PREMIERĂ Zile de libertate, în schimbul orelor de muncă şi perfecţionare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă participă la activităţi culturale sau muncesc, deţinuţii câştigă credite, care se materializează în ore de vizite sau chiar de libertate.  Cei peste 500 de deţinuţi din cadrul Penitenciarului Oradea beneficiază de un sistem pilot de creditare, care are ca scop creşterea capacităţii lor de a se reintegra social.

Penitenciarul Oradea este una dintre cele zece unităţi pilot din ţară care, timp de şase luni, vor testa un sistem de creditare al deţinuţilor. Fiecare activitate educativă, socială sau lucrativă a deţinuţilor va avea un anumit număr de credite, iar acestea, cumulate, le vor aduce diverse avantaje deţinuţilor. „Penitenciarul Oradea este, începând din luna august, printre cele zece unităţi care pilotează pentru o perioadă de şase luni sistemul de creditare a participării persoanelor private de libertate la activităţi şi programe de educaţie, asistenţă psihologică şi socială, la activităţi lucrative, precum şi în situaţii de risc", a spus Gicu Ruiu, directorul Penitenciarului Oradea. Potrivit acestuia, principiile de funcţionare a sistemului de creditare se înscriu în coordonatele unui proces inovativ, de natură să producă modificări consistente în plan organizaţional şi uman-motivaţional. „Estimarea acestor efecte impune o abordare  a schimbării, dintr-o perspectivă exhaustivă, cu implicarea tuturor factorilor responsabili şi adaptată specificului grupului ţintă", a spus, la rândul său, Adrian Bungău, purtător de cuvânt la Penitenciarul Oradea.

Responsabilizare

Proiectul a început la data de 1 august, iar de la data de 1 noiembrie, deţinuţii care vor reuşi să acumuleze suficiente credite vor putea beneficia de zile petrecute în libertate. Pentru a primi, de exemplu, 30 de credite, ceea ce echivalează cu suplimentarea dreptului la vizită şi suplimentarea dreptului la pachet, un deţinut trebuie să iasă la muncă şi să participe la cât mai multe programe educative. Este de asemenea, recompensat cu credite, dacă participă la diversele concursuri care sunt organizate periodic în Penitenciarul Oradea. Sunt concursuri tematice şi sportive, de baschet, de gimnastică, de flotări, toate organizate la cererea deţinuţilor. „Există un program informatic, care calculează creditele obţinute de către fiecare deţinut", a spus Adrian Bungău. Acesta a precizat că deţinuţii beneficiază de programe de adaptare în instituţie şi de intervenţie recuperativă. „Noi îi pregătim, practic, pentru momentul când vor fi eliberaţi", a spus Bungău.

Câştigă bani şi credite

Tot pentru a se putea integra mai uşor în societate atunci când ies pe uşa penitenciarului, deţinuţii muncesc pentru firmele cu care Penitenciarul Oradea are contracte de prestări servicii. „Sunt plătiţi, dar şi recompensaţi cu credite, dacă participă la activităţi de ecologizare, de întreţinere spaţii verzi sau alte acţiuni", a spus Adrian Bungău.

Informare

Până în prezent nu se ştie câte credite au reuşit să  acumuleze cele 560 de persoane private de libertate din cadrul Penitenciarului Oradea, fiindcă acest calcul se va face abia la sfârşitul lunii august. Deocamdată, deţinuţii au beneficiat de acţiuni de informare prin materiale de promovare (pliante, afişe), prezentări a unor materiale power-point şi vizionări de filme de prezentare prin intermediului studioului TV cu circuit închis, şi au aflat de lansarea unui concurs pe tema sistemului pilot de creditare.

În prezent în Penitenciarul Oradea se află 560 de persoane private de libertate, dintre care 284 sunt recidiviste. Toate sunt incluse în acest proiect pilot.

Credite pentru libertate

Persoanele condamnate, din regimul semideschis și deschis, vor primi permisiunea de a ieşi din Penitenciarul Oradea, dar nu mai mult de 15 zile pe an. Dacă vor obţine 85 de credite vor primi şase zile în libertate, iar dacă vor acumula 90 de credite, vor fi recompensaţi cu o săptămână departe de pereţii gri ai penitenciarului. Sistemul de creditare are şi o componentă de sancţiuni disciplinare, astfel încât deţinuţii care creează probleme vor fi pedesiţi, prin scăderea numărului de credite.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite