Consiliul Judeţean Bihor face afaceri ca la bursă, cu orădenii dispuși să investească

Consiliul Judeţean Bihor face afaceri ca la bursă, cu orădenii dispuși să investească

Florin Cioloş ar scoate bani din buzunar pentru a-i investi în obligaţiunile CJ Bihor

Administraţia judeţeană a decis astăzi să vândă oricui obligaţiuni în valoare de 100 de lei. Sunt şi orădeni care apreciază iniţiativa şi spun că sunt dispuşi să cumpere certificate dacă banii vor fi investiţi în drumuri sau în alte probleme din judeţ.

Ştiri pe aceeaşi temă

Consilierii judeţeni au votat astăzi, în unanimitate, emiterea de obligaţiuni către populaţie, pentru a-şi putea plăti datoriile la bancă. Orădeanul Florin Cioloş ar investi în certificatele în valoare de o sută de lei, pe care le va emite Consiliul Judeţean (CJ) Bihor, ca urmare a votului acordat astăzi de către consilierii judeţeni, pentru refinanţarea unui credit de 81 de milioane de lei. Banii au fost împrumutaţi în 2007 de la BCR, pentru amenajarea sediului Muzeului Ţării Crişurilor şi pentru modernizarea unor drumuri judeţene. Exact în şosele şi reţele de transport ar vrea Florin Cioloş să fie investiţi banii CJ Bihor.

Avantajele obligaţiunilor

„Aş cumpăra din aceste obligaţiuni, în speranţa că se va face ceva util cu banii obţinuţi. Ar trebui reparate străzile, astupate gropile, create locuri de muncă”, a spus Cioloş. Traian Bulzan, preşedintele comisiei buget-finanţe din cadrul CJ Bihor, a explicat că emiterea de obligaţiuni este avantajoasă atât pentru instituţie, cât şi pentru populaţia care le va cumpăra.

„Consiliul Judeţean câştigă o dobândă bună, iar populaţia îşi poate investi banii în condiţii optime.
 Dacă la bancă ar lua o dobândă de 3 procente, aici ar putea ajunge la o dobândă de 7 procente”, a spus Traian Bulzan. Smaranda Scridon, directoarea Direcţiei Economice a CJ Bihor, a menţionat că, în cazul în care, din cauza vacanţei de Crăciun, obligaţiunile nu vor fi vândute prin Bursa de Valori Bucureşti în termen de cinci zile de la scoaterea lor pe piaţa financiară, acestea vor fi răscumpărate de către BCR, urmând ca instituţia bancară să le gestioneze.

Alina Silaghi, directoarea unei societăţi de servicii de investiţii financiare, consideră că orădenii, fie ei persoane fizice sau juridice, ar putea fi interesaţi să cumpere obligaţiunile, fiindcă acestea sunt purtătoare de dobânzi, de obicei mai mari decât cele bancare.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările