Dumitru Buzatu, politicianul ai cărui avere l-a transformat într-un veritabil baron local al României

Dumitru Buzatu, politicianul ai cărui avere l-a transformat într-un veritabil baron local al României

Dumitru Buzatu este şi preşedintele filialei Vaslui a PSD FOTO:adevarul

Dumitru Buzatu, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vaslui este, poate, cel mai puternic şi mai influent politician din această zonă a ţării, cuvântul său având putere de decizie chiar şi la vivelul central al Partidului Social Democrat, grupare politică din care face parte.

Dumitru Buzatu conduce Organizaţia Judeţeană Vaslui a Partidului Social Democrat (PSD) de 13 ani, el intrând în politică la începutul anilor 1990. Născut pe 12 august 1955 , la Rugionoasa, judeţul Iaşi, Buzatu a intrat în politică în anul 1992, atunci când a ajuns deputat pe listele PDSR. El a ocupat această funcţie până în 2004, când a fost ales vicepreşedinte al CJ Vaslui. A stat la cârma acestui judeţ pe acest scaun până la alegerile din vara lui 2012, atunci când a fost ales preşedinte al CJ, fiind votat de aproximativ 60% din populaţia judeţului. 

Are o avere impresionantă

Potrivit ultimei sale declaraţii de avere postată pe site-ul CJ Vaslui, Dumitru Buzatu se poate lăuda cu o avere impresionantă, dar şi cu statutul de fermier, în ciuda veniturilor extrem de mici pe care le încasează. De-a lungul timpului, el a cumpărat patru suprafeţe de teren agricol, două în comuna Zăpodeni şi două în comuna Ştefan cel Mare, localităţi conduse tot de primari social-democraţi, însumând o suprafaţă de peste 70.000 de hectare. De asemenea, a mai achiziţionat o bucată de pământ intravilan în municipiul Vaslui de 1.465 de hectare, dar şi două terenuri în Şaru Dornei. Împreună cu soţia sa, senatoarea Gabriela Creţu, Buzatu mai deţine două apartamente, unul în Vaslui şi unul în Bucureşti, dar şi o casă de locuit. Curios este faptul că, deşi s-a băgat destul de tare în agricultură, pe numele său nu apare niciun utilaj agricol, dar nici vreun autoturism. Şeful pesediştilor vasluieni are depozitate în mai multe conturi bancare suma de 112.200 de lei, iar ca datorii are un împrumut bancar de 20.000 de euro a cărui scadenţă este în anul 2027. Ca şi venituri încasate, Dumitru Buzatu a câştigat în ultimul an de vicepreşedinte al CJ Vaslui un salariu anual de 42.600, dar şi suma de 2.500 de lei în calitate de membru în comisiile de licitaţie ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui.

De-a lungul timpului, Buzatu a reuşit să îşi întindă tentaculele în cât mai multe instituţii, motiv pentru care de foarte multe ori a intrat în atenţia presei locale şi centrale. Spre exemplu, el este preşedinte al APC Vaslui, asociaţie care se ocupă cu alimentarea cu apă şi serviciile de canla din oraşele judeţului, dar şi preşedinte al Filialei Vaslui al Societăţii Naţionale crucea Roşie. Cea mai controversată calitate este cea de preşedinte al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară a judeţului Vaslui (ADIV), instituţie plină de oameni ai PSD şi care este finanţată de Consiliul Judeţean. Presa locală scria despre această instituţie că înghite din bugetul judeţului, numai pentru salarii, suma de 300.000 de lei, bani cu care sunt plătiţi cei 7 angajaţi. Aceta este motivul pentru care numele lui Buzatu apare, alături de alte nume grele ale PSD-ului, pe lista incompatibililor de la Agenţia Naţională de Integritate (ANI).

Fiul lui Buzatu, director la CRAV 

O altă nemulţumire exprimată public atât de presă, cât şi de duşmanii politici ai lui Buzatu, este aceea că fiul acestuia a fost uns în funcţia de director executiv al Centrului de Resurse pentru Afaceri Vaslui (CRAV). Înfiinţat în luna martie 2009, Centru de Afaceri este o societate care aparţine în proporţie de 70% Consiliului Judeţean şi 30% Consiliului Local, acesta fiind motivul pentru care Buzatu a fost acuzat de „nepotism“ în nenumărate rânduri. 

Exemplul lui Dumitru Buzatu, dar şi ai altor baroni locali aflaţi în coaliţia, i-a determinat pe parlamentarii din opoziţie să ia atitudine la anunţul făcuit de vicepremierul Liviu Dragnea conform căruia primarii şi preşedinţii de consilii judeţene pot face parte din adunările generale ale acţionarilor şi din consiliile de administraţie ale companiilor de interes local. Concret, Dragnea intenţionează să dea o lege prin care s-ar restrânge prerogativele ANI, în sensul eliminării unor stări de incompatibilitate pentru primari şi preşedinţi de consilii judeţene.

Citeşte şi:

Social-democraţii vasluieni  îl susţin pe  Nichita la funcţia de vicepreşedinte al Partidului Social Democrat

Preşedintele PSD Vaslui: „Cred că în PNL s-au strecurat şi derbedei“

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: