Aplicaţia genială realizată de un licean cu ajutorul căreia te poţi întoarce în timp. „Am încercat să recreez atmosfera de altă dată cu ajutorul tehnologiei moderne“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Teodor Roncea, liceanul care a pus bazele aplicaţiei ce te ajută să te întorci în timp FOTO Arhiva personală
Teodor Roncea, liceanul care a pus bazele aplicaţiei ce te ajută să te întorci în timp FOTO Arhiva personală

O întoarcere virtuală în timp, în perioada Ploieştiului interbelic, va fi posibilă de acum încolo cu ajutorul unei aplicaţii realizate de un grup de liceeni. Proiectul vine în întâmpinarea celor care îşi doresc să afle şi să vadă în acelaşi timp ce se afla acum 100 de ani pe amplasamentul actualelor clădiri din centrul oraşului.

Teodor Roncea (16 ani), elev al Colegiul Naţional ”I.L. Caragiale” din Ploieşti, este iniţiatorul proiectului. A început să lucreze la această aplicaţie în timpul vacanţei de vară din acest an, iar acum a ajuns să recreeze nu mai puţin de 21 de clădiri istorice emblematice pentru reşedinţa judeţului Prahova.

”Sunt clădiri vechi care acum nu mai există. Au fost distruse fie de cutremure, fie în cel de-al Doilea Război Mondial sau care au fost demolate prin anii 80,la începutul sistematizării oraşului. Din lista clădirilor reproduse virtual fac parte în general case negustoreşi, dar avem şi fostul sediu al Primăriei oraşului, de pe la 1800, Librăria Centrală şi Banca de Investiţii”, a declarat pentru ”Adevărul” iniţiatorul proiectului.

Teodor Roncea a explicat că toată această aventură frumoasă a pornit după ce a câştigat o bursă la un curs de Leadership. În schimb, el trebuia să creeze un proiect fiabil care să servească nevoilor comunităţii locale. Una dintre ideile lui a fost reconstrucţia în format virtual a unor clădiri care în prezent nu mai există decât în fotografii vechi, păstrate în albumele unor pasionaţi de istorie.

teodor roncea

Hotelul Prahova de astăzi

teodor roncea

”Scopul a fost în primul rând de educaţie civică, dar şi să reconstitui frânturi din Ploieşti aşa cum s-a păstrat el în amintirile ploieştenilor, dar şi cum era el văzut odată de resul lumii. Pur şi simplu am încercat să recreez atmosfera de altă dată cu ajutorul tehnologiei moderne”, a explicat Teodor.

teodor roncea

Centrul Comercial astăzi

Imagine indisponibilă

Odată finalizată, aplicaţia va da posibilitatea ploieştenilor ca, în plimbările lor, să identifice punctele din centrul oraşului unde acum o sută de ani se aflau cu totul şi cu totul alte clădiri. Cu ajutorul unui cod aplicat pe construcţiile actuale, dar şi cu un telefon inteligent, imaginile centrului istoric vor prinde viaţă în format 3D.

teodor roncea

Parcul ”Nichita Stănscu”, astăzi

Imagine indisponibilă

Pe lista clădirilor recreate virtual se află Librăria Centrală şi Banca de Investiţii, clădiri care se aflau la intersecţia străzilor Mihail Kogălniceanu cu strada Unirii, unde în prezent se află Librăria Humanitas şi Mc Donald’s.  În zona unde astăzi se află complexul comercial Winmarkt, acum o sută de ani erau mai multe case negustoreşti, construcţii impozante, dar şi hanul lu Hagi Petre Buzilă, unde la începutul secolului XX au funcţionat Tribunalul şi alte instituţii ale adminstraţiei locale din Ploieşti.

O altă zonă importantă a centrului istoric ploieştean, recreat virtual, este strada Mihail Kogălniceanu unde în trecut, în locul blocurilor din prezent, se aflau case negustoreşti care aveau la parter atelierele meşteşugarilor şi negustorilor de atunci, iar la etaj, locuinţele acestora. În imediata apropiere, unde astăzi se află Parcul ”Nichita Stănescu”, exista odinioară zona prăvăliilor, iar în locul Hotelului Prahova se afla sediul impozant al Primăriei Ploieştiului.

teodor roncea

Ochelarii cu ajutorul cărora te poţi întoarce în timp FOTO Arhiva personală

”În varianta finală a aplicaţiei, pe care vrem să o finalizăm până la sfârşitul anului viitor, intenţia este să recreăm tot virtual întreaga atmosferă a Ploieştiului vechi. Cu ajutorul unor ochelari speciali poţi să intri pur şi simplu într-o altă lume şi să te plimbi efectiv printre clădirile vechi ale oraşului, să fie aşa ca o întoarcere în timp”, a explicat Teodor.

teodor roncea

Echipa din ”Caragiale” care a lucrat iniţial la aplicaţia ”Ploieşti virtual. Povestea trecutului pierdut”

Dacă într-o primă fază din acest proiect a făcut parte doar o mână de adolescenţi, colegi la Colegiul ”I.L. Caragiale” din Ploeşti, în echipă au fost cooptaţi şi alţi liceeni pasionaţi de istorie şi arhitectură din Colegiul A.I Cuza din Ploieşti şi Liceul Constantin Brâncoveanu din Urlaţi. Ulterior, tinerii au fost susţinuţi de asociaţiile ”Iubesc Ploieştii” şi ”Atom”, care le-au pus la dispoziţie fotografii şi informaţii despre istoria recentă a Ploieştiului.

Din echipă au făcut parte Teodor Roncea, Vlad Bucur, Andreea Tănase, Ioana Ursoiu, Vladimir Frunză, Răzvan Dinu, Alexandru Coman – Colegiul I.L.Caragiale, Ovidiu Bădoiu, elev la Liceul Constantin Brâncoveanu din Urlaţi şi Radu Biciu, elev la Colegiul A.I.Cuza din Ploieşti.  

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite