Ursici, satul ascuns deasupra norilor, trece de la lampă cu gaz la energie solară

Ursici, satul ascuns deasupra norilor, trece de la lampă cu gaz la energie solară

Casele din Ursici sunt răsfirate pe creste, iar satul e izolat. FOTO: Iulian Angheluţă,

În Ursici, unde există una dintre cele mai izolate comunităţi din Hunedoara, vor fi montate panouri solare, pentru ca sătenii care nu şi-au părăsit cătunele de pe munte să aibă curent electric,

Ştiri pe aceeaşi temă

Un grup de voluntari mobilizaţi de organizaţia neguvernamentală „Free Mioriţa“ va aduce lumina electrică într-unul dintre cele mai năpăstuite sate din munţii Hunedoarei. În Ursici mai există doar 15 gospodării locuite, cu toate răsfirate pe câte o coastă a munţilor Şureanu, deasupra norilor. Alte aproape 20 de case, dar şi vechea şcoală a satului, au rămas părăsite, iar proprietarii lor ajung rar în aceste locuri.

Un sătean, Victor Bărbuţ, care locuieşte la intrarea în sat, a reuşit să îşi pună în funcţiune o instalaţie de curent electric, prin forţe proprii. Pentru restul gospodăriilor a existat un plan de racordare la reţeaua naţională de electricitate încă dinainte de Revoluţie, însă a rămas în stadiul de proiect. Oamenii sunt nevoiţi să se folosească de lumina lămpilor şi nu pot comunica prin intermediul telefoanelor.

Ajutor pentru săteni

Soarta sătenilor din Ursici se va schimba cu ajutorul voluntarilor. „Am reuşit să obţinem o sponsorizare din partea unei societăţi bancare, prin care vom aduce lumina electrică în casele a 14 familii din Ursici. Oamenii care locuiesc aici nu au avut niciodată lumină. Noi şi voluntarii care participă la această acţiune vom monta panourile solare pe casele sătenilor, pentru ca ei să se poată bucura de electricitate“, spune Iulian Angheluţă, fondatorul ONG-ului Free Mioriţa.

Ideea tânărului a venit după ce a participat la mai multe acţiuni de voluntariat, prin care i-a ajutat pe sătenii din Ursici.
„Am venit în iernile trecute, cu alţi voluntari, din Bucureşti, pentru a le aduce ajutoare alimentare. Ne-am gândit să facem mai mult pentru ei, pentru că am văzut că le este foarte greu celor care au mai rămas în Ursici să se descurce la lumina lumânării“, a povestit Iulian Angheluţă. Investiţia în panourile solare achiziţionate pentru gospodăriile din Ursici este de circa 8.000 de euro. Montate în acest weekend, ele vor asigura doar strictul necesar pentru cei circa 50 de săteni, obişnuiţi până în prezent să trăiască, după cum o spun chiar ei, la fel ca în vremea dacilor. „Nu îşi vor cumpăra frigidere sau televizoare, ci vor avea un bec şi o priză la care îşi vor putea încărca telefoanele mobile. Nu am putut face mai mult pentru ei. Un proiect de electrificare a satului ar fi însemnat cheltuieli de 3.000.000 de lei şi nu îl puteam face noi, ca persoane fizice. Există un astfel de proiect, la Guvern, dar nu a primit finanţare“, spune Iulian Angheluţă.

 
Foto


PRIMARUL, MULŢUMIT CĂ S-A REZOLVAT PROBLEMA
Ursici aparţine de comuna Boşorod. Cu grija electrificării satului înlăturată de voluntari, primarul comunei hunedorene, Ioan Grecu, nu poate fi decât mulţumit. „Abia îi aşteptăm pe oameni să monteze panourile. Ne fac un mare serviciu. Îi vom caza în fostul cămin cultural din Ursici“, spune primarul. Localnicii din zona satului Ursici nu sunt la fel de entuziasmaţi. Nu le stă în fire. „Noi suntem obişnuiţi să folosim lampa cu petrol“, spune Mărioara, o localnică.

Oamenii din Ursici şi-au construit casele din lemn pe culmile munţilor, deasupra pădurilor de fag, molid şi mesteacăn, la capătul unor poteci care se bifurcă de mai multe ori, pentru ca aşezarea să fie ferită de străini. Contactele cu civilizaţia sunt rare.

Cei din Ursici îşi îngroapă morţii în curte, la drum, împodobindu-le crucile cu flori şi ciucuri de lână, iar la naştere le aşteaptă pruncilor ursitoarele, chemate să prezică firul vieţii fiecăruia. Cea mai sigură cale spre sat este un drum forestier îngust şi greu accesibil, mărginit pe alocuri de prăpăstii. De la poalele muntelui şi până la prima casă din Ursici, locuită de o familie de crescători de vaci, sunt cel puţin zece kilometri, iar de aici până la următorul cămin din sat care încă nu a fost părăsit de stăpâni mai trebuie străbătuţi aproape doi kilometri. Numele satului Ursici vine de la urs şi de la ursită, potrivit istoricului Dan Oltean. „Ursul şi ursita erau una la vechii daci. Pe umerii lui Zalmoxe a fost aruncată o blană de urs la naşterea sa, pentru ca el să-şi afle destinul“, explica istoricul. Sătenii din Ursici păstrează încă sărbători vechi, uitate: ziua ursului şi ziua lupului, ambele ţinute la început de februarie.  ;

Vă recomandăm şi:

FOTO Tainele casei de pe munte a părintelui Arsenie Boca

Veche de mai bine de un secol, o căsuţă din lemn şi chirpici ascunsă pe vârful unui munte e considerată de localnicii din împrejurimile Bradului un colţ de Rai. Aici s-ar fi născut în 1910 părintele Arsenie Boca, cel supranumit „sfântul Ardealului“.

FOTO Muntele de aur al Hunedoarei: povestea vechiului orăşel minier Săcărâmb, Eldorado din secolele trecute

Un ţinut fascinant se dezvăluie turiştilor într-o zonă izolată de munţi şi de păduri, nu departe de municipiul Deva, la capătul unui urcuş de aproape zece kilometri. Despre Săcărâmb, istoricii spun că în secolele trecute a fost unul dintre cele mai căutate locuri de către europenii cuprinşi de febra aurului. Aici s-au stabilit pentru a munci în minele înfiinţate la mijlocul secolului XVIII, oameni din toate părţile continentului.

FOTO Poveste tristă de Paşte: ultimii cinci creştini din Gialacuta şi satul rămas fără biserica veche de trei secole

Într-un cătun de munte, cinci bătrâni, ultimele suflete din Gialacuta, aşteaptă cu tristeţe venirea Paştelui. Izolarea de lume îi copleşeşte acum, mai mult ca oricând, fiind primul an în care nu vor putea merge la slujba de Înviere la biserica din sat, arsă complet anul trecut.

 

FOTO Tărâmul fermecat al Hunedoarei: cum supravieţuiesc satele din munţi, în ţinutul stăpânit în trecut de daci

Ultimii zece kilometri ai drumului spre Târsa sunt un urcuş continuu, care străbate păduri de fag, arin şi mesteacăn şi traversează luminişuri ce deschid privelişti către vârfurile încă înzăpezite ale Retezatului. Drumul forestier este alunecos şi periculos: frumuseţea peisajului se confruntă cu pericolul prăpăstiilor pe care traseul le străbate, în timp ce drumul înconjoară muntele pe care sătenii îl stăpânesc de secole.


 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: