Sihastrul care a trăit două decenii într-un turn, pe cale să devină sfânt. Numele sub care va figura în calendarul ortodox

Moş Gheorghe Lazăr a trăit 26 de ani în incinta turnului-clopotniţă din centrul oraşului Piatra Neamţ la începutul secolului XX.

Una din propunerile sinodului Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei desfăşurat joi, 15 iunie, a fost cea de canonizare a lui Gheorghe Lazăr, un sihastru care a locuit vreme de 26 de ani în turnul clopotniţă al Bisericii Sf. Ioan Domnesc din Piatra Neamţ.   

Conform unui comunicat de presă, unul din subiectele discutate în cadrul sinodului mitropolitan a fost „propunerea de canonizare a Nevoitorului Gheorghe Lazăr, sub denumirea de Sfântul Gheorghe Pelerinul, cu data de prăznuire 17 august“.

Gheorghe Lazăr s-a născut în anul 1846 în comuna Şugag, judeţul Alba, iar la vârsta de 24 de ani s-a căsătorit cu Pelaghia, soţia sa dăruindu-i cinci copii în cei aproape 20 de ani în care au trăit împreună. 

Până să ajungă la Piatra Neamţ, în anul 1890, Gheorghe Lazăr a fost pelerin la Ierusalim şi la Muntele Athos,

„În anul 1884, s-a dus să se închine la Mormântul Domnului şi a rămas la mănăstirile din pustiul Iordanului şi al Sinaiului peste un an de zile. Apoi s-a nevoit un an şi jumătate în Muntele Athos şi s-a întors în ţară. A mai trăit câţiva ani în familie, şi-a pus copiii în rânduială, iar în anul 1890 s-a retras ca pelerin spre mănăstirile Moldovei“, se arată într-un articol dedicat lui Moş Gheorghe Lazăr pe portalul crestinortodox.ro.

În Turnul lui Ştefan cel Mare, cum este cunoscută construcţia din centrul oraşului Piatra Neamţ, Gheorghe Lazăr a ales să ducă o viaţă privată de tentaţiile lumii. A trăit aici timp de 26 de ani neîntrerupt, şi tot aici a murit pe 15 august 1916.  

Moşul care împărţea pâine săracilor

Mărturii despre viaţa lui Moş Gheorghe Lazăr au fost făcute de ucenicii sai, arhimandritul Mina Prodan şi protosinghelul Damaschin Trofin din Mănăstirea Neamţ.

„Dimineaţa pleca, cu toiagul în mână şi cu Psaltirea sub braţ, la unele familii unde era chemat sau pe stradă, zicând pe de rost psalmii. Din banii pe care îi primea milostenie, cumpăra mai multe pâini calde de la brutărie şi, la amiază când se întorcea, le împărţea săracilor şi cerşetorilor din oraş care îl aşteptau în faţa clopotniţei. Unora le dădea pâine, altora le dădea bani şi tot ce primea de la credincioşi. Apoi urca în turn singur numai cu Psaltirea sub braţ. Acolo zăbovea în rugăciuni de taină până către seară”.

Ucenicii săi spuneau că, după asfinţitul soarelui, Moş Gheorghe Lazăr  mânca legume fierte şi se culca, dar la ora 11 noaptea, cobora din turn, se închidea în biserică şi se ruga singur până dimineaţă. În zori, ieşea din biserică şi pleca să cumpere pâine pentru săraci. Moşul devenise astfel o figură arhicunoscută în târgul Pietrei, dar şi în împrejurimi. 

„Tineri şi bătrâni, săteni şi orăşeni, săraci şi bogaţi, cu toţii îl numeau de obşte Moşu Gheorghe. Iar când trecea prin sate sau pe stradă, unii îi sărutau Psaltirea pe care o purta permanent sub braţ, alţii îi dădeau milostenie ca să se roage pentru ei, copiii se opreau din joacă, vitele pe câmp stăteau o clipă din păscut, iar câinii niciodată nu lătrau după el”