Sindicatele din Olt, faţă-n faţă cu parlamentarii USL

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dintre cei zece parlamentari USL de la Olt, doar jumătate au putut să îşi facă timp pentru a participa la întâlnirea cu sindicatele din judeţ... (Foto: Mugurel Manea)
Dintre cei zece parlamentari USL de la Olt, doar jumătate au putut să îşi facă timp pentru a participa la întâlnirea cu sindicatele din judeţ... (Foto: Mugurel Manea)

Liderii unui important segment al sindicatelor din judeţul Olt s-au întâlnit, sâmbătă, cu parlamentarii USL în scopul de a le prezenta problemele cele mai acute cu care se confruntă membrii afiliaţi organizaţiilor sindicale respective. Întâlnirea a avut loc la solicitarea filialei oltene a Cartel ALFA.

Parlamentarii USL şi-au „sacrificat” ziua de sâmbătă – 9  martie pentru a lua parte la o întâlnire cu sindicatele afiliate Cartel ALFA Olt. Au fost prezenţi, din partea sindicaliştilor, Constantin Boerescu, Tiberiu Nagy şi Sorin Costescu – preşedintele, vicepreşedintele şi, respectiv, juristul filialei judeţene al confederaţiei anterior menţionate, Ioan Popa – liderul Sindicatului Liber Alro Slatina, Petre Fugaru – lider sindicat SC Electrocarbon SA Slatina, Cornel Ştefănescu – lider sindicat SC TMK Artrom SA Slatina, Dumitru Mitroi – liderul de sindicat al mecanicilor de locomotivă de la Depoul Piatra Olt, Cristian Iosu – lider Sindicatul Poliţiştilor din IPJ Olt.

Din partea parlamentarilor au participat doar jumătate dintre cei zece trimişi de USL în Parlament, respectiv senatorul Darius Vâlcov şi deputaţii Virgil Delureanu, Daniel Bărbulescu, Dan Ciocan şi Florin Iordache, ultimul invitat în special datorită funcţiei de preşedinte al Comisiei de Muncă din Camera Deputaţilor. Nu în ultimul rând, la întâlnirea dintre cele două „tabere” au fost şi Paul Stănescu, preşedinte al Consiliului Judeţean şi al filialei PSD Olt, respectiv Marius Oprescu, vicepreşedinte C.J. şi al PSD Olt.

Pe parcursul unei ore, cât au durat discuţiile, au fost abordate subiecte sociale care au vizat în principal patru puncte majore: avizarea modificării Legii Pensiilor nr. 263/2010 şi acordarea de facilităţi celor ce au lucrat şi/sau lucrează încă în condiţii grele de muncă, dar acest lucru nu le este recunoscut, cum ar fi cazul muncitorilor de la SC Electrocarbon SA din Slatina. Un al doilea punct discutat a vizat modificarea Legii Dialogului Social nr. 62/2011 şi a Codului Muncii, mai ales după ce guvernul Boc a modificat Legea conflictelor de muncă ce a îngrădit semnificativ drepturile muncitorilor, printre care şi acela de a protesta.

Depoul Piatra-Olt, în prag de desfiinţare

Un alt punct atins a fost supus discuţiei de către Dumitru Mitroi, liderul de sindicat al mecanicilor de locomotivă din cadrul Depoului Piatra-Olt. Acesta a ridicat problema privatizării CFR şi a cerut parlamentarilor USL-işti să facă tot ce depinde de ei pentru ca această acţiune să nu ducă la desfiinţarea depoului sau măcar să afecteze cât mai puţin această unitate.

Nu în ultimul rând, o temă importantă discutată în acelaşi cadru şi „ridicată la fileu” de Cristi Iosu, liderul Sindicatului Poliţiştilor din IPJ Olt, a constat în modificarea Statutului Poliţiştilor. Mai exact, Iosu a încercat să îi facă pe parlamentarii USL din judeţ să susţină acordarea unor drepturi pentru poliţiştii care sunt disponibilizaţi sau se pensionează înainte de termenul legal normal, ştiut fiind faptul că aceştia, odată ce părăsesc Poliţia, nu beneficiază de reconversie profesională şi socială.

Parlamentarii uselişti au promis că vor susţine solicitările sindicaliştilor din judeţ şi că vor repeta astfel de întâlniri. La rândul lor, sindicaliştii le-au promis parlamentarilor că le vor supraveghea activitatea pentru a vedea dacă îşi vor respecta promisiunile sau nu.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite