Scriitorul Arthur Suciu: „Vreau să scriu ceea ce nu se poate spune, ceea ce nu se poate gândi”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La microfon, Arthur Suciu. Lângă el, pe scenă, Natalia Onofrei şi Radu Enache FOTO: Oana Şlemco
La microfon, Arthur Suciu. Lângă el, pe scenă, Natalia Onofrei şi Radu Enache FOTO: Oana Şlemco

Una dintre puţinele cafenele frecventate de adepţii muzicii rock din Suceava a găzduit lansarea celui mai recent volum semnat de scriitorul Arthur Suciu: „Cel care aşteaptă”.

Într-o ţinută lejeră, tricou negru şi jeanşi, dar vizibil emoţionat, scriitorul Arthur Suciu a venit în oraşul copilăriei sale ca să lanseze cel mai recent volum pe care l-a scris: „Cel care aşteaptă”. Evenimentul a avut loc vineri, 25 iunie, în cafeneaua „Art Rock Cafe”, una dintre puţinele din oraş în care se cântă şi se ascultă muzică rock.

Din public au făcut parte tatăl, soţia şi fiica autorului, precum şi numeroşi oameni de cultură din Suceava şi Botoşani, între care scriitorul Mircea A. Diaconu, prorector al Universităţii „Ştefan cel Mare”. Au mai participat iubitori ai filosofiei, comunicărării şi scrisului, muzicii rock şi, nu în ultimul rând, autorităţi locale.

Arthur Suciu a ieşit din canoanele lansărilor de carte şi a invitat-o să vorbească public despre lucrarea sa pe cititoarea Natalia Onofrei, originară din Republica Moldova.

Aceasta a uimit publicul cu un discurs înnobilat cu umor şi interpretări, nu doar a volumului lansat vineri, ci a tuturor cărţilor scrise până acum de autor. De altfel, acesta este unul dintre motivele pentru care a fost invitată să se adreseze publicului, a citit toate cărţile lui Arthur Suciu. 

Natalia Onofrei a livrat o radiografie a evoluţie angoaselor şi trăirilor existenţiale ale autorului, trecut de vârsta de 40 de ani. Cititoarea a construit frază cu frază un portret autonom al scriitorului aşa cum l-a văzut doar prin prisma textelor sale. 

Ea opinează că volumele pe care le-a scris până acum Arthur Suciu sunt interconectate şi pot fi înţelese corect doar dacă sunt citite toate.

 „Despre noua carte a lui Arthur Suciu mi-a fost imposibil să scriu fără să citesc şi celelalte şase cărţi pe care le-a publicat înainte. De fapt, mi-a fost imposibil să înţeleg ce vrea să spună autorul în general cu acest volum de fragmente şi aici nu mă refer la mesajul punctual al fiecărui aforism, cugetare, confesiune ori eseu. Mă refer la intenţia acestei cărţi per ansamblu. Genul acesta de scriere, fragmente literar-existenţiale, mi se pare destul de greu de interpretat şi mai ales de prezentat publicului fără a-l plasa în contextul celorlalte cărţi ale aceluiaşi autor, fără a cunoaşte viaţa şi biografia autorului. În acelaşi timp, biografia, cât omul este încă în viaţă, la rândul ei, este o carte în curs de scriere, în permanentă transformare şi devenire”, a spus invitata.

Natalia Onofrei este de părere că „Cel care aşteaptă” vine în continuarea volumelor de fragmente existenţiale anterioare şi evidenţiază că autorul nu şi-a pierdut vehemenţa. Ea crede că Arthur Suciu se pregăteşte să facă trecerea de la discursuri, analize şi eseu spre roman. 

arthur suciu landare de carte suceava

FOTO: Oana Şlemco

„În final, voi spune că, aşa cum văd eu lucrurile, filosoful Arthur Suciu, trăind până la patruzeci şi şapte de ani, cercetând şi scriind aceste cărţi, şi-a identificat până la această oră originea frământărilor existenţiale, cunoaşte mecanismele de funcţionare şi manipulare socială, are „ochiul de mort” necesar discernerii între natural şi normativul mediilor, şi-a stabilit clar numărul şi conţinutul angoaselor. Cred că acum este suficient de bătrân, de experimentat, de bărbat, de soţ, de tată, de sfâşiat de incapacitatea de a se maturiza, aşa cum este înţeleasă maturizarea în interiorul convenţiei sociale, suficient de angoasat şi, în special, la fel de apocaliptic şi radical ca în prima tinereţe, încât singura posibilitate de viitor este să-şi valorifice depresia devenind un mare romancier şi să dea startul literaturii româneşti contemporane. A venit momentul să scrie aşa cum a afirmat în „Fericirea în vid”: > Vreau să scriu ce vreau eu, vreau să spun adevărurile mele, cu riscul de a nu fi citit de nimeni, de a nu fi luat în seamă de nimeni. Vreau să scriu ceea ce nu se poate spune, ceea ce nu se poate scrie, ceea ce nu se poate gândi. Vreau să scriu ceea ce este periculos să scrii. Vreau să fiu un scriitor neplăcut şi delirant. VISUL MEU ESTE CA CITITORILOR MEI SĂ LE FIE RUŞINE CĂ MĂ CITESC>", a conchis cititoarea.

Cartea „Cel care aşteptă” a apărut la editura „Cartier”.

Vă recomandăm şi:

Procurorul care anchetează importurile de deşeuri şi-a făcut o asociaţie de mediu. „Devenim o pubelă naţională”

Dosarul „peştelui otrăvit”, importat din Spania, Franţa şi Italia, a fost trimis în judecată

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite