Doi şefi de la Drumuri au fost demişi în urma accidentului rutier în care o familie a dispărut în apele Dunării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO ISU ARAD
FOTO ISU ARAD

Şeful Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara, Horaţiu Simion, şi Ioan Cunicel, şeful Secţiei de Drumuri Orşova, au fost demişi din funcţie în urma accidentului de sâmbătă, 7 octombrie, din zona localităţii Coronini (Caraş-Severin), când o maşină a plonjat în Dunăre, iar patru persoane au fost date dispărute, fiind căutate şi astăzi.

Motivul demiterii celor doi este faptul că în zonă lipseau parapeţii fiind deterioraţi de alte accidente care au avut loc pe acea porţiune de şosea.

Nu mai era parapet acolo unde au căzut ei, iar responsabilitatea aparţine administratorului drumului. Au mai fost accidente acolo şi probabil că nu au mai pus parapetul la loc”, spune Nicolae Kramer, primarul comunei Sicheviţa, de unde provine familia dispărută în Dunăre.

Demiterea a fost cerută de Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.

„Am constatat că atât DRDP Timişoara, cât şi Secţia de Drumuri Orşova sunt vinovate cel puţin de indolenţă şi de proastă gestionare a teritoriulului aflat în administrarea acestora. Potrivit raportărilor, Secţia de Drumuri Orşova deţinea parapet pe stoc, care ar fi trebuit înlocuit în acel sector de drum. În urma analizei, am cerut directorului CNAIR să-l demită pe directorului DRDP Timişoara şi pe şeful secţiei de drumuri Orşova”, a spus ministrul Cuc luni în direct la Antena 3.

Zona DN 57, între km 64-km 97, în care a avut loc accidentul de sâmbătă, este cunoscută pentru numărul ridicat de evenimente rutiere grave 

În ultimii cinci ani, au fost înregistrate 20 de accidente rutiere în urma cărora 2 persoane au decedat, 10 au fost rănite grav, iar alte 19 au fost rănite uşor. Anual, înainte şi după sezonul rece au fost făcute revizii comune cu CNAIR, deficienţele constatate fiind menţionate în procesele verbale. De asemenea, poliţiştii rutieri au întocmit adrese pentru instalarea semnalizării rutiere verticale «Drum alunecos» şi «Viteza maximă admisă 40km/h», pe ambele sensuri de mers, repararea parapetului metalic la km 94+700m, dar şi pentru toaletarea vegetaţiei in zona respectivă”, arată Cecilia Dăneţ, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin.

Citiţi şi:

VIDEO UPDATE Maşina care a plonjat în Dunăre cu cinci oameni în ea a fost scoasă la mal. Familia dată dispărută nu a fost găsită în autoturism

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite