Povestea unui urs care a stat zile în şir într-un laţ al braconierilor. A murit chiar înainte de tranchilizare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cazurile de animale sălbatice prinse de braconieri prin diverse metode nu sunt singulare. FOTO Arhiva Adevărul.ro
Cazurile de animale sălbatice prinse de braconieri prin diverse metode nu sunt singulare. FOTO Arhiva Adevărul.ro

Acţiunea de salvare a unui urs a eşuat chiar înaintea sosirii unei comisii care se instituie în astfel de cazuri, animalul murind după ce a stat câteva zile prins într-un laţ.

Prezenţa urşilor prin sau în apropierea gospodăriilor sătenilor din localităţile aflate în zona de munte a Neamţului nu mai constituie, de ani de zile, ceva ieşit din comun. În astfel de cazuri se instituie comisii, dar acestea au şi atribuţii în altfel de situaţii, când tot animale sunt în prim plan. 

Recent, „alarma“ s-a dat în comuna Poiana Teiului, când cineva a sunat la 112, afirmând că un exemplar matur de urs este prins, cel mai probabil, în sârmele unui gard din satul Petru Vodă. Conform procedurilor, ISU Neamţ a transmis mesaje Ro Alert localnicilor din zonă, pentru a anunţa pericolul. 

Se întâmpla pe data de 7 iulie 2022, în jurul orei 21.30. Conform reglementărilor, a fost alcătuită o comisie, la locul indicat ajungând persoane abilitate să intervină în astfel de situaţii, reprezentanţii administraţiei locale, membrii asociaţiei de vânătoare din zonă, jandarmi, poliţişti şi un veterinar. Numai că, între timp, animalul murise. 

Medicul veterinar a constatat că ursul stătuse „prizonier“ aproximativ cinci zile. Locul unde era captiv este situat într-o zonă foarte puţin circulată circulată, în extravilanul satului. În ceea ce priveşte cauza morţii, ipoteza luată în calcul este că a fost provocată de starea de epuizare şi deshidratare, accentuată de zbaterile pentru a se elibera. 

În această poveste, se pare că sălbăticiunea nu era prinsă în sârmele unui gard, ci într-un laţ pus de către braconieri. Astfel de lucruri se practică pentru prinderea de căprioare, mistreţi sau urşi, dispozitivele realizate din şufe metalice strângându-se de picioare, fără şanse de eliberare. Poliţia Neamţ face cercetări pentru comiterea infracţiunii de braconaj cinegetic în urma celor petrecute la Petru Vodă. 

Un caz ieşit din comun s-a petrecut la Bicaz-Chei, în august 2021, câţiva oameni punându-şi viaţa în pericol pentru salvarea unui urs prins în sârmele unui gard, fiind aproape în agonie. Şeful fondului de vânătoare a intervenit, iar cu un cleşte cu mânere lungi a tăiat sârmele care erau înfăşurate de gât şi de un picior. După eliberare, ursul nu i-a atacat pe cei prezenţi la acţiune, plecând spre pădure. 

Vă recomandăm să mai citiţi: 

O banală ceartă la liceu, la un pas de crimă. Sentinţa în cazul elevului care era să-şi ucidă colegul

Vieţi de copii luate tribut de râuri periculoase. Statistica sumbră din Neamţ

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite