Primul gong la TESZT Timişoara. Spectacole din Serbia, Ungaria, Slovenia, Bulgaria, Croaţia, Italia, Portugalia, Bosnia-Herţegovina, Belgia şi Macedonia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Festivalul TESZT de la Timişoara se desfăşoară între 22-29 mai
Festivalul TESZT de la Timişoara se desfăşoară între 22-29 mai

La Teatrul Maghiar “Csiky Gergely” din Timişoara a început cel de-al nouălea Festival Euroregional de Teatru din Timişoara TESZT.

Ediţia 2016 a festivalului aduce la Timişoara, până în 29 mai, spectacole din Serbia, Ungaria, Slovenia, Bulgaria, Croaţia, Italia, Portugalia, Bosnia-Herţegovina, Belgia şi Macedonia, public din tot atâtea ţări, dar şi  critici de teatru din  estul  Europei, din SUA, Germania şi din România.
 

TESZT-ul a început cu premiera ”Maghiar”, un spectacol al regizorului Urbán András, coproducţie a Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timişoara şi a Teatrului „Kosztolányi Dezső” din Subotica (Serbia). 

“Minorităţile nu pot fi altfel. Iar exact prin acest paradox devin altfel. Ele de fapt sunt metafora altfelului. Cei care nu aparţin niciunde. Dar care nu au o acasă proprie. De asemenea, au o identitate de sine stătătoare şi greu de conceput despre ce înseamnă să fii altfel. În acelaşi timp,  îşi creează viziunea lor despre lume prin complexul lor de inferioritate şi de superioritate. Subordonat, dar care se crede mai  sus. Încearcă să fie acceptat, dar totodată să rămână altfel. Aşa cum este altfel în identitatea lui naţională, dar şi cum sunt altfel cei care îşi permit să fie diferiţi. De fapt am vorbit de nenumerate ori despre cum suntem noi altfel, cum ne asemănăm, şi v-am tot zis, aproape blasfemic, ce credeam noi a fi adevărat despre voi, despre noi. Stereotipiile, marile adevăruri, critica, lipsa sau eşecul, chiar şi victoria responsabilităţii politice şi sociale, toate acestea sunt numai inspiraţii, nimic mai mult, în nici un caz nu este mai important decât mesajul ce refuză limba vorbită, cea determinată prin termeni naţionalişti. Dacă nu vor înţelege în maghiară, vor înţelege altfel. De altfel, maghiara o înţeleg numai maghiarii. Nu mă interesează ce este comun în noi, sau ce ne deosebeşte. La urma urmei, fiecare limbă este menită nu să comunice sensuri naţionale, ci cele universale, ceea ce este universal uman. La urma urmei despre asta este vorba în spectacol. Despre o limbă umană. Despre o limbă umană teatrală. Această întâmplare teatrală se desfăşoară în starea de dinaintea şi de după a limbii, iar adevărul acestei limbi se manifestă estetic şi poetic”, a dezvăluit Urbán András. 

A noua ediţie a Festivalului Euroregional de Teatru Timişoara TESZT (22-29 mai) continua luni, cu două spectacole ce vidin Skopje şi din Budapesta şi un performance bulgar.
 

Centrul Cultural de Tineret din Skopje, Macedonia, aduce la Timişoara un spectacol-eveniment inspirat de Revoluţia declanşată în decembrie 1989 la Timişoara: ”Pădurea nebună”, un proiect creat prin voinţa unui grup de pasionaţi de teatru, care a dorit să relateze o poveste universală despre cum oamenii nu învaţă niciodată din marile greşeli ale istoriei. Unica reprezentaţie la Timişoara a acestui spectacol în Festivalul TESZT va avea loc de la ora 17, în sala Cercului Militar (Piaţa Libertăţii). Spectacolul va fi jucat  în limba macedoneană, cu supratitrare în română, maghiară şi engleză.

Trupa Forte din Budapesta, una dintre vedetele fiecărei ediţii a Festivalului TESZT, revine la Timişoara cu un nou spectacol al regizorului Horváth Csaba: „Împărăţia ta”, o piesă despre exilaţii istoriei, ”cei umiliţi, schilodiţi, oameni mici alungaţi către marginea hărţii, înspre periferiile societăţii, cei care n-au primit niciodată vreo şansă”. Coproducţie a Companiei Forte cu Trafó Casa Artelor Contemporane, Budapesta, spectacolul ”Împărăţia ta” va fi jucat astăzi, la ora 20, în Sala Mare a Teatrului Maghiar ”Csiky Gergely” din Timişoara. Reprezentaţia se desfăşoară în limba maghiară, cu supratitrare în română şi engleză.

Seara se încheie cu povestea unui protest radical intitulat „Statul”, un happening teatral conceput de bulgarul Alexander Manuilov, de la ora 23, în Sala Studio. Spectacolul este destinat publicului de limbă maghiară. Marţi, 24 mai, de la ora 14, va avea loc reprezentaţia în engleză, iar de la 16.00 cea de-a treia, în limba română. 
 

Detalii despre toate spectacolele festivalului sunt disponibile pe www.teszt.ro.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite