Un preot duhovnic de la „Athosul românesc”, Mănăstirea Frăsinei, a murit înainte de Slujba de Înviere

Un preot duhovnic de la „Athosul românesc”, Mănăstirea Frăsinei, a murit înainte de Slujba de Înviere

Părintele Duhovnic Daniil Pleşa de la Mănăstirea Frăsinei -Vâlcea mort înainte de Slujba de Înviere Foto colaj

Este vorba despre ieromonahul Daniil Pleşa, unul dintre călugării care fuseseră hirotoniţi de episcopul Râmnicului şi puteau sluji ca preoţi. Deşi în spaţiul public au apărut informaţii că decesul a avut loc în Noaptea de Înviere, acesta a murit cu câteva ore înainte.

Ştirea despre moartea preotului duhovnic a apărut pe reţelele de socializare, unde a şi început să curgă cu mesaje de condoleanţe încă de sâmbătă, 1 mai. 
 
„În Sâmbăta Mare o veste extrem de tristă şi cutremurătoare. Plâng cerurile la Frăsinei. Bunul şi milostivul Dumnezeu a decis că este nevoie, în ceata îngerilor de Ieromonahul Părinte Daniel de la Sfânta Mănăstire Frăsinei. Azi (1 mai- n.r.) ne-a părăsit din această lume zbuciumată. Suntem din păcate mult mai săraci, prin mutarea sa la cele veşnice. Rugăm pe prea bunul şi milostivul Dumnezeu să îl odihnească în pace cu dreptii, să îl primească în împărăţia cerurilor, să îl numere în sânul lui Avram! Veşnică lui pomenire din neam în neam, în vecii vecilor, Amin!”, se arată într-unul din mesaje. 

Deşi s-a răspândit vestea că preotul a murit chiar la Slujba de Înviere, în realitate a murit sâmbătă, 1 mai, la orele prânzului, în timp ce se afla în biserica pentru femei, pentru a spovedi enoriaşele.
 
Confuzia a plecat de la un alt mesaj de pe Facebook: „Cu mare durere, vă spunem că Părintele Ieromonah Daniil de la Mănăstirea Frăsinei a adormit întru Domnul, chiar în timp ce săvârşea sfânta slujbă despre patimile, moartea şi Învierea Domnului nostru Iisus Hristos... Râu de lacrimi, la trecerea Sfinţiei Sale în veşnicie! A fost atât de bun, de blând, de milostiv... Simt, şi acum, mângâierea mâinii sale pe creştet, întru binecuvântare... Îi văd privirea senină... Îi ascult glasul duios...Dumnezeu să-ţi poarte sufletul pe drum luminat în Împărăţia Sa, sfinte părinte!”.
 
ieromonahul Daniil Pleşa de la Mănăstirea Frăsinei - Vâlcea Foto colaj
 
O altă confuzie care s-a creat este legată de vârsta părintelui, care nu avea 92 de ani, ci 60 de ani, după cum ne-au confirmat surse din sânul bisericii. 
 
Înmormântarea părintelui Daniil Pleşa va avea loc luni, 3 mai, după Sfânta Liturghie, la ora 12:00, în Cimitirul Schitului Vechi al Mănăstirii Frăsinei.
 
Mănăstirea Frăsinei, din comuna Muereasca, judeţul Vâlcea, este cunoscută drept „Athosul României” fiind singura mănăstire ortodoxă din România unde femeilor le este interzis accesul. În urmă cu peste un secol şi jumătate episcopul de la acea vreme Calinic a lăsat cu limbă de moarte un blestem prin care să nu îndrăznească să pătrundă în mănăstire. De aceea, pe drumul care duce pe munte la Mănăstirea Frăsinei s-a făcut o biserică special pentru femei. Lângă această biserică este pus indicator cu blestemul episcopului Calinic, dar şi un altul în care scrie clar că accesul este interzis femeilor. 
 
Indicatoarele de la baza muntelui pe care se află Mănăstirea Frăsinei - Vâlcea prin care se interzice accesul femeilor Foto colaj
 
De altfel, în zonă circulă o serie de poveşti legate despre ce au păţit persoanele care au nesocotit această regulă, dar şi despre multe minuni înfăptuite la acest lăcaş de cult secular. 
 
Vă mai recomandăm şi:
 
 
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările