Cum ajung copiii să urască „cu dedicaţie“ doar un părinte. Mecanismul „infuziei de venin“ injectat de părintele manipulator

Cum ajung copiii să urască „cu dedicaţie“ doar un părinte. Mecanismul „infuziei de venin“ injectat de părintele manipulator

Copilul are de suferit cel mai mult din cauza tensiunilor între părinţi FOTO Shutterstock

În mod natural, copilul dezvoltă emoţii pozitive şi afecţiune faţă de părinţii săi. Neînţelegerile dintre mamă şi tată îl fac însă pe copil să-şi schimbe atitudinea faţă de unul sau altul dacă gestionarea relaţiei nu ia în calcul protejarea acestuia. Denigrările unui părinte la adresa celuilalt îl transformă perfid pe cel de-al doilea, în ochii copilului, în cel mai mare duşman.

Ura sau respingerea manifestată faţă de un părinte nu este consecinţa unei predispoziţii înnăscute, ci efectul unui istoric în care se regăsesc abuzuri sau neglijenţă, însă de foarte multe ori este rezultatul unor „infuzii“ cu ură făcute de mamă faţă de tată sau invers, în contextul unei relaţii cu probleme între părinţi, de obicei prin manipulare şi şantaj emoţional. 

“În contextul disputelor legate de stabilirea condiţiilor exercitării autorităţii părinteşti iau naştere, de multe ori, campanii de denigrare, de calomniere la adresa unui părinte întreprinse de celălalt părinte. Are loc o aşa-zisă spălare a creierului prin care copilului i se induc anumite idei prin care celălalt părinte ajunge să fie perceput drept duşman, rezultatul fiind acela de distrugere a relaţiei copilului cu părintele ţintă”, explică, pentru Adevărul, psihologul Ionuţ Ghiugan. 
Efectele campaniei de calomniere a unui părinte la adresa celuilalt se văd rapid în comportamentul copilului care ajunge să manifeste ostilitate faţă de părintele ţintă, fără motive reale însă, tinde să nege experienţele pozitive anterioare campaniei şi sfârşeşte prin a respinge contactul cu acesta, fără însă a avea senzatia că sentimentele i-au fost induse. 
   
“Părintele care şi-a propus distrugerea relaţiei copilului cu celălalt părinte o face, de obicei, pentru că se simte trădat de partener. Ura şi furia îl fac să acţioneaze constant pentru a opri accesul celuilalt părinte la copil, sabotând legătură copilului cu părintele-ţintă. Apelează la diferite strategii, de la plângeri la poliţie împotriva celuilalt şi solicitări în instanţă pentru limitarea accesului la copil, până la prezentarea incorectă a personalităţii şi acţiunilor părintelui ţintă creându-i copilului sentimentul că acesta ar reprezenta un risc pentru securitatea sa. În plus, rolul părintelui respins este subminat prin refuzul de a i se oferi informaţii referitoare la copil - medicale, educaţionale, realizări personale, evenimente la care copilul participă”, mai spune psihologul Ionuţ Ghiugan.

O asemenea atitudine a părintelui se va vedea în dezvoltarea psihică a copilului care, mai târziu, poate ajunge la depresie şi comportamente autodistructive din cauza sentimentului de pierdere pe care l-a trăit constant.
 
“Acţiunile părintelui manipulator îl vor afecta pe parcursul întregii vieţi. Viitorul adult va manifesta tulburări psihice şi inadaptare. De aceea, atunci când copilul dă semne de abuz emoţional, se impune o expertiză psihologică. Dacă nu sunt luate măsuri legale şi psiho-educaţionale adecvate, îndepărtarea faţă de părintele ţintă va fi definitivă şi ireversibilă, iar intervenţiile ulterioare vor avea o eficienţă limitată. Consilierea psihologică pentru copilul-victimă a acestor comportamente este absolut necesară pentru echilibrarea dezvoltării psiho-emoţionale şi recâştigarea unei imagini de sine funcţionale în raport cu ambii părinţi. Dar, în aceste cazuri, nu doar copilul are nevoie de consiliere psihologică, ci şi părintele care apelează la strategii de îndepărtare a copilului de celălalt părinte, pentru conştientizarea efectelor negative ale comportamentului său pentru copil”, mai spune psihologul Ionuţ Ghiugan.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: