Iohannis dă ultimatum PSD: „Să aleagă între noi sau PC”

Iohannis dă ultimatum PSD: „Să aleagă între noi sau PC”

Klaus Iohannis

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, le-a transmis partenerilor social-democraţi un mesaj clar: să aleagă între PNL şi PC.

Vizavi de propunerea ca Partidul Conservator să aibă un vicepremier în guvernul României, Iohannis a spus că nu este de acord "absolut deloc", acesta adăugând că nu i se pare deloc firesc ca PNL şi PC să fie pe picior de egalitate din acest punct de vedere.

„După părerea mea nu există această posibilitate (ca PC să aibă un vicepremier, n.r.), noi am fost foarte categorici în această chestiune şi în consecinţă PSD-ul va trebui să aleagă, foarte simplu, între noi sau ei. Noi nu putem să acceptăm ca PC-ul să fie pus pe picior de egalitate cu PNL-ul, adică să aibă vicepremier”, a spus Iohannis. În opinia sa, faptul că liberalii nu acceptă un vicepremier PC nu înseamnă că PSD-ul ar trebui să renunţe la alianţa cu conservatorii. „Nici nu a cerut cineva să renunţe PSD la o alianţă cu PC, cu toate că nu prea ştiu la ce-i ajută, dar în fine. Este treaba lor, noi nu am făcut niciun fel de solicitare în acest sens. Dacă ei dintr-o dată se înţeleg super bine să rămână împreună, e ok”, a spus Iohannis.

Prim-vicepreşedintele PNL a mai spus că nu ar fi dispus să facă un pas înapoi, dacă prin acest pas s-ar retrage conservatorii cu propunerea de vicepremier, „fiindcă eu nu sunt acolo în calitate de Klaus Iohannis, plus minus primar al Sibiului, ci eu sunt acolo ca şi desemnat al PNL pentru vicepremier şi ministru de interne. Cum să fac un pas înapoi? Aş fi de-a dreptul caraghios. Dacă colegii mi-au dat votul şi m-au trimis acolo, fac un pas înainte şi doi înapoi, nu se poate aşa ceva".

Negocierile, reluate probabil săptămâna viitoare. Despre posibile temeri legate de venirea sa în Guvern "Nu sunt încurcătorul de serviciu"

Klaus Iohannis a spus că nu s-a stabilit nicio întâlnire pentru reluarea negocierilor şi „nu se întrevede” revenirea la negocieri în cursul acestei săptămâni.

„Nu există niciun fel de negociere şi cu siguranţă cel târziu la începutul săptămânii viitoare se va relua contactul între partenerii de alianţă şi se va trage o concluzie, vom vedea. Noi credem că este bine să accepte toată lumea ceea ce am propus noi, să intrăm în Guvern şi să ne apucăm de treabă. Orice altceva este pentru noi inacceptabil şi o tragere de timp. Categoric că vom avea aceeaşi poziţie, noi considerăm că nu am încercat cu nimic să luăm din spaţiul PSD-ului sau al altuia, nu am încercat în niciun fel să luăm ministere de la partenerii de alianţă, noi am venit pur şi simplu cu nişte propuneri pe care noi le considerăm bune pentru a înlocui oameni de-ai noştri, nu oameni de-ai lor.

Cu siguranţă încă există şansa de finalizare cu bine a acestor negocieri care în final vor duce la o mică schimbare în structura Guvernului, e păcat că de partea PSD-ului sau a USD-ului au apărut nişte pretenţii care nouă nu ni s-au părut chiar în regulă şi sper că USD sau PSD sau cum doriţi să revină la masa negocierilor şi să accepte ceea ce a fost simpul de acceptat din capul locului, oferta noastră care nu cere nimic de la ei, venim doar şi înlocuim persoane pe funcţiile care oricum au fost din capul locului la PNL,  fără să inventăm ceva în plus, ba chiar am acceptat fără niciun fel de problemă ca unii miniştri delegaţi ai PSD-ului să evină miniştri plini, sigur este şi un ministru delegat al PNL-ului dar am constatat cu tristeţe că aceste lucruri nu au fost suficiente pentru PSD”, a spus Iohannis.

Întrebat cine va da semnalul de reluare a negocierilor, acesta a răspuns, zâmbind, că „cineva va suna, până la urmă, nu se aşteaptă nimic concret, dar aşa e regula lucrurilor”.

„La noi de multe ori apare aşa impresia că dacă două partide sau entităţi politice negociază trebuie să se termine repede, că altfel e catastrofă, ţara intră în instabilitate şi alte lucruri grave şi groaznice. Nu este aşa, o negociere politică poate să fie foarte complicată, nu trebuie să se termine nici într-o zi, nici în două, nici în două săptămâni, dacă aduce ceva, şi ceva întotdeauna aduce, un final a existat la toate negocierile politice, nu trebuie să ne grăbim peste măsură. Eu cred că dacă mai stăm un pic, avem răbdare, revine PSD-ul şi renunţă la o solicitare care nu este bună”, a adăugat Iohannis.

Acesta a mai adăugat că, în opinia sa, posibila sa venire în guvern nu ar avea de ce să stârnească teamă cuiva, pentru că face acest lucru pentru a lucra, nu este „încurcătorul de serviciu”.

PSD-ul nu cred că se teme de mine. Nu se teme nimeni de mine. Nu are de ce să se teamă. Eu dacă merg în guvern merg să lucrez acolo ceva nu să încurc treburile. Eu nu sunt încurcătorul de serviciu. Nu cred că eu sunt mărul discordiei, cred că sunt nişte principii de alianţă aici care s-au mai tot discutat.

"Pot să-l liniştesc pe preşedinte, România nu este nici în instabilitate nici democraţia nu este în pericol”

Iohannis i-a replicat şi preşedintelui Traian Băsescu, susţinând că în acest moment ţara nu este în instabilitate, însă cui certitudine s-a instalat o criză guvernamentală.

„Nu cred că s-a instaurat un climat de nesiguranţă, cu certitudine s-a instalat o criză guvernamentală care într-un fel sau altul va fi rezolvată şi terminantă, nu mi se pare nicio problemă majoră pentru România această fază, indiferent dacă în USL se va cădea la pace sau dacă vor fi nevoie alte negocieri, guvernul merge înainte, România nu este nici în instabilitate nici democraţia nu este în pericol, pot să-l liniştesc pe preşedinte.

Ministerele tehnic funcţionează, sunt miniştri, unii demisionari, unii nedemisionari, unii interimari, dar oamenii din minister sunt acolo, se lucrează, şedinţele de guvern se ţin, deci starea de instabilitate nu există. Sigur, suntem departe de situaţia ideală, în care am avea un guvern care lucrează concentrat, atrage fonduri europene, şi face treabă pe acolo cu încurajarea investitorilor şi încurajarea economiei reale. Nu suntem acolo fiindcă este o stare de tensiune, asta da”, a spus Iohannis.

O posibilă guvernare USD, fără PNL: „Ar fi o guvernare foarte chinuită”

Iohannis susţine că nu s-a discutat, la negocieri, despre ieşirea PNL de la guvernare, chiar dacă discuţiile au fost tensionate, şi că nu este adevărat faptul că preşedintele PNL, Crin Antonescu, ar fi discutat cu demisia din Senat pe masă. „Nu au prea fost hârtii pe masă, doar nişte alune”, a spus zâmbind Iohannis, adăugând că nu s-a discutat despre ieşirea de la guvernare nici în PNL.

„Asta cu ieşirea de la guvernare nu e chiar aşa, o chestie foarte simplă, este un pas care influenţează mersul lucrurilor, semnificativ. Nu am discutat în negociere despre aşa ceva, nici în partid”, a spus prim-vicepreşedintele PNL.

Întrebat dacă USD poate guverna şi fără PNL; acesta a răspuns că aritmetic, ar fi posibil, dar ar fi o guvernare „chinuită”.

 „Cu siguranţă aşa teoretic numărând parlamentar cu parlamentar se pot crea tot felul de scenarii. Aritmetic da, practic greu la deal cu boii mici, ar fi o guvernare foarte chinuită. În calculul domnului vicepremier care este de un an jumate şi nu se simte devalorizat deloc intră şi UDMR-ul, altfel nu iasă la calcul”, a spus Iohannis.

Acesta a adăugat că, în cazul în care se va ajunge totuşi la ieşirea PNL de la guvernare, nu vor fi, în opinia sa, parlamentari PNL care să treacă la alte formaţiuni politice. „Nu cred că vor fi parlamentari PNL care vor trece în altă parte, dar cred că vor fi voci care nu vor fi de acord (cu ieşirea de la guvernare, n.r.) cum dacă rămânem sunt voci care nu sunt de acord. Suntem un partid care chiar acceptă poziţii alternative şi se şi discută în şedinţele noastre de birou politic, de deleagaţie permanentă, se acceptă păreri alternative, şi la final se votează şi asta e, mi se pare foarte democratic”, a spus Iohannis.

Vă mai recomandăm:

Klaus Iohannis: „Dacă voi merge la minister, interimatul Primăriei Sibiu va fi asigurat de doamna Astrid Fodor. Dacă negocierile merg prost, se poate rupe USL“

Klaus Iohannis a declarat într-o conferinţă de presă la Sibiu că dacă va renunţa la mandatului de primar interimatul va fi asigurat de doamna Astrid Fodor.

 
În cazul în care Klaus Iohannis decide să renunţe la Primăria din Sibiu, locul său ar putea fi luat de unul dintre actualii viceprimari ai oraşului.
 
 
Puţini îşi mai amintesc de faptul că cel care e propus de liberali pentru poziţia de vicepremier şi ministru de Interne al României, Klaus Iohannis, este, la bază, profesor de fizică şi a fost inspector şcolar general la Sibiu.
 
 
Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat la Sibiu că, în opinia sa, Mişcarea Populară nu se va putea profila „fiindcă toată lumea îşi dă seama că e tot un fel de PDL.
 
 
Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat joi la Sibiu că, în opinia sa, subiectul regionalizării nu va mai fi discutat în acest an, mai ales că e an electoral.
 
 
Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat joi la Sibiu că fondul clasei i se pare un lucru bun, atâta timp cât este gestionat strict de părinţi iar banii sunt folosiţi pentru nevoile elevilor, nu pentru cadouri destinate cadrelor didactice.
 
 
Prim-vicepreşedintele PNL Klaus Iohannis a criticat joi, la Sibiu, modul în care au fost introduse în Parlament propunerile de modificare a Codului Penal.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările