VIDEO Explozie puternică într-un cartier din Satu Mare. Patru victime şi zeci de persoane evacuate

VIDEO Explozie puternică într-un cartier din Satu Mare. Patru victime şi zeci de persoane evacuate

Explozie în Satu Mare. FOTO: Presasm.ro

O explozie a avut loc miercuri, 27 noiembrie, în incinta unui apartament situat într-un imobil de pe bulevardul Cloşca din Satu Mare. În urma incidentului, patru persoane au fost rănite şi alte 25 evacuate.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit publicaţiei Presasm.ro, deflagraţia a avut loc în jurul orei 16:00. Deflagraţia a fost atât de puternică încât a fost resimţită la câţiva metri distanţă, multe dintre locuinţele din zonă, rămânând fără geamuri. Două dintre victime, o femeie şi un bărbat, au suferit arsuri la nivelul corpului, şi alte două persoane primesc îngrijiri de la medicii veniţi la faţa locului, după ce au suferit atacuri de panică. 
 
Un bărbat dintre cele patru victime ale exploziei se află în stare gravă, pemtru el medicii solicitând elicopterul SMURD pentru a putea fi transferat la o clinică de arşi din ţară.
 
 Primele imagini de la explozie. Sursă Video: Presasm.ro
 
Jandarmii au izolat zona, iar o echipă de la E.ON Gaz a sistat furnizarea gazelor naturale în zonă. Potrivit martorilor, explozia s-ar fi produs în urma unei acumulări de gaze. 
 
Primele imagini din interiorul imobilului unde a avut loc explozia. Sursă Video: Presasm.ro
 
Echipele de criminalişti, dar şi cele operative sunt la faţa locului pentru a evalua pagubele şi pentru a stabili cauzele exploziei. Cel mai probabil sătmărenii evacuaţi din bloc vor fi cazaţi la internatul Liceului Forestier din Satu Mare, după cum relatează jurnaliştii de la Presasm.ro. 
 
Zeci de echipaje de salvare au fost direcţionate către imobilul unde a avut loc explozia. FOTO: Presasm.ro
 
Citeşte şi
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: