De ce au fugit în număr mare ţăranii din Oltenia în perioada ocupaţiei austriece

De ce au fugit în număr mare ţăranii din Oltenia în perioada ocupaţiei austriece

Ţăranii din Oltenia au fugit în număr mare în timpul ocupaţiei austriece

Din anul 1717, vreme de două decenii, Oltenia s-a aflat sub ocupaţia Imperiului Habsburgic. Ţăranii au început să-şi părăsească satele la scurt timp din cauza poverii fiscale.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
Boierii a avertizat noua stăpânire despre faptul că, dacă birurile nu se vor reduce, ţăranii vor fugi din vetrele lor. Satele au devenit, în câţiva ani pustii. „Slujbaşii camerali raportau în 1723 la Viena şi foarte multe dintre satele fiscale «au fost atât de apăsate, atât de repartiţii, cât şi cu alte sarcini publice, încât toţi ţăranii au fugit, lăsâi în urma lor pustii pământul şi satele (n.r. - C. Giurescu)“, arată istoricul Şerban Papacostea în studiul „Oltenia sub stăpânirea austriacă“. 
 
Administraţia a încercat să oprească acest fenomen şi a început să le promită ţăranilor faptul că abuzurile vor înceta, iar taxele se vor reduce. Fenomenul a căpătat amploare, iar nivelul încasărilor s-a redus semnificativ. Administraţia trimitea în fiecare sat câteun reprezentant pentru a le oferi localnicilor diferite facilităţi. Valul migraţiilor s-a mai înregistrat în 1725, când din judeţul Romanaţi au plecat 2.300 de familii şi 1500 din Vâlcea, şi în anul 1728.

Ţăranii s-au speriat de conscripţie

Fuga ţăranilor din anii 1730-1731 a fost mult mai mare, iar autorităţile au fost nevoite să trimită pe unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi. „Sosit în provincie pentru a cerceta personal situaţia, directorul suprem Wallis a avut prilejul să constate proporţiile pustiirii: „... această ţară frumoasă şi binecuvântată din toate cu belşug, dar mai ales judeţele Mehedinţi şi Gorj... au devenit din timpul ultimei conscripţii un pustiu şi, cu excepţia câtorva stăpâniri de ale mănăs¬tirilor şi boierilor, nu s-a putut vedea nici un ogor cultivat, ore întregi de călă¬torie, ... iar în judeţul Mehedinţi, la intervale scurte, s-au aflat şapte sate fără nici un suflet doar cu ruinele caselor sătenilor fugiţi (n.r.-constata istoricul Hurmuzaki)“, se arată în lucrarea „Oltenia sub stăpânirea austriacă“. Ţăranii s-au speriat de conscripţie, o metodă folosită pentru a înregistra numărul locuitorilor, având impresia, aşa cum s-a întâmplat în trecut, că urmează să li se pună noi biruri. Până la urmă, administraţia a renunţat la această formă metodă de stabilire a evidenţei populaţiei. 
 

Ţăranii fugari care erau prinşi erau aduşi înapoi

 
Administraţia a încercat să pună capăt acestui fenomen, iar cei care erau prinşi erau aduşi înapoi.   
 
„Austriecii au menţinut îndatorirea legală de şedere în sat a ţăranilor şi urmarea firească a acestei îndatoriri: aducerea la urmă a fugarilor. Ca şi în trecut, ca şi după aceea, până la abolirea legării de pământ în a doua jumătate a veacului al XlX-lea, ţăranii au luptat constant împotriva acestei forme de aservire; apelul adresat de boieri comandantului austriac pentru a pune capăt fugii ţăranilor, încurajaţi de îngăduinţa ce le fusese acordată de a-şi alege liber locul de şedere, arată cât de profundă era ostilitatea ţărănimii faţă de legătura fiscală“, se mai prezintă în lucrarea „Oltenia sub stăpânirea austriacă“. 
 

Boierii, vinovaţi de fuga ţăranilor

 
O serie de măsuri bazate pe constrângere au fost menite să împiedice fuga ţăranilor au fost elaborate şi puse în aplicare de autorităţile locale, cu sprijinul comandamentului austriac, însă acestea nu au fost eficiente. Boierii ceruseră într-unul dintre memorii înfiinţarea unui corp de oaste autohtonă, care ar fi avut ca sarcină să opreasă fuga ţăranilor, dar solicitarea nu a fost aprobată. Astfel, existau multe evenimente de acest fel la care era solicitată prezenţa trupelor habsburgice. Cu toate acestea, fenomenul nu a putut fi oprit. Ca urmare, austriecii au cercetat cauzele acestei situaţii. S-a consatat că boierii, care erau veriga intermediară de colectare a dărilor fiscale aveau o mare contribuţie la fuga ţăranilor. Puterea austriacă a stabilit ca poverile să nu mai fie impuse în mod arbitrar de către boieri, care reprezentau aparatul fiscal. S-a stabilit ca taxa să se stabilească o dată pentru tot anul. De asemenea, autorul raportului a mai constatat că mulţi ţărani erau asupriţi de către stăpânii de moşii. Astfel, îndatoririle au fost stabilite la un anumit cuantum pe săptămână, şi nu să rămână la bunul plac al boierilor, iar sclavia să fie uşurată.

„Fixarea populaţiei presupunea aşadar rezolvarea problemei fiscale - trecerea de la exploatarea nelimitată şi după bunul plac al stăpânirii otomane şi al beneficiarilor interni ai fiscalităţii, la reglementarea obligaţiilor fiscale - şi în acelaşi timp încadrarea relaţiilor agrare într-un regim elaborat şi controlat de stat, limitarea exploatării ţărănimii dependente de către stăpânii de moşii. Fis¬calitatea apăsătoare şi extorsiunile stăpânilor de moşii reduseseră ţărănimea la un regim de permanentă migraţie internă şi externă; dar fuga în masă s-a do¬vedit un factor fecund în transformarea relaţiilor sociale şi a regimului exploa¬tării. Din consecinţă a exploatării, fuga s-a transformat în cauză a reformelor. în observaţiile mai sus amintite ale slujbaşului cameral austriac erau înscrise atât reforma fiscală cât şi cea agrară realizate de austrieci în Oltenia“, menţionează istoricul.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: