Copiii criminalului din Dragoteşti au fost încredinţaţi unei mătuşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Daniel Mihai Mituică a fost arestat preventiv pe o perioadă de 29 de zile de către Tribunalul Gorj pentru comiterea infracţiunii de omor calificat.

Criminalul,  în vârstă de 42 de ai, din comuna Dragoteşti, cunoscut cu afecţiuni psihice, nu îşi dă seama nici acum ce a făcut. Acesta şi-a ucis soţia, miercuri, 24 august, cu mai multe lovituri de cuţit. Bogdan Scafeş, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj, a precizat că se autorul faptei va fi expertizat de către o comisie de medici specialişti pentru a se constata dacă a avut discernământ în momentul comiterii faptei.
Potrivit primarului Dragoteşti, Daniel Mihai Mituică suferea de afecţiuni psihice şi a fost consultat mai mulţi medici din Gorj, dar şi din alte judeţe. Acesta a fost ajutat de primărie cu 500 de lei pentru a-şi procura tratamentul.
Natalia Gruia, directorul adjunct al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj, a precizat că cei doi copii minori au fost încredinţaţi unei mătuşi: „Echipa noastră a fost la domiciliul copiilor. Acum sunt în grija unei mătuşi paterne, care şi-a luat angajamentul că-i va ţine în primele zece zile, după care se va decide unde va fi mai bine să rămână. Nu se pune problema să fie luaţi din mediu familial, pentru că mai multe rude s-au oferit să se ocupe de creşterea lor“.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite