Klaus Iohannis: „Nu candidez la alegerile prezidenţiale“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prim-vicepreşedintele PNL Klau Iohannis a declarat joi la Sibiu ca nu doreşte să candideze la alegerile prezindenţiale, că în opinia sa candidatul partidului este Crin Antonescu şi el îl sprijină.

„Eu nu candidez“, a subliniat edilul Sibiului, acesta arătând că important nu este nivelul de încredere, ci intenţia de vot. „Nu contează nivelul de încredere, contează intenţia de vot, iar pe intenţia de vot domnul Antonescu stă foarte bine, iar eu sunt undeva în coada clasamentului, chit că am un procentaj mare la încredere“, a spus Klaus Iohannis

Cât priveşte numirea lui Călin Popescu Tăriceanu în fruntea Senatului, Iohannis a catalogat-o drept o mişcare curioasă. „Mi se pare o mişcare curioasă care, cel puţin aparent, nu are sens. După părerea mea, domnul Tăriceanu a fost pus acolo pentru a se constitui în momeală pentru unii membri din PNL care poate trag concluzia greşită de acolo. Până acum, nimnei nu a tras concluzia greşită dintre colegii mei de partid. Până una-alta, domnul Tăriceanu este senator independent, preşedintele Senatului şi nu reprezintă nimic acolo“, a declarat Klaus Iohannis.

De asemenea, Iohannis a comentat şi pe marginea programului de guvernare al USD, acesta adăugând că nu crede în el. „Nu ştiu dacă Guvernul este într-o criză de idei, dar este într-o criză de program“, a completat el.   

Vizavi de varianta interzicerii reprezentanţilor partidului Iobbik pe teritoriul României, Iohannis a spus: „Nu cred că rezolvă nimic cu o astfel de măsură. Extremismul se combate printr-o guvernare înţeleaptă, mnu prin măsuri de interdicţie. Extremismul întotdeauna creşte dacă este alimentat printr-o proastă guvernare. România nu este o ţară care este în pericol să fie asediată de extremişti nici dinauntru, nici din afară. Iar la Târgu-Mureş nu cred ca s-a întâmplat ceva senzaţional acolo“, a spus Iohannis. 

Întrebat despre declaraţia preşedintelui PNL, Crin Antonescu că îşi va da demisia dacă va lua mai puţin de 20% la alegerile europarlamentare, Klşaus Iohanis a declarat: „Dacă luăm sub 20% la alegerile europarlamentare, este un semnal de alarmă şi dacă va fi să cadă capete, prima dată vor cădea ale altora şi apoi se va retrage dombnul preşedinte Antonescu, dacă va fi cazul. Şi nu va fi cazul. Nu cred că vom ajunge în această situaţie, să începem să decapităm organizaţii, partid“

Cât despre o posibilă reluare a USL-ului, Iohannis a dat asigurări că nu se va reveni în alianţă. „Dar asta nu înseamnă că nu se poate gândi o coaliţie de guvernare între liberali şi social-democraţi“, a spus Iohannis, adăugând că acest lucru nu se întâmplă acum, dar în măsura în care liderii s-ar înţelege pe viitor, acest lucru s-ar putea face.

Articole pe aceeaşi temă

Cartianu, la Adevărul Live: Salvarea lui Crin este să ia partidul lui Preşedinţia. Iohannis poate fi o carte câştigătoare

Iohannis, despre Tăriceanu: „Nu cred că va înfiinţa vreun partid. S-a situat într-o fundătură de unde nu mai poate ieşi politic”

Antonescu, despre vizitele la Cotroceni: M-a sunat secretarul de stat al SUA, John Kerry. Nu am vorbit despre Ponta

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite