VIDEO Prima reacţie a profesoarei de la Moreni, filmată în timpul unui scandal cu elevii

VIDEO Prima reacţie a profesoarei de la Moreni, filmată în timpul unui scandal cu elevii

Profesoara Raluca Mitică este profesoară de Limba Română cu gradul I, cu master şi o mulţime de cursuri absolvite în materie de violenţă şi consum de droguri în rândul elevilor

Profesoara de Limba Română, filmată în timpul unei ore când se ceartă cu elevi şi loveşte o elevă, are priam reacţie după acest incident. Ea spune că elevii care au creat scandal în timpul orei sunt elevi cu probleme grave de comportament şi că ea nu a lovit pe nimeni, ci doar a încercat să îşi facă loc pentru a ieşi din clasă.

 
"Cei implicaţi în toată această chestie sunt elevi cu probleme grave de comportament. Eu răspund de elevii din Consiliu pe şcoală. Am participat împreună cu ei la campania Let’s Do It Romania. Copiii vor să mă susţină pintr-o petiţie, cei care mă apreciază. Nu am bătut niciun elev, am încercat doar să îmi fac loc să ies din clasă, pentru că mă încercuiseră, erau pe catedră practic. Eu sunt profesor, nu sunt nici jandarm şi nici poliţist. Acea clasă este relativ ok, în afară de patru eleve", ne-a spus prof. Raluca Mitică.

Profesoara Raluca Mitică este profesoară de Limba Română cu gradul I, cu master şi o mulţime de cursuri absolvite în materie de violenţă şi consum de droguri în rândul elevilor. 
 
Totul s-a întâmplat la Liceul Sportiv Nr. 2 din Moreni, judeţul Dâmboviţa. Profesoara de Limba şi Literatura Română nu reuşeşte să îi ţină în frâu pe elevi, iar aceştia îşi fac de cap. Cadrul didactic, vădit enervată, le răspunde într-un mod care nu îi face cinste: cu bătaie şi cu vorbe grele.
 
 


Cazul a ajuns acum şi în atenţia conducerii Inspectoratului Şcolar Judeţean Dâmboviţa, care a demarat o anchetă.
 
"Dacă o să ţipi mai tare decât elevii, cu siguranţă că efectul nu o să fie cel urmărit"
 
"Am fost informat de directorul şcolii. Înţeleg că nu este prima dată când există probleme de comportament la doamna profesoară, dar eu aş observa acolo probleme de comportament şi din partea elevilor şi din partea profesorului. Principala problemă e că nu reuşeşte să ţină clasa în mână. Nu trebuie să ai nici 100 de kg şi nici 60 de ani ca să te impui în faţa unei clase. Dacă o să ţipi mai tare decât elevii, cu siguranţă că efectul nu o să fie cel urmărit. Vor sesiza comisia de disciplină care are întreaga  responsabilitate asupra unor astfel de comportamente", a declarat prof. Sorin Ion, insp. general ISJ Dâmboviţa. 
 
E jignitor pentru profesia noastră
 
"Din păcate sunt convins că astfel de situaţii mai există în învăţământ şi atâta vreme cât nu există o triere mai riguroasă a cadrelor didactice, din punct de vedere psihologic, comportamental, ne vom mai întâlni cu astfel de situaţii. E jignitor pentru profesia noastră că astfel de ore mai sunt posibile în 2016", a mai spus Sorin Ion.
 
Dacă va fi găsită vinovată, profesoara riscă de la o simplă mustrare, până la desfacerea contractului de muncă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările