Gestul simplu al unui vatman din Iaşi care a impresionat sute de persoane: „Am luat-o în braţe şi am urcat-o în tramvai“

Gestul simplu al unui vatman din Iaşi care a impresionat sute de persoane: „Am luat-o în braţe şi am urcat-o în tramvai“

Vatmanul Vasile Adochiţei FOTO CTP Iaşi

Un angajat al Companiei de Transport Public din Iaşi a stânit un val de emoţie după ce a ajutat un călător aflat într-o situaţie critică.

Ştiri pe aceeaşi temă

Vasile Adochiţei (59 de ani), vatman în cadrul CTP Iaşi de 13 ani, a fost personajul principal într-o scenă demnă de film. Potrivit oficialilor companiei, vatmanul a plecat într-o cursă obişnuită spre Copou, dar în staţia de la Filarmonică a observat o bătrână care se deplasa cu ajutorul cadrului.  
 
Vatmanul a coborât imediat din vagon şi a urcat-o pe femeie în vagon. Tot el a ajutat-o la coborâre, în Staţia Stadion, acolo unde era aşteptată de o nepoată.
 
„Am luat-o în braţe şi am urcat-o în tramvai. Putea să fie mama mea, cum să nu o ajut?! Am mai ajutat şi alţi călători, dar nu consider că am făcut ceva special, e normal să ne sprijinim unii pe alţii, la nevoie. Am observat, de-a lungul timpului, că sunt şi călători care se ajută între ei şi mă bucur. Cu toţii ar trebui să îi ajutăm pe bătrâni, căci şi noi ajungem ca ei”, a povestit, cu vocea tremurândă, vatmanul. 
 
Gestul vatmanului a primit sute de aprecieri şi zeci de comentarii de felicitare din partea ieşenilor impresionaţi de demersul acestuia. 
 
citeste totul despre: