Lucian Mândruţă, uluit în Timişoara: „Pentru prima dată în România, caut un loc murdar să-l curăţ şi momentan nu găsesc” VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucian Mândruţă la Timişoara
Lucian Mândruţă la Timişoara

Jurnalistul Lucian Mândruţă, vedeta de la Digi FM, cu foarte mulţi urmăritori pe reţelele de socializare, se află într-un turneu prin ţară, alături de Let's Do It, Romania!

Sub sloganul “Lucian Mândruţă vă aşteaptă la curăţenie”, cunoscutul jurnalist de la Digi FM se află într-un turneu alături de organizaţia Let's Do It, Romania! Împreună cu voluntarii, oamenii fac curăţenie în diverse zone ale ţării. După Tuzla, Mândruţă a ajuns la Craiova, apoi în Clisura Dunării, iar astăzi se află la Timişoara. 

Lucian Mândruţă şi echipa de volunatari au programat să facă curăţenie pe malul canalului Bega, în zona podului Decebal, însă în mod surprinzător nu au avut ce curăţa. 

“Să vedeţi ce am păţit la Timişoara. Înainte să începem noi acţiunea de curăţenie, aici pe malul Begăi, ne-au luat-o înainte autorităţile. Şi au curăţat ele. Ne-au cam lăsat şomeri. Este pur şi simplu absolut perfect. Nu mai e nimic de strâns. Pentru prima oară în viaţa mea, într-un oraş din România, caut un loc murdar să-l curăţ. Şi momentan nu găsesc. Uitaţi-vă ce frumos e aici. Ce ne facem în situaţia asta? Nu e gunoi!”, a spus Lucian Mândruţă, în timp ce filma zona verde de pe malul Begăi.  

Postarea lui Mândruţă a strâns într-o oră aproape 2.000 de like-uri şi inimioare, însă cele mai savuroase sunt comentariile timişorenilor. Foarte mulţi sunt nemulţumiţi şi spun că Timişoara nu a fost aşa murdară ca în administraţia Fritz, care de-abia în această primăvară a început cu adevărat curăţenia.  Mai mult, unul dintre cei care a comentat la postarea lui Mândruţă a fost chiar primarul Dominic Fritz, care a şi recunoscut că mai e de lucru cu curăţenia în Timişoara. 

“Te aşteptăm cu drag la noi în oraş şi în special cu iniţiative aşa de faine! Mai avem ceva de lucru să punem la punct curăţenia, dar stradă cu stradă salubrizăm Timişoara”, a scris Dominic Fritz.

Mesaj Fritz

Caravana lui Mândruţă va ajunge vineri la Deva.

Vă recomandăm să mai citiţi: Lucian Mândruţă, către Klaus Iohannis: Ne-aţi livrat hârtie igienică, domnule preşedinte

Lucian Mândruţă şi-a uitat maşina descuiată cu obiecte de mii de euro într-un oraş din Apuseni. Ce a descoperit la întoarcere

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite