Renovări fără autorizaţie în sediul PSD Iaşi, aflat într-o clădire monument istoric din centrul oraşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sediul PSD Iaşi
Sediul PSD Iaşi

Mai multe intervenţii de „igienizare“ au loc în spaţiul deţinut de PSD Iaşi, într-o clădire monument istoric. Pentru lucrările care au vizat inclusiv demolarea unei bucăţi dintr-un zid, social-democraţii au recunoscut că nu au avize.

Sediul PSD Iaşi de pe Bulevardul Ştefan cel Mare este în renovare. Potrivit ziaruldeiasi.ro, pentru intervenţiile de la spaţiul deţinut de social-democraţii într-o clădire monument istoric lipsesc avizele necesare.

Sediul PSD Iaşi se află în aceeaşi clădire în care funcţionează o parte din birourile Direcţiei Locale a Finanţelor Publice Iaşi, iar clădirea din centrul oraşului apare pe lista monumentelor istorice, iar orice intervenţie la acele spaţii trebuie notificată atât la Primăria Iaşi, cât şi la Direcţia de Cultură. Din imaginile surprinse de Ziarul de Iaşi se observă că o parte dintr-un zid care despărţea două săli a fost dărâmat, iar mai multe elemente de tâmplărie au fost modificate.

Oficialii Primăriei Iaşi au declarat că nu există emise avize pentru intervenţii la acel monument istoric, iar reprezentanţii Poliţiei Locale, din subordinea Primăriei Iaşi au transmis că vor verifica dacă există toate actele necesare demarării acelor lucrări.

„Am efectuat verificări la imobilul respectiv. În prezent, suntem în faza de cercetare, beneficiarul a fost notificat să se prezinte la sediul Poliţiei Locale pentru a prezenta documentaţia în baza căreia desfăşoară acele lucrări. Dacă vor fi constatate nereguli, întreaga documentaţie va fi înaintată Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean“, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale, Daniel Ungureanu, citat de Ziarul de Iaşi.

Potrivit aceleiaşi surse, lucrările la sediul PSD Iaşi au fost estimate la 50.000 de lei, bani proveniţi din constribuţii ale membrilor filialei. 

Într-un comunicat transmis de social-democraţii ieşeni, aceştia au recunoscut că nu au niciun aviz pentru că fac doar lucrări de „curăţenie şi igienizare“, iar legat de zidul care a fost dărâmat aceştia afirmă că „aceasta a fost realizată cu mulţi ani în urmă, acum revenindu-se la forma anterioară. Astfel de modificări provizorii au mai existat şi în holul imobilului şi au fost desfiinţate odată cu efectuarea acestor lucrări de igienizare şi întreţinere“.

Bucată din zidul demolat FOTO Ziarul de Iaşi

* Sursa Foto Ziarul de Iaşi 

Citeşte şi:

Măsuri dure cerute de SIF Moldova din cauza tranzacţiilor suspecte de la o firmă din grupul controlat de omul de afaceri Ştefan Vuza



 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite