Patru minore agresate sexual în staţia de autobuz şi în autobuz, în Argeş. Pedofilul a fost prins şi arestat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Agresorul (foto în centru) are 46 de ani FOTO: IPJ Argeş
Agresorul (foto în centru) are 46 de ani FOTO: IPJ Argeş

Pe 2 februarie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Topoloveni au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat ar fi agresat mai multe fete, în zona unei staţii pentru mijloacele de transport în comun.

La faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliţie, care, în scurt timp l-a identificat pe bărbatul în cauză, pe care l-a condus la sediul poliţiei, pentru audieri.

Din cercetări s-a stabilit că, în data de 2 februarie a.c., în jurul orei 14.30, un bărbat de 46 de ani, din Bogaţi, Argeş, ar fi agresat sexual, atingându-le în zone intime, două minore, care se aflau în zona unei staţii pentru mijloacele de transport în comun din oraşul Topoloveni.

Anterior, în cursul aceleiaşi zile, bărbatul ar fi manifestat aceleaşi gesturi faţă de alte două minore, într-un mijloc de transport în comun.

După administrarea probatoriului, cel în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, pentru săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală.

Vineri, 4 februarie, bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, iar procurorii au decis ca acesta să fie arestat pentru 30 de zile.

Vă mai recomandăm şi:

Pedeapsă ridicol de mică aplicată de judecători unui pedofil care a abuzat sexual un băiat de 5 ani

Registrul „prădătorilor sexuali”, operaţional în România. Cine are acces la lista cu violatorii, pedofilii şi perverşii


 

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite