediului IPJ Vaslui.

În urma incidentelor care au avut loc la Pungesti, jandarmii au dus la IPJ Vaslui 22 de protestatari. 14 dintre protestatari sunt acuzaţi de ultraj şi unul de port ilegal de armă albă. Ceilalţi şapte au primit amenzi între 500 şi 5.000 de lei, pentru participare la o adunare publica nedeclarată.

Potrivit unui comunicat de presă remis de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Vaslui, un grup de persoane a distrus gardul împrejmuitor aparţinînd unei societăţii private şi a avut un comportament violent asupra forţelor de ordine, Jandarmeria desfăşurând acţiuni specifice de verificare a împrejurărilor în care s-au comis aceste fapte.

Printre persoanele reţinute pentru proteste, la Pungeşti, sunt şi Claudiu Crăciun, Vlad Ioachimescu, Willy Schuster, Michelle Schuster şi Erwin Albu.

„Am fost luaţi din faţa magazinului sătesc din Siliştea, urcaţi în dube şi loviţi cu simţ de răspundere, în drum spre Vaslui. Probabil a fost o revanşă a jandarmeriei după umilinţa administrată azi de sătenii adunaţi în tabară. Un guvern care se poate impune numai prin forţă e deja istorie”, este unul dintre mesajele postate de Claudiu Crăciun pe contul personal de Facebook.

Citiţi mai multe despre incidentele de sâmbătă de la Pungeşti:

Violenţe fără precedent la Pungeşti. Chevron a suspendat lucrările şi a făcut plângere pentru distrugerile din urma protestelor

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: