Ploieştenii, la un pas de a avea origini bulgare. Apariţia şi dispariţia fulgerătoare a bulgarilor în Ploieşti

Ploieştenii, la un pas de a avea origini bulgare. Apariţia şi dispariţia fulgerătoare a bulgarilor în Ploieşti

O idee despre cum arăta vechiul Ploieşti, un amestec de români, bulgari şi sârbi. FOTO arhive Fondul Fototeca DANIC

În 1830, o importantă comunitate de bulgari s-a stabilit lângă Ploieşti, unde a ridicat aşezarea Slivinul Nou, numită de ploieşteni „Cartierul demobilizaţilor“. Peste 8 ani, puşi la clacă de baronul moşiei, au plecat la fel de fulgerător cum au sosit. În două săptămâni, au demontat casele, prăvăliile, chiar şi biserica, lăsând noul oraş pustiu

Ştiri pe aceeaşi temă

Amestecul de origini al ploieştenilor de astăzi ar fi putut fi cu totul altul având în vedere un episod interesant din istoria relativ recentă a oraşului. Ceea ce în prezent este cunoscut drept cartierul Bereasca, de la ieşirea Ploieşti către Buzău, a fost, timp de aproape 10 ani, un oraş în toată regula, locuit doar de bulgari.

Istoria are legătură cu un fenomen care s-a produs după războiul ruso-turc (1828-1829), când numeroşi bulgari s-au „băjenit“, au fugit din ţara lor şi au ajuns inclusiv în Ţările Române. Ploieştenii au manifestat dintotdeauna înţelegere faţă de comunităţile prigonite, astfel că, de-a lungul timpului, în oraş şi-au clădit un rost comunităţi întregi de bulgari, sârbi, albanezi, austro-ungari, evrei, ţigani etc, trăind împreună, în deplină înţelegere.

Potrivit monografiei oraşului Ploieşti, „Marea carte a Ploieştilor“, la 12 iulie 1830, 320 de familii (820 de bărbaţi şi 772 de femei), majoritatea din oraşul Sliven, localitate de la sud de Balcani au apărut la Călăraşi şi au cerut să se aşeze „la oraşul Ploiesci“. Bulgarii ştiau de Ploieşti, după cum consemnează istoricul ploieştean Ioan Groşescu, pentru că se duceau la târgurile din Gabrovo, Trânovo şi Sliven, unde se întâlneau cu negustori ploieşteni.

Au ales moşia Bereasca pentru că, aflată pe malurile unui iaz, le amintea de locurile natale, şi, pe de altă parte, fiind numeroşi şi dorind să rămână împreună, nu erau siguri că vor obţine aprobare să intre în Ploieşti. În 1830, Obşteasca adunare din Ploieşti le-a aprobat cererea de a-şi întemeia oraş în Bereasca, care să se numească „Slivinul Nou“. Unii dintre bulgarii băjeniţi s-au aşezat şi în mahalalele Ploieştiului.

Stabilirea bulgarilor în Bereasca nu a fost gratuită, aceştia au plătit o sumă consistentă, evident neconsemnată, baronului Sachelarie, stăpânul moşiei.

Au stârnit admiraţia ploieştenilor prin hărnicie

Bulgarii au lucrat cu atâta râvnă încât, în 1832, noul târg era gata. Dispunea de case pentru toţi, unele cu etaj, piaţă, biserică, zeci de prăvălii, precum şi moară pe islazul care străbătea aşezarea. În partea dinspre Ploieşti plantaseră vii, iar spre bariera spre Văleni şi-au făcut cimitir. Târgul a cunoscut o dezvoltare rapidă şi a impresionat toţi locuitorii din împrejurimi care îşi făceau cumpărături în Slivinul Nou.

La scurtă vreme, număra 398 de case şi 63 de prăvălii şi era căutat inclusiv de alţi bulgari, care veneau din diferite localităţi din România şi îşi ridicau aici case.

În 1838 însă, baronul moşiei, Sachelarie, văzând că poate obţine nesperate din înfloritorul Slivinul Nou, îi pune pe bulgari la clacă, la impozit, în caz contrar îi chinuia sau îi afuma cu ardei iute.

Libertatea, mai presus de confort

Oameni liberi şi demni, care şi-au părăsit ţara din aceleaşi motive, bulgarii nu au acceptat acest statut.

„Au pregătit fuga în aşa fel, încât, în două-trei săptămâni, până în Sf. Gheorghe 1838, oraşul Slivina Nouă a rămas efectiv pustiu. 216 case şi prăvălii, chiar şi biserica au fost demolate bucată cu bucată şi încărcate în căruţe mari, trase de patru cai, au cărat după ei oile, vitele, păsările şi tot calabalâcul. S-au risipit care încotro în ţară“, relatează Ioan Groşescu episodul demobilizaţilor în „Mahalalele Ploieştilor“.

Bulgarii din Slivinul Nou şi-au reluat pribegia spre Focşani, Buzău, Bucureşti, Piteşti, Giurgiu, Alexandria, iar o parte a comunităţii s-a îndreptat spre Ploieşti. În aprilie 1838, căpetenia acestora, împreună cu preotul şi învăţătorul s-a prezentat la magistratul oraşului, spunând că nu pot accepta condiţia de iobagi.

Ploieştenii, redeveniţi oameni liberi, au înţeles situaţia şi au acceptat ca bulgarii să se aşeze în oraşul lor. Cei mai înstăriţi şi-au ridicat case, prăvălii, brutării, căldărării, cojocării în centru, în jurul bisericii Sf. Ioan, iar cei mai mulţi, în special săracii, în partea dinspre Dâmbu, unde au întemeiat aşa-zisa Piaţă Sârbească. În deceniile următoare, au avuit o contribuţie însemnată în dezvoltarea economică a Ploieştiului şi s-au contopit în masa largă a băştinaşilor.

Fostul cartier al demobilizaţilor, Bereasca, este, astăzi, un cartier dominat şi împărţit între romi. În locul Slivinului Nou înfloritor, case sărace şi uliţe prăpădite, unde se circulă cu căruţele, fac un contrast major cu străzile alăturate unde sunt vile somptuoase şi limuzine scumpe.

Mai puteţi citi

„Duşul rece“ primit de ploieşteni în 1832, după vizita generalului Kiseleff. Criticile despre aspectul de Ev Mediu al oraşului au pus bazele modernizării Ploieştiului

Istoria ofiţerului ungur care s-a spovedit pe patul de moarte. Povara furtului din biserica ctitorită de Carol I l-a urmărit până în ultima zi a vieţii

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările