Secretar de stat acuzat că ar fi hărţuit sexual o minoră: „Mi-a spus că acum sunt numai bună”. Reacţia demnitarului

Secretar de stat acuzat că ar fi hărţuit sexual o minoră: „Mi-a
spus că acum sunt numai bună”. Reacţia demnitarului

Cosmin Marcovici

Secretarul de stat Cosmin Marcovici, de la Ministerul Culturii, este acuzat că ar fi încercat să sărute o minoră, căreia, ulterior, prin discuţii private, i-ar fi făcut avansuri. Cazul a ajuns la Parchet, fără ca Marcovici să aibă vreo calitate.

Ştiri pe aceeaşi temă

Povestea presupusei agresiuni a fost relatată de publicaţia online Reporter de Iaşi, care citează o plângere pe care victima, Maria S., a depus-o în ianuarie 2018 către conducerea Operei Naţionale Române Iaşi. La acel moment, tenorul Marcovici era director general adjunct, iar tânăra care i-a adus acuzaţii membră a corului.

În sesizarea citată de Reporter de Iaşi se menţionează: „În seara de 31 decembrie 2016, mă aflam la concertul de Anul Nou din faţa Palatului Culturii din Iaşi împreună cu o colegă, unde printre alte formaţii cânta şi formaţia domnului Marcovici, formaţia «Karma». După concert, domnul Marcovici a venit la grupul nostru, s-a îndreptat către mine şi a întins buzele dorind să mă sărute. În acel moment am întins obrazul, ferindu-mi faţa, fiind clară intenţia domnului Marcovici de a mă săruta pe buze. I-am spus că am 17 ani, şi el e mult mai mare, căsătorit şi nu pot da curs unor astfel de propuneri. El a râs şi mi-a spus că mai am un pic şi sunt bătrână, şi că acum sunt numai bună. Am rămas stupefiată, iar după plecarea lui, colega mea mi-a spus că aşa e el, cu foarte multe fetiţe procedează la fel”.

Sursa citată menţionează că, a doua zi după incident, tânără, care la acel moment avea 17 ani, a fost contactată de Marcovici, pe Facebook „certându-mă «cum de îmi permit să îi întorc LUI obrazul, când vrea să mă sărute». I-am replicat că nu mi se pare potrivită atitudinea lui, şi că eu acasă aşa am fost crescută, să nu dau curs unui astfel de comportament.”

„Dumnealui mi-a replicat că mă aşteaptă în biroul managerial, dar a specificat să vin «fără ruj şi fără coadă». Nu am înţeles la ce se referă, dar mi-a spus că «Sigur voi înţelege, căci sunt fată deşteaptă». Apoi a schimbat cursul discuţiei şi m-a întrebat când îi dau o bere.”, se mai arată în sesizarea depusă de fată către conducerea Operei, mai exact către managerul Beatrice Rancea.

La o săptămână după sesizare, pe 29 ianuarie 2018, Marcovici a demisionat din postul de director general adjunct al Operei. Surse din interiorul Operei au susţinut, pentru Reporter de Iasi, că a existat ”o legătură de cauzalitate între demisie şi scandalul dintre Marcovici şi tânăra Maria.”

Contactat Reporteri, Marcovici a replicat: „Nu am cunoştinţă despre nicio acuzaţie adusă mie. Nu am fost chemat până acum nici la Poliţie şi cu atât mai puţin la Parchet. Nu m-a informat nimeni că aş fi cercetat pentru asemenea acuzaţii. Însă, faptul că au apărut la puţină vreme după ce am fost numit secretar de stat este cât se poate de clar că este o răzbunare din partea cuiva nemulţumit de nominalizarea mea. Referitor la colaborarea cu dna S., nu am nimic de comentat. Nu s-a întâmplat nimic în afara limitelor normale de colaborare.”.

Cosmin Marcovici a devenit secretar de stat în Ministerul Culturii pe 12 decembrie.

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, unde ar exista un dosar cu privire la aceste acuzaţii, au precizat că nu pot oferi detalii despre acest caz.


Fragmente din discuţiile pe messenger între Maria S. şi Marcovici:

Marcovici: la multi ani. esti vie?
Maria: Mulţumesc. da

Marcovici: bravo
Maria: Tu?

Marcovici: is praaaf
Maria: Aoleu

Marcovici: mai fata da tu gandesti asa oleaca??
Maria: Gandesc mai mult chiar

Marcovici: nu cred.
Maria: Eu stiu

Marcovici: eu vin la tine EEEU si tu obrazul ca la clasa a 3 – a pffffff esti praaaf
Maria: Asa fac eu cu toata lumea. IoI (două simboluri cu râs în lacrimi – n.r.)

Marcovici: deci eu sunt toata lumea. multumesc
Maria: Nu, dar asa reactionez eu
Marcovici: nu inteleg. E un joc sau?
Maria: Ce joc? Iar m-ai pierdut
Marcovici: pfff. de ce ai reactionat asa cu mine?
Maria: Da cum am reactionat??

Marcovici: ca un copil
Maria: Pai daca asta sunt si toata lumea imi zice ca is copil. Ce sa fac
Marcovici: am inteles. nu te-a sarutat nimeni niciodata
Maria: A ba da (simbol cu o faţă care râde cu lacrimi – n.r.)
(...)
Marcovici: in vis. Zii ca habar nu ai ca te cred
Maria: E in vis
Marcovici: asa da
Maria: Pai nu in vis (două simboluri cu râs în lacrimi – n.r.) totus. Totusi
Marcovici: si mie imi intinzi obrazul. de ce?

Maria: Vb un pic mai incolo ca is la masa
Marcovici: zidul goliei...nu mai vorbim...lasa
(...)
Marcovici: Mi ai intins obrazul. Naspa

Maria: Da tu ai plecat
Marcovici: Eu am venit la tine!
Maria: Pai si te-am salutat (simbol cu o faţă care râde cu lacrimi – n.r.)
Marcovici: Mi ai intins obrazul
Maria: Asa pup eu :)))

.....................
Marcovici: cu iubitii certuri? )))
Maria: Da, cu toti (simbol cu o faţă care râde cu lacrimi – n.r.)
Marcovici: )))))))))))))))) sunt multi
Maria: Foarte. Si iubite
Marcovici: eeee asta nu este un lucru tocmai rau
Maria: Isi incearca fiecare norocul
Marcovici: and?
Maria: Disappointing
Marcovici: ei? sau tu
Maria: Evident că ei. Eu nu sufar niciodata
Marcovici: nu prea stii ce sa faci?? Lasa ca ai sa cresti

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările