Doctorul de la Spitalul Caracal ce a cerut mită unei gravide a fost concediat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O primă urmare concretă a scandalului de la Spitalul Municipal din Caracal izbucnit la începutul lunii trecute, după ce un doctor de aici a cerut bani unei femei gravide care se prezentase pentru un chiuretaj. Medicul Mircea Daviţoiu i-a cerut femeii i-a toţi bani pe care îi avea la ei pentru a-i face intervenţia chirurgicală, dar femeia a povestit totul poliţiştilor, ce au organizat un flagrant. Doctorului i-a fost anulat contractul de muncă.

Conducerea Spitalului Municipal din Caracal a decis să rezilieze contractul de prestări servicii pe care îl avea semnat cu doctorul ginecolog Mircea Daviţoiu (66 de ani) în urma întâmplării de acum aproximativ o lună, când acesta a cerut bani unei gravide pentru o intervenţie medicală. Astfel, bărbatul, care asigura garda la spitalul menţionat în data de 10 iunie, a cerut unei femei de 33 de ani din comuna doljeană Dioşti suma de 200 lei pentru “serviciul” menţionat.

Deşi femeia i-a oferit toţi banii pe care-i avea asupra ei, adică 20 de lei, doctorul nu a fost de acord, fapt pentru care femeia, ce prezenta iminenţă de avort, s-a prezentat imediat la postul de poliţie din localitate unde a povestit toată tărăşenia.

Poliţiştii, în colaborare cu procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, au organizat un flagrant, în urma căruia dr. Daviţoiu, pensionar, a căzut în plasa oamenilor legii, care l-au reţinut pentru 24 de ore. Acuzaţia oficială: săvârşirea infracţiunii de luare de mită. Doctorul a fost reţinut pentru zece zile, în prezent fiind cercetat în stare de libertate.

Dacă va fi găsit vinovat de acuzaţiile aduse, bărbatul riscă închisoarea până la 15 ani.
 

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite