„I pak“, formula cea mai uzitată în româna veche. Cât s-a schimbat limba română în ultimii 500 de ani VIDEO

Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung Foto cimec ro

O dovedeşte cel mai vechi document păstrat în limba română. „Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung” este scrisă cu litere chirilice.

Deşi este vorba despre un document vechi de cinci secole, puţini sunt conştienţi de faptul că, de-a lungul timpului, limba română s-a schimbat mult prea puţin, în comparaţie cu alte limbi, mai cunoscute, după cum o demonstrează „Scrisoarea lui Neacşu” în care boierul pomeneşte despre campania de cucerire a Ungariei de către nimeni altul decât Suleyman Magnificul. 

Acesta este un document ce conţine un secret de mare importanţă, prin care judele Braşovului de la acea vreme, Johannes Benkner, era avertizat despre o invazie a turcilor asupra Ardealului şi Ţării Româneşti ce tocmai se pregătea la sudul Dunării.

Un adolescent de 16 ani (Albert Dascălu) a realizat un clip în care dă citire acestei scrisori pentru a arăta cât de puţin deosebită de româna vorbită astăzi este limba scrisorii lui Neacşu, în comparaţie cu alte prime documente scrise în limbi mult mai cunoscute, precum „Cartea capuană” pentru limba italiană, sau „Jurămintele de la Strassburg” pentru cea franceză - două documente extrem de vechi, dar şi extrem de diferite de limba vorbită.

Cum suna româna veche: „Scrisoarea lui Neacşu de la Câmpulung” (Sursa You Tube I love languages)

Clipul a fost postat pe canalul de You Tube „I love languages” - „Să învăţăm împreună diferite limbi/dialecte”, creat în scop educaţionale, pentru a conştientiza câtă diversitate există în lume, fiind însoţit de un text explicativ, în care se aminteşte printre altele: „Perioada limbii române vechi începe în secolul al XVI-lea şi se termină în secolul al XVIII-lea. Cronicarul polonez Jan Długosz a remarcat în 1476 că moldovenii şi valahii „împart aceeaşi limbă şi aceleaşi obiceiuri”. Cea mai veche scriere în limba română care a supravieţuit şi care poate fi datată cu exactitate este o scrisoare trimisă de Neacşu Lupu din Dlăgopole pe atunci, acum Câmpulung, Ţara Românească, lui Johannes Benkner din Braşov, Transilvania”.

„I pak să ştii domniia ta că au venit un om de la Nicopole” 

Iată cum arată textul, potrivit arhivei (Apud Hurmuzachi - Iorga. Documente, XI, 843) electronice a Institutului Naţional al Patrimoniului Cultural: 

"Mudromu I plemenitomu, I cistitomu I bogom darovanomu jupan Hanăş Bengner ot Braşov mnogo zdravie ot Nécşu ot Dlăgopole. (= Preaînţeleptului şi cinstitului, şi de Dumnezeu dăruitului jupân Hanăş Bengner din Braşov multă sănătate din partea lui Neacşu din Câmpulung, n. n.). 

I pak (= şi iarăşi) dau ştire domnie tale za (= despre) lucrul turcilor, cum am auzit eu că împăratul au eşit den Sofiia, şi aimintrea nu e, şi se-au dus în sus pre Dunăre. 

I pak să ştii domniia ta că au venit un om de la Nicopole de miie me-au spus că au văzut cu ochii lor că au trecut ciale corăbii ce ştii şi domniia ta pre Dunăre în sus. 

I pak să ştii că bagă den toate oraşele câte 50 de omin să fie de ajutor în corăbii. I pak să ştii cumu se-au prins neşte meşter(i) den Ţarigrad cum vor treace ceale corăbii la locul cela strimtul ce ştii şi domniia ta. 

I pak spui domniie tale de lucrul lui Mahamet beg, cum am auzit de boiari ce sunt megiiaş(i) şi de generemiiu Negre, cum i-au dat împăratul sloboziie lui Mahamet beg, pe io-i va fi voia, pren Ţeara Rumânească, iară el să treacă. 

I pak să ştii domniia ta că are frică mare şi Băsărab de acel lotru de Mahamet beg, mai vârtos de domniile voastre. 

I pak spui domniie tale ca mai marele miu, de ce am înţeles şi eu. Eu spui domniie tale iară domniiata eşti înţelept şi aceste cuvinte să ţii domniia ta la tine, să nu ştie umin mulţi, şi domniile vostre să vă păziţi cum ştiţi mai bine. 

I bog te veselit. Amin." (= Şi Dumnezeu să te bucure. Amin)”

„Excepţie fac formulele de introducere şi de încheiere ale mesajului”

Criticul literar Ion Rotaru remarca în lucrarea „Literatura română veche”, apărută în 1981, în Bucureşti, asemănarea dintre limba vorbită în urmă cu jumătate de mileniu şi cea de astăzi. „Excepţie fac numai formulele de introducere şi de încheiere ale mesajului ce trebuia transmis, se vede, cu cea mai mare repeziciune şi claritate, fără intermediul vreunui scrib, la mijloc fiind un document secret de mare importanţă. Din capul locului trebuie observate precizia şi laconismul expresiei. Formula <I pak> este utilizată aici cam în felul latinismului modern <idem>, dar şi, în lipsa regulilor şi semnelor de punctuaţie, pentru marcarea începutului fiecăreia din cele şapte fraze care compun textul”. 

Caracteristicile specifice limbii de la începutul secolului al XVI-lea

Aceeaşi sursă a mai observat cât de inteligibile, chiar şi în lipsa unui glosar sunt înţelesurile celor două cuvinte slavoneşti întâlnite în scrisoare, precum şi caracteristicile specifice limbii de la începutul secolului al XVI-lea, precum forma veche de auxiliar „au” - „au eşit”, „se-au dus”, „mi-au spus”, „au văzut”, „au dat”; sau cuvântul „lucrul” care aici are înţeles de lucrare, faptă, acţiune; forma veche şi populară a lui alminteri - „aimintrea”; omisiunea lui „i” final pentru pluralele meşter(i), megiiaş(i), pluralul fiind marcat în primul caz prin articolul nehotărât „neşte”, iar în cel de al doilea prin verbul sînt şi multe alte omisiuni şi notări diverse, precum „lu” în loc d „lui”, sau „den” în loc de „din”, „de” în loc de „de la” - „de boiari”, „de genere-miiu”, „miu” în loc de „meu”, forma „io” existentă şi azi în graiul sud-transilvan sub forma „iu” sau „io” etc..

Suleyman Magnificul şi scrisoarea boierului Neacşu

Tot criticul literar a menţionat în lucrarea sa şi cine sunt personajele menţionate în scrisoare, precum şi expeditorul şi destinatarul acesteia, aşa cum reiese din documentele vremii. 

Spre exemplu, expeditorul Neacşu Lupu era un negustor din Câmpulung care făcea negoţ cu mărfuri turceşti aduse prin Ţara Românească şi apoi în oraşele din Transilvania. „Aşa s-ar explica legătura lui cu judele Braşovului care şi-l făcuse corespondent informator în legătură cu manevrele armatelor turceşti”, a explicat Ion Rotaru.

Destinatarul, Hans Benkner, cunoscut şi sub numele de Ioan, Johannes ori Hans, Hanăş, Benkner, Bengner, Beagnăr, era primarul, primul magistrat al cetăţii Braşovului. Se presupune că au fost doi Burgermeisteri ai Braşovului cu acest nume, tată şi fiu. În acele timpuri, la Braşov, exista o „moară” de hârtie, prima de acest fel de pe teritoriul românesc. 

Împăratul despre care se pomeneşte în scrisoare era chiar Soliman al II-lea Magnificul, supranumit şi Cuceritorul, Legislatorul, cel mai mare sultan al turcilor din toate timpurile, cunoscut nouă acum sub numele de Suleyman Magnificul care pregătea marea campanie de cucerire a Ungariei, ce va lua sfârşit cu bătălia de la Mohacs. 

Graţie jurnalului său de campanie, scrisoarea boierului Neacşu a putut fi datată foarte precis: 29 sau 30 iunie 1521, dată la care sultanul ordona ieşirea armatelor sale din Sofia. Mai există, susţine Ion Rotaru: „încă vreo 15 scrisori din aceeaşi vreme, în latineşte, adresate de regele Ungariei, Ludovic al II-lea Iagelonul, papei, regilor Angliei şi Poloniei, ca şi vasalilor săi din Transilvania”.

„Lotrul” Mehamet-beg era sângeapul Nicopolei, unul dintre cei mai activi colaboratori ai sultanului. 

Un alt personaj pomenit în scrisoare „Băsărăb” era Neagoe Basarab - domnitorul Ţării Româneşti.

Scrisoarea boierului Neacşu a fost descoperită de istoricul Nicolae Iorga, la începutul secolului nostru, în Arhivele Braşovului. Aici ajunsese graţie arhivistului braşovean Friedrich Wilhelm Stenner, în 1894.

Vă mai recomandăm şi:

Cea mai veche culă din ţară, în patrimoniul judeţului Vâlcea după ani de tergiversări FOTO

FOTO Actualul teritoriu al României, prin ochii străinilor în secolele trecute: „Porţiunea Carpaţilor are din abundenţă: aur, argint“