ADS TIMP LIBER Descoperă locurile pitoreşti din Bihor, pe bicicletă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Amatorii de ciclism şi de drumeţii pot combina cu succes cele două activităţi, în concediul din această vară. Fie că este vorba de trasee situate în jurul Oradei, fie că e vorba de trasee dificile pe munte, cicloturismul este o soluţie ieftină pentru un concediu reuşit.

„O vacanţă pe două roţi îţi oferă o satisfacţie de nedescris", spune Bereczki Tibor, un biker pasionat de cicloturism şi fondatorul Clubului Mountain Riders. „Sunt foarte multe zone care se pretează foarte bine la cicloturism. Există şi trasee uşoare, de duminică, care pot fi făcute de începători, împreună cu familia, cu condiţia să ai o bicicletă normală de munte", precizează bikerul. El atrage atenţia amatorilor că traseele nu sunt marcate şi trebuie făcută o documentare serioasă înainte de a porni la drum. „Cei care nu cunosc traseele pot merge însoţiţi de o persoană cunoscătoare sau ne pot cere nouă sfaturi, la club", menţionează Bereczki Tibor.


image

Ieşiri pentru amatori

„Zona Paleu - Săldăbagiu de Munte este potrivită pentru o ieşire de duminică. Tot pentru începători ar mai fi un traseu în zona Bulz - Remeţi sau la craterul de la Betfia. Pentru aceste trasee echipamentul este minim, nu este nevoie de o bicicletă profesionistă, însă este obligatorie casca", explică biciclistul. Cei care fac trasee scurte au nevoie să-şi ducă cu ei doar apă şi eventual o gustare.  Traseul de la Bulz este mai lung. „Lăsăm maşinile la campingul din Bulz. Pentru început urcăm uşor pe Valea Iadului. Asfaltul neted şi panta lină sunt ideale pentru încălzire. După ce am străbătut casele comunei Bulz, la şase kilometri de la plecare începe distracţia. Aici părăsim asfaltul şi ne angajăm spre stânga pe un drum de ţară care urcă accentuat pe versantul dealului. Câştigăm rapid înălţime pedalând la început prin pădure iar mai apoi prin câmpuri. Treptat, peisajul se deschide şi ne bucurăm de vederi cuprinzătoare peste Valea Iadului şi dealurile Pădurii Craiului. Curând suntem pe Dealul Silădeşti printre casele unui cătun. Până aici am urcat cam nouă kilometri de când am părăsit asfaltul. Până pe culmea dintre Iad şi Drăgan mai avem încă vreo patru kilometri. De aici traseul devine mai uşor. Calea urcă şi coboară peste dealuri printre câmpuri sau pâlcuri de pădure. După ultimul deal ne aşteaptă asfaltul şi coborârea. De obicei asfaltul şi coborârea fac casă bună şi ai satisfacţia să te răzbuni pe chinurile urcuşului chiuind în viteză la vale. .În ciuda gropilor coborârea s-a terminat repede şi ne regrupăm în Remeţi. De aici drumul, mult mai bun, coboară molcom de-a lungul pitoreştii Văi a Iadului aşa că avem ocazia să accelerăm", povesteşte bikerul, mare amator de drumeţii şi ture cu bicicleta prin munţi.

Adrenalină pentru profesionişti

Profesioniştii au parte de adrenalină, pe trasee de munte din judeţ, în cadrul unor ture organizate de membrii clubului Mountain Riders Oradea. „Pentru a parcurge un astfel de traseu ai nevoie de o foarte bună pregărire fizică şi neapărat echipament profesionist", subliniază Bereczki Tibor. Următoarea tură, «Trans Bihor Challenge» va avea loc în luna august. Doritorii pot accesa pagina de internet www.mountainriders.ro, pentru informaţii despre traseu, echipamentul necesar şi alte informaţii utile.

Citeşte în săptămânalul ADS Oradea mai multe informaţii despre echipamentul necesar pentru cicloturism şi vezi care sunt traseele cele mai pitoreşti din Bihor. Săptămânalul ADS Oradea îl găsiţi la chioşcuri începând cu data de 14 iulie.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite