Goran Bregovici concertează în aer liber la Timișoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Renumitul muzician sârb Goran Bregovici revine la Timișoara pentru un concert în aer liber, în Parcul Rozelor. Spectacolul este programat pe data de 2 iunie.

Prietenia dintre Goran Bregovici și muzicienii timișoreni Anca Pop și Horia Crișovan pare să dea roade. Celebrul chitarist și compozitor sârb a decis să susțină un concert în orașul de pe Bega, pe data de 2 iunie, la revenirea din București, unde are o cântare cu o zi înainte. Goran Bregovici a mai concertat la Timișoara, însă acesta va fi primul eveniment în aer liber, în Parcul Rozelor. Biletele se vor pune în vânzare începând de astăzi la casieria Teatrului Național și la Sala Capitol al Filarmonicii Banatul. Prețurile tichetelor sunt între 75 și 150 de lei.



Colaborare cu muzicienii timișoreni


Goran Bregovici a început o colaborare cu Anca Pop Project, el fiind co-producătorul primului album al timișorenilor. Mai multe ca sigur, cel mai nou proiect muzical bănățean va putea fi ascultat în deschiderea concertului cu Goran Bregovici. Pe lângă solista Anca Pop, din trupă mai fac parte chitaristul și producătorul general Horia Crișovan, toboșarul Florin Cvasa, Alin Stoianovici, la acordeon şi Victor Miclăuş, la bass.

Anca Pop: „Goran Bregovici m-a inspirat să iau muzica în serios” VIDEO

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite