Motocicliştii din ţară şi străinătate şi-au dat întâlnire la Zilele Diosigului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste o sută  de motociclişti s-au adunat în satul bihorean Diosig pentru a-şi comemora  camaradul decedat într-un accident de motocicletă în urmă cu două luni. Ziua a continuat pentru motociclişti cu voie bună şi mai multe cascadorii, tocmai pentru a arăta că viaţa merge mai departe.

În acest sfârşit de săptămână satul Diosig îmbracă haine de sărbătoare, cu ocazia celei de-a XV-a ediţie a Festivalului cultural-sportiv Zilele Diosigului.Ziua de ieri a fost dedicată motocicliştilor. Iubitorii motoarelor pe două roţi şi-au comemorat un coleg decedat în urmă cu două luni după care au continuat cu petreceri şi concerte în aer liber. Totodată o trupă din Ungaria a impresionat prin cascadoriile prezentate. „Am fost alături de aparţinătorii prietenului nostru care ar fi trebuit să organizeze acest eveniment, am pus o floare, şi continuăm să ne distră pentru că viaţa merge mai departe", a spus Attila Madosz, din partea organizatorilor.

Fiind prima întâlnire de acest gen localnicii au fost uimiţi  de demonstraţiile motocicliştilor, chiar dacă mulţi dintre ei nu sunt străini de mersul cu motocicleta. „Sunt impresionante aceste demonstraţii. Este prima dată când văd aşa ceva" a afirmat un localnic. Sărbătoare din Diosig continuă până mâine cu întreceri sportive, concurs internaţional al ceaunelor, iar cuplurile care au împlinit 50 de ani de la căsătorie vor fi felicitate. De asemenea, vor avea loc programe de dansuri populare, concerte, concursuri de atelaje şi alte programe artistice care vor întreţine atmosfera festivalului.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite