Înfrângere usturătoare pentru DIICOT. Trei români judecaţi în dosarul „sclavi în Dubai” au fost achitaţi definitiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioan Bozac

Curtea de Apel Timişoara a pronunţat sentinţa finală într-un dosar DIICOT în care trei români şi un italian au fost trimişi în judecată pentru trafic de persoane şi constituirea unui grup infracţional organizat. Cei trei români din dosar, condamnaţi în primă instanţă la trei ani şi 10 luni cu executare, respectiv doi ani şi şapte luni cu suspendare au fost achitaţi. Singurul condamnat a fost italianul, care nu a declarat apel.

Sentinţă finală într-un complex dosar de trafic de persoane şi constituire a unui grup infracţional organizat. Ilario Ivano Galli (cetăţean italian), Teodor Costin Grigorescu, Cristina Ecaterina Grigorescu şi Remus Ovidiu Stoica, au fost trimişi în judecată de DIICOT Timişoara, fiind acuzaţi că prin intermediul unei firme, au dus în Dubai mai mulţi români care au fost obligaţi să lucreze fără să fie plătiţi, au fost ţinuţi în condiţii inumane şi li s-au luat paşapoartele. 

Italianul considerat „creierul” afacerii a dispărut încă din 2014, astfel că procurorii DIICOT s-au dus la arestare doar cu cei trei români, invocând faptul că Ilario Ivano Galli nu este „găsibil”. Atât Tribunalul Timiş, cât şi Curtea de Apel Timişoara au respins arestarea preventivă a celor trei români, considerând că procurorul DIICOT s-a dus la arestare cu cei trei fără a avea suficiente probe pe baza cărora să se dispună arestarea preventivă.

DIICOT a trimis dosarul „Dubai” în judecată cu italianul Ilario Ivano Galli în lipsă, iar prima fază a procesului s-a judecat la Tribunalul Timiş, unde Galli a primit cinci ani de închisoare, Teodor Costin Grigoresc şi Remus Ovidiu Stoica au primit câte trei ani şi 10 luni, iar Cristina Ecaterina Grigorescu a luat doi ani şi şapte luni cu suspendare.

Dispărut încă din faza anchetei, italianul nu a declarat apel. Cei trei români, care au pledat pe tot parcursul procesului nevinovaţi, au declarat însă apel, care a fost admis. Astfel, Curtea de Apel Timişoara i-a declarat nevinovaţi pe cei trei români pentru toate infracţiunile de care au fost acuzaţi. Arcadie Anastasescu, avocat al fraţilor Grigorescu în acest dosar, a declarat că DIICOT a forţat trimiterea în judecată a clienţilor săi, chiar dacă nu erau probe suficiente împotriva lor.

„Situaţia nu a stat aşa cum au susţinut părţile vătămate. Aici a fost şi o confuzie din partea lor (n.r. a părţilor vătămate) că nu s-au interesat care sunt regulile în Dubai. Acolo nu este ca în România cu privire la intrat în ţară, la ieşirea din ţară. Sunt mai multe elemente care au concurat, numai că procurorul nu a făcut niciun fel de investigaţii şi doar a preluat susţinerile părţilor civile. Acuzau că au fost nevoiţi să lucreze în condiţii improprii la peste 40 de grade. Ori în perioada în care ei au fost nu depăşeşte media 28 – 29 de grade”, a declarat Arcadie Anastasescu.

Avocatul a mai spus că a folosit în apărarea clienţilor săi poze din Dubai postate pe Facebook de părţile vătămate. „Ei postau poze pe Facebook de pe malul mării, iar pe de altă parte susţineau că au fost traficaţi. Dacă nu te duci la lucru, nu te poate plăti nimeni, lăsând la o parte că niciunul dintre aceşti muncitori nu a fost calificat, ei spunând că nu sunt calificaţi, dar ştiu să zidească. Varianta românească cu lasă că merge aşa nu merge în Dubai şi pentru lucrare prost făcută nu te plăteşte nimeni”, a mai declarat Anastasescu. Avocatul a spus că procurii DIICOT au fost avertizaţi cu privire la faptul că probele sunt subţiri încă din momentul arestării, când Tribunalul Timiş şi Curtea de Apel au refuzat arestarea preventivă. „În momentul în care s-a propus arestarea, judecătorul de drepturi şi libertăţi a tras un semnal de alarmă cu privire la precaritatea probatoriului şi procurorii nu au făcut altceva decât să aştepte să treacă timpul şi cu probele cu care nu au reuşit să obţină arestarea preventivă, au trimis dosarul în judecată”, a mai declarat avocatul.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite