Ziua în care romii au devenit liberi în Moldova: domnitorul Sturdza le-a oferit aceleaşi drepturi ca şi moldovenilor

Ziua în care romii au
devenit liberi în Moldova: domnitorul Sturdza le-a oferit aceleaşi drepturi ca şi moldovenilor

Romii au devenit liberi în Moldova la începutul anului 1844. FOTO www.wikipedia.org

După ce la începutul anului 1844 domnitorul moldovean Mihail Sturdza a adoptat legea prin care romii deveneau liberi, iar dările de la romii liberi aveau să fie folosite la răscumpărarea robilor scoşi la vânzare de particulari, la data de 14 februarie 1844 în Moldova s-a votat libertatea romilor, care au dobândit aceleaşi drepturi cu locuitorii ţării.

La începutul secolului al V-lea, romii au migrat din nord-vestul Indiei către Persia, Asia mediteraneană şi Imperiul Bizantin. În perioada secolelor X – XIV, aceştia s-au răspândit în sud – estul şi centrul Europei, precum şi în nordul Africii. La mijlocul secolului al XIX-lea, romii au ajuns şi pe continentul American.

Primul act în care este semnalată prezenţa romilor în Moldova provine de la data de 2 august 1414, când domnitorul moldovean Alexandru cel Bun i-a dăruit boierului Toader Pitic trei sate.

„Un sat la Cobâla, unde este casa lui, unde a fost Veriş Stanislav, iar alt sat la gura Jeravăţului, unde cade în Bârlad, anume unde au fost cneji Lie şi Ţigăneştii, iar al treilea sat pe Bârlad unde este altă casă a lui, unde sunt cneji Tamaş şi Ivan”, se arată în Documenta Romaniae Historica, A. Moldova.

În Evul Mediu, romii erau sclavi, moldovenii moştenind instituţia robiei de la tătari, care obişnuiau să-şi transforme prizonierii de război în scalvi.

Romii din Moldova proveneau în principal de la sud de Dunăre, după ce traversau Ţara Românească. Acest lucru este consemnat şi în cronica moldo – germană, unde se arată că Ştefan cel Mare cu ocazia unei expediţii desfăşurate în Transilvania în anul 1471, a luat „17.000 de ţigani cu dânsul în robie”.

În „Cartea românească de învăţătură”, prima culegere de legi din Moldova realizată în anul 1646, se arăta că romul rob este obligat să-şi ajute stăpânul, care la rândul său putea să-l bată pe sclav cu băţul sau biciul atunci când greşea, având însă interdicţia de a-i omorî. Dacă un rob era ucis, stăpânul său trebuia să plătească sau era omorât la rândul său pentru crimă.

La data de 28 mai 1634, nevasta unui boier moldovean a fost omorâtă pentru că a sugrumat cu mâinile ei copiii unei familii de romi.  

Domnitorul moldovean Mihail Strudza a propus la data de 31 ianuarie 1844 o lege conform căreia romii ce aparţineau de biserici şi mănăstiri să fie eliberaţi. În plus, impozitele adunate de le persoanele de etnie romă se strângeau într-un fond destinat răscumpărării robilor. La data 14 februarie 1844, a fost votată legea prin care robii statului deveneau liberi, primind aceleaşi drepturi ca şi ceilalţi locuitori ai Moldovei.

Începând cu anul 1856, au fost eliberaţi şi robii particulari de etnie romă. La vremea respectivă, populaţia romă reprezenta undeva la 8% din cea a Moldovei, care în anul 1859 se ridica la 1.463.927 de locuitori. În total, în Ţara Românească şi în Moldova, trăiau aproximativ 200.000 – 250.000 de rromi, reprezentând o treime din numărul ţiganilor din Europa.

„Ţiganul are o statură mijlocie, este slab şi nicicând gras la trup, capul lui este bine proporţionat, faţa lui joasă, lată şi de culoarea bronzului, nasul lui e mai ridicat decât la europeni, gura e cam mare, grumazul scurt şi tare, braţele sunt scurte, părul capului este creţ şi negru ca pana corbului, are ochii ca scânteia de sclipitori şi, de regulă, de culoare neagră, dar, câteodată, suri sau albaştri, dinţi albi ca zăpada şi sănătoşi.

Femeile de ţigan, mai ales cele bătrâne, se ocupă cu căutarea în cărţi, bobi, în palmă etc., cu descântecele, fermecătoria etc., toate fiind arte aduse din India.

Deşi ei îşi conformează portul după portul ţării în care trăiesc, poartă pretutindeni cu mare plăcere peste cămaşă o curea lată împodobită cu bumbi galbeni sau albi de metal, apoi o traistă de piele tot astfel decorată cu bumbi lucitori, lănţişoare şi cruciuliţi etc. Şi astfel de obiecte lucitoare le place a-şi anina peste tot unde se poate, astfel mai poartă cu mare plăcere mulţime de inele, verigi, ba chiar şi cercei în urechi, ca să aibă noroc şi să nu fie deocheţi. Femeile, care, nu arareori, şi mai ales în tinereţe, sunt de-o frumuseţe rară, arată la alegerea toaletei lor mult gust; capul şi-l leagă, mai ales în Bucovina, cu un şal mare galben sau roşu de lână, au predilecţiune pentru culori intense, fuste de lână cumpărate de la oraş şi un cojoc mare din piei de oaie.

Atât fetele cât şi nevestele poartă la gât salbe preţioase de monede vechi de argint şi de aur în valoare de mai mulţi galbeni. Copiii de ţigan însă nu se îmbracă, ci aleargă pe drumurile satelor în costumul strămoşului Adam”, aşa au fost descrişi romii de preotul bucovinean Dimitrie Dan în anul 1892.

Alte ştiri pe această temă:

Cum s-a ajuns de la ţigani la romi: „Ţiganii către dânşii se numesc romi, iar pe români îi numesc gagio“

Regina Maria, despre femeile rome: „Nicio vrăjitoare din poveştile de zâne ale lui Andersen nu poate sta la întrecere cu aceste ciudate făpturi bătrâne“

Cum au ajuns Ţările Române să aibă cea mai numeroasă populaţie romă din Europa. În Evul Mediu, moldovencele erau confundate cu ţigăncile

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările