Patru turişti care s-au rătăcit în Masivul Bucegi, căutaţi de salvamontişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Turiştiiau solicitat sprijinul salvamontiştilor
Turiştiiau solicitat sprijinul salvamontiştilor

Patru turişti care au plecat, sâmbătă, de la Vârful Omu către cabana Babele din Masivul Bucegi s-au rătăcit şi sunt căutaţi de către salvamontiştii din Buşteni, operaţiunea fiind una dificilă, în condiţiile în care pe munte este ceaţă şi plouă, iar vizibilitatea este redusă.

Potrivit şefului Serviciului Salvamont Buşteni, Gheorghe Haiduc, salvatorii montani caută, sâmbătă, patru turişti care s-au rătăcit în Masivul Bucegi, în timp ce încercau să coboare de la Vârful Omu spre Cerdacul Văii Cerbului, încercând să ajungă la cabana Babele, transmite corespondentul Mediafax.

În momentul în care au constatat că nu mai ştiu unde se află şi nici încotro să se îndrepte, cei patru au solicitat sprijinul salvamontiştilor.

La ora transmiterii acestei ştiri, operaţiunea de recuperare a celor patru turişti este în desfăşurare. Acţiunea este dificilă din cauza condiţiilor meteo, întrucât pe munte, la altitudini mari, sunt precipitaţii sub formă de ploaie şi lapoviţă, iar vizibilitatea este foarte scăzută din cauza ceţii.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite