Serie neagră a incendiilor de sezon. Cine sunt unicii „vinovaţi de serviciu“

Serie neagră a incendiilor de sezon. Cine sunt unicii „vinovaţi de serviciu“

Un bătrân a suferit arsuri grave, după ce gospodăria a fost cuprinsă de flăcări FOTO ISU Neamţ

Răcirea accentuată a vremii din ultima perioadă a cauzat nedorite incendii de sezon, locuinţe arzând una după alta din pricina neglijenţei proprietarilor

Ştiri pe aceeaşi temă

 
Instalarea frigului a adus şi nedorite incidente de sezon, în Neamţ neexistând zi în ultima perioadă fără a fi consemnat un incendiu cauzat de un unic „vinovat de serviciu“. Este vorba de coşurile de fum deteriorate, necurăţate sau care erau amplasate lângă materiale uşor inflamabile. 
 
În alte situaţii, jarul căzut din sobe au provocat nenorociri. În octombrie 2021, de la astfel de cauze au fost aproape 30 de incendii, iar luna aceasta nedorite incidente au fost aproape în fiecare zi. Pe 8, 9 şi 10 noiembrie, pompieri au intervenit în patru astfel de cazuri. Cel mai grav a fost al unui bătrân de 90 de ani, invalid, care a fost la un pas de a arde de viu. 
 
Celelalte s-au soldat cu mari pagube materiale, proprietarii gospodăriilor cuprinse de flăcări rămânând fără o parte din agoniseala de-o viaţă chiar în pragul iernii. Aceste incendii puteau fi lesne evitate dacă erau luate minime măsuri de
precauţie, putându-se vorbi şi de neglijenţa celor care acum nu mai au un ocoperiş deasupra capului. 
 
Pe data de 9 noiembrie, un nonagenar din Cracăul Negru, ţintuit într-un scaun cu rotile, a suferit arsuri la o mână şi în zona toraco-abdominală, după ce a fost surprins în casă de un incendiu. Se pare că a uitat portiţa de la sobă deschisă, iar jarul căzut a declanşat prăpădul, fiind mistuite mai multe anexe gospodăreşti cu posibilitatea propagării la altele.
 
„Proprietarul locuinţei, un bărbat de 90 de ani, invalid, a suferit arsuri. Acesta a primit primul ajutor calificat de la membrii echipajului SMURD la locul evenimentului, ulterior fiind transportat la Centrul Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Târgu Neamţ“, a trasmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Petrodava Neamţ.
 

Reguli şi măsuri simple, care pot evita tragedii 

Au ars mai multe anexe gospodăreşti, respectiv adăpostul pentru animale, magazie, bucătărie de vară, pe o suprafaţă de aproximativ 80 de metri pătraţi, cu bunurile materiale aflate în interiorul acestora şi s-au deteriorat două ferestre de la o altă locuinţă. Din interiorul unei anexe pompierii au scos o butelie, o eventuală explozie a acesteia putând mări dimensiunea incendiului. 
 
O altă misiune a pompierilor a fost în dimineaţa zilei de ieri, la ora 03:53, solicitându-se intervenţia în comuna Pângaraţi. Incendiul cuprinsese două anexe gospodăreşti, garaj şi magazie, dar s-a extins şi la casa proprietarului. Au ars nouă metri cubi de lemn de foc, bunuri materiale din cele două anexe
(cauciucuri, mobilier scule) şi acoperişul locuinţei pe o suprafaţă de aproximativ 100 de metri pătraţi. 
 
Pompierii reamintesc cetăţenilor reguli şi măsuri simple de prevenire a incendiilor. Coşurile de fum
trebuie curăţate periodic, în mod obligatoriu la începutul sezonului rece, verificate şi reparate, dacă este cazul, de persoane specializate. În podurile clădirilor, coşurile se tencuiesc pe interior şi pe exterior şi se dau cu var, pentru a se putea observa eventuale fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere. 
 
„Coşurile de fum se vor izola faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşului cu 25 cm, iar în spaţiul dintre coş şi planşeu se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile. Coşurile aflate în apropierea materialelor combustibile sau cele situate pe acoperişuri combustibile, vor fi prăvazute cu site sau grătare pentru reţinerea scânteilor“, se arată într-un comunicat al ISU Neamţ. 
 

Vă mai recomandăm să citiţi: 

 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările