Ion Hodorog surprinde România în vederi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Târgovişteanul deţine o impresionantă istorie a ţării în ilustraţii.

Se consideră târgoviştean get-beget, chiar dacă a bătut ţara în lung şi în lat şi îşi aminteşte cu nostalgie de copilăria petrecută pe străzile Sibiului. Pasiunea pentru film, pentru fotografie a erupt încă de timpuriu. A deprins arta imaginii la Casa Pionierului. A urmat şi cursurile Şcolii Populare de Artă. Studiile le-a definitivat la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, Secţia Operator Film. Aceea perioadă o consideră una prolifică pentru pregătirea sa profesională. A cunoscut mulţi oameni de valoare. A avut de la cine învăţa. I-a fost profesor, printre alţii, regretatul Octavian Cotescu, căruia Ion Hodorog îi poartă un viu respect.

A luat la pas întreaga Românie
Cu mândrie, ne spune că deţine o bază de imagini unică în ţară. „Am luat la pas întreaga Românie. Nu mi-a scăpat niciun sat, niciun oraş important, niciun loc care ascunde ceva care merită văzut şi admirat şi de alţii”, afirmă Ion Hodorog. S-a specializat pe vederi. Are un contract cu Poşta Română. Dar, lucrează şi la cerere. „Ilustratele au un rol deosebit în promovarea valorilor noastre. Românii plecaţi la muncă în străinătate vin acasă, în concedii, şi când pleacă vor să ia cu ei, acolo unde muncesc, vederi cu peisaje din ţara noastră, să le arate şi altora cum este la noi, câte minunăţii avem. Îi vindecă şi de dor pe cei plecaţi de acasă”, crede Hodorog. Din anii ’70 şi până acum, şi-a creat o arhivă de sute de mii de fotografii. O monumentală istorie în imagini. „Cum să promovăm trecutul, istoria noastră, dacă nu prin fotografie? Dacă cei care trăiesc departe de noi nu ştiu ce a fost şi ce este aici”, spune Ion Hodorog. Consideră că ţara noastră nu este cunoscută îndeajuns în afara graniţelor, că la noi nu se construieşte nimic cu gust, cu cap.

Pregătit să realizeze pliante turistice
Nu de puţine ori, s-a lovit de nepăsarea autorităţilor, de indolenţa factorilor de răspundere. „Nu s-a vrut şi nu se vrea să se facă treabă. Am fost împiedicat în activitatea mea chiar de către reprezentanţii autorităţilor. Primarul din Găeşti mi-a interzis să filmez şi să fotografiez oraşul. Anul trecut, aceeaşi chestie mi s-a întâmplat şi la Moreni. Ba, chiar şi la Baia Mare”, declară Ion Hodorog. Artistul spune că oricând ar fi fost pregătit să realizeze pliante, cataloage turistice. „M-aş fi sacrificat pentru promovarea turismului dâmboviţean, a celui românesc, dar nu s-a dorit. Este greu să răzbaţi singur prin încrengătura asta care promovează doar interesele de grup”, afirmă Hodorog. Târgovişteanul a găsit înţelegere mai mult în afara ţării. Talentul i-a fost apreciat acolo. A primit în permanenţă comenzi de la instituţii, de la oameni care vor să afle mai multe despre România, despre potenţialul nostru. Ion Hodorog afirmă cu mândrie că are cel puţin 800-1000 de fotografii reprezentative pentru fiecare localitate pe unde a trecut. A fost impresionat de un primar de comună care i-a cerut să realizeze vederi, menite să promoveze localitatea în afara ţării. Ion Hodorog îşi face meseria din pasiune, tocmai de aceea spune că este nevoie de sacrificiu, de mult efort. „Zilnic, fac 15-20 de kilometri pe jos. Am aparatul de fotografiat cu mine. Scanez totul. Nu-mi scapă nimic. Niciun element care ar putea să genereze o imagine deosebită”, mărturiseşte Ion Hodorog. Acum, lucrează la un album cu bisericile-cetate din România. Urmează să realizeze apoi mai multe calendare cu azilele de bătrâni din ţară care au fost sprijinite de Biserica Catolică.

Întrebări şi răspunsuri:
În general, artiştii fotografi, operatorii de film, pentru a-şi întregi veniturile, merg şi filmează sau execută fotografii la nunţi, botezuri, etc...
Eu nu am făcut niciodată aşa ceva. Nu pot să merg. Este ceva care mă opreşte. Nu că ar fi orgoliul, dar parcă nu mă simt respectat. Par o simplă unealtă.

Aţi mai cochetat şi cu altceva, în afară de film şi fotografie?
Am făcut şi pictură, sculptură, forjărie. Policandrele de la Mănăstirea Dealu au fost restaurate de mine. Este timp mult de atunci. S-a mai uitat.

Ce îi place:
„Îmi place civilizaţia. Îmi plac oamenii educaţi. Sunt norme care trebuie învăţate. Îmi plac ţăranii, românii autentici, oamenii care ţin la familie, la datini, la obiceiuri, la pământurile lor”, spune Ion Hodorog.

Ce nu îi place:
„Nu îmi place mizeria umană. Nu îmi place corupţia, faptul că suntem minţiţi. Nu-mi plac oamenii lăudăroşi”, afirmă artistul.

Profil:
Nume: Ion Hodorog
Născut: 15 noiembrie 1957, Bucşani
Studii: Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, 1978
Familie: Căsătorit, doi băieţi: Alexandru şi Ştefan

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite