Accident teribil în Vaslui după ce zăpada de pe prelata unui tir a căzut pe parbrizul unei maşini: opt victime, printre care şi doi copii

Accident teribil în Vaslui după ce zăpada de pe prelata unui tir a căzut pe parbrizul unei maşini: opt victime, printre care şi doi copii

Un grav accident rutier s-a produs duminică seara în judeţul Vaslui pe Drumul European 581, în apropiere de Crasna, în zona Şapte Case.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE 5 Cercetările desfăşurate de poliţişti la faţa locului au arătat că vinovat de producerea accidentului este şoferul din Republica Moldova, un bărbat de 35 de ani. Acesta este cel care, spun anchetatorii, a pierdut controlul asupra volanului şi a intrat pe contrasens lovind frontal maşina din Vrancea, care în urma impactului a fost proiectată în câmp.

UPDATE 4 Cadrele medicale au declarat decesul conducătorului auto din Vrancea. Celelalte şapte victime au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui.

Planul roşu de intervenţie a fost dezactivat începând cu ora 20.30

UPDATE 3 Din primele cercetări desfăşurate la faţa locului, martorii au relatat autorităţilor că autoturismul înregistrat în judeţul Vrancea a pătruns pe contrasens după ce mai multă zăpadă a căzut de pe prelata unui tir pe parbrizul maşinii. Conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a pătruns pe contrasens, lovindu-se frontal cu autoturism care se deplasa pe sensul opus de mers.

În urma impcatului violent, au rezultate opt victime: şase din autoturismul din Republica Moldova. Printre acestea şi doi copii. Celelalte două victime se aflau în autoturismul din Vrancea.

 

UPDATE 2: Printre persoanele rănite se numără şi doi copii. Cadrele medicale efectuează manevre de resuscitare la faţa locului în cazul victimei găsite în stop cardio respirator. Acesta este conducătorul auto al unuia dintre autoturismele implicate în accident.

UPDATE1: Din primele informaţii, în accident au fost implicate un autoturism înmatriculat în Republica Moldova şi unul din Vrancea. Au rezultat opt victime: una încarcerată în stop cardio respirator, care a fost preluată de echipajul de terapie mobilă intensivă, două preluate de echipajele SAJ şi alte cinci victime preluate de autospeciale de transport victime multiple. Echipajele se îndreaptă către Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui.

Ştire iniţială:

Potrivit reprezentanţilor Prefecturii Vaslui în accident au fost implicate două autoturisme, fiind înregistrate şapte victime. Mai multe echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui şi Serviciul de Ambulanţă se deplasează în zonă.


Autorităţile au institutit planul roşu de acţiune, intervenţia fiind coordonată de prefectul judeţului Vaslui şi şeful ISU.

”Pentru optimizarea misiunii de răspuns, la faţa locului au fost trimise două autospeciale de descarcerare, o autospecială pentru transport persoane victime multiple, două ambulanţe SMURD şi o ambulanţă de terapie intensivă mobilă. În sprijinul forţelor din teren au fost trimise şi trei echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă”, au precizat reprezentanţii ISU Vaslui.

Ştire în curs de actualizare.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: