Boala care afectează una din trei tinere active sexual. Miturile despre recidivă

O femeie din trei active sexual a suferit înainte de 24 ani o infecţie urinară necomplicată, spun medicii, care atenţionează asupra factorilor de risc.

Atunci când în urină se înmulţesc microbii, apar infecţiile urinare sau cistitele, care afectează, de cele mai multe ori, doar vezica urinară, fiind numite şi infecţii necomplicate ale tractului urinar. Inflamaţia superficială a mucoasei vezicale determină, în schimb, simptome supărătoare şi necesită tratament de specialitate.

Atunci când infecţiile urinare apar cu o frecvenţă de peste trei ori în ultimele 12 luni sau mai mult de două episoade în şase luni medicii vorbesc de infecţia urinară recurentă, care înseamnă recădere sau reinfecţie, potrivit Ghidului pentru pacienţi realizat de Centrul Naţional de Studii pentru Medicina Familiei şi postat pe site-ul oficial al Ministerului Sănătăţii (www.ms.ro). Cel mai des implicat microb în acest proces este escherihia coli.

Cum ne dăm seama că e vorba de o infecţie urinară

Usturimile sunt, poate, cel mai evident simptom al infecţiilor urinare necomplicate. Acestea apar imediat înainte de micţiune sau la debutul acesteia şi sunt deosebit de supărătoare. Pacientele afectate se mai confruntă cu o creştere a frecvenţei urinării, cu nevoia imediată de a urina şi chiar durere în partea de jos a abdomenului. Aceste simptome pot fi de asemenea însoţite de iritabilitate, slăbiciune, senzaţia de „urină fierbinte“. Ce, în schimb, nu are legătură cu infecţia urinară necomplicată, deşi pacientele asociază adeseori, sunt următoarele simptome, care ar trebui, la rândul lor, investigate: scurgeri vaginale şi dureri locale în timpul actului sexual.

Femeile tinere, active sexual, sunt preponderent dispuse la astfel de afecţiuni, estimându-se că o femeie din trei a suferit un episod de boală până la 24 de ani. Sunt, însă, mai des afectate şi femeile care se află în postmenopauză.

Factorii care cresc riscul de boală

La femeile active sexual riscurile sunt multiple. Pentru cele care au început viaţa sexuală înainte de 15 ani riscurile sunt mai mari, la fel şi pentru cele care au un alt partener de mai puţin de un an. Acest risc se şi moşteneştea, astfel că dacă mama a suferit sau suferă de infecţii urinare necomplicateriscul este crescut şi la fiică. Şi medicamentele antimicrobiene cresc riscul de infecţie urinară, dar şi anumite metode contraceptive, cum sunt diafragma, spermicidele sau folosirea anumitor tipuri de prezervative, în special cele acoperite cu non-Oxynol-9. La femeile aflate în post-menopauză se adaugă şi factorii de risc reprezentaţi de vârstă şi de modificările hormonale la care este supus organismul în această perioadă.

Expunerea, timp de peste 30 de minute, la frig a extremităţilor (mâini, picioare), a feselor, a spatelui , precum şi golirea incompletă a vizicii pot determina recăderea. În schimb nu au legătură cu episoadele repetate, mai menţionează specialiştii care au redactat ghidul pentru pacienţi, următoarele: baia în cadă, purtarea de lenjerie strânsă, greutatea corporală, urinatul frecvent sau pre şi post contact sexual, modul de ştergere a zonei perineale, tipul tratamentului sau durata acestuia pentru infecţia urinară precedentă.

Simptomele descrise mai sus trebuie să le trimită pe femei la medicul de familie, care pe baza acestor descrieri şi a testelor de urină va iniţia tratamentul specific.

Pacientele ar mai trebui să ştie şi că un test de urină valabil ţine foarte mult de respectarea următoarelor reguli: proba trebuie să fie proaspătă, recoltată cu cel mult două ore înainte de predare sau păstrată cel mult 24 de ore la frigider, altfel rezultatul devine fals. Proba se recoltează din mijlocul jetului, după o toaletă locală atentă.

Cel puţin jumătate din infecţiile urinare joase necomplicate se vindecă, însă condiţia este aceea de a urma tratamentul întocmai cum acesta a fost prescris, respectând dozele, ritmul de administrare şi durata, chiar dacă simptomele se remit la scurt timp.

Recidivele pot fi prevenite în primul rând evitând factorii de risc. Se recomandă de asemenea femeilor în post-menopauză consumul de suc de merişor şi afine, 250 ml/3 zi, timp de un an şi utilizarea de estrogeni, local.  Instilarea intravaginală de Lactobacillus de asemenea reduce riscul de recidivă.
Automedicaţia, în schimb, nu este cel mai bun gest pe care o pacientă îl poate face. În cazul în care a suferit episoade similare poate contacta telefonic medicul de familie pentru a stabili împreună conduita terapeutică sau eventuala îndrumare către un specialist.