Cinci terapii cu argilă, praful care vindecă rănile şi redă vitalitatea pielii. Curele de detoxifiere sunt considerate obligatorii

Cinci terapii cu argilă, praful care vindecă rănile şi redă vitalitatea pielii. Curele de detoxifiere sunt considerate obligatorii

FOTO Shutterstock

Argila, un remediu universal datorită proprietăţilor curative deosebite, este recomandată tot mai des ca tratamentul adjuvant al unor afecţiuni interne şi externe. În plus, curele de detoxifiere cu argilă nu mai sunt considerate de mult timp o fiţă, ci o necesitate.

Cu un conţinut ridicat de minerale, între care potasiu, fier sau calciu, argila este cunoscută mai ales datorită proprietăţilor antiseptice, cicatrizante sau antitoxice. 
 
1. Argila ajută la vindecare rănilor

Datorită proprietăţilor antiseptice şi regeneratoare, cataplasmele cu argila pudră previn infectarea şi grăbesc cicatrizarea rănilor de două ori mai repede decât o cremă achiziţionată de la farmacie, susţin specialiştii. În acest sens, se amestecă o linguriţă de argilă cu puţină apă, pasta obţinută întinzându-se pe un sifon.  Cataplasma nu se aşază direct pe rană, ci mai întâi se pune un tifon sterilizat şi uşor umezit. 
 
2. Tratament cosmetic
 
Argila este nelipsită din saloanele de înfrumuseţare şi puţine sunt femeile care să nu fi încercat măcar o dată, acasă, o mască pe bază de argilă. Dincolo de faptul că atenuează ridurile şi ajută la revitalizarea tenului, argila este un remediu recomandat şi persoanelor care au un ten acneic.  Modul de preparare al măştii este mai mult decât simplu, iar produsul se găseşte în fiecare farmacie sau plafar. Pasta obţinută din argilă şi apă se lasă se acţioneze între 15 şi 30 de minute, până se usucă, şi se curăţă apoi cu apă călduţă.
 
3. Argila, detoxifiant natural 
 
Din ce în ce mai multi fitoterapeuţi recomandă argila în curele de detoxifiere, datorită proprietăţii acesteia de a absorbi toxinele din organism. Înainte să începeţi însă o astfel de cură cereţi  sfatul medicului, mai ales dacă aveţi anumite afecţiuni  cronice.  În plus, indicaţia specialiştilor este ca o astfel de cură să fie ţinută cel mult trei săptămâni. Detoxifiantul se obţine prin amestecarea unei linguriţe de argilă într-un pahar de apă plată sau de izvor. Praful de argilă se amestecă bine, iar apoi se lasă la decantat aproximativ opt ore, până când se lipezeşte apa. 
 
4. Remediu intern pentru probleme digestive
 
Argila este indicată ca tratament adjuvant pentru afecţiuni precum ulcerul, gastrita, intoxicaţii sau insuficienţă tiroidiană. 
„Argila  se dizolvă în apă de izvor sau apă plată şi se consumă de trei ori pe zi, timp de trei săptămâni. E eficientă 100 % în afecţiuni  digestive, dă rezultate  excelente în insuficienţa renală . De asemenea, tratează cu succes problemele endocrine”, a explicat inginerul chimist Mircea Boncan, într-un interviu pentru „Adevărul”. 
 
5. Atenuează durerile de cap
 
În urmă cu patru ani, cercetătorii de la Universitatea din California au efectuat un studiu cu privire la efectele argilei asupra persoanelor care se plâng des de migrene. Câteva zeci de voluntari care au avut astfel de probleme, şi care au participat la studiu, au folosit timp de şase săptămâni cataplasme cu argilă. Concluzia finală a studiului a fost că migrenele au avut o intensitate şi o frecvenţă mai scăzută după folosirea argilei. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: