Hunedoara anilor 1950: „Muncitorii la 20 de ani, veniţi de la ţară, ştiau mai multe meserii şi câştigau 1.000 de lei pe lună”

Hunedoara anilor 1950.

Un reportaj publicat la sfârşitul anilor 1950 despre Hunedoara oferea detalii impresionante despre schimbările traversate de oraş în acele timpuri, când în numai câţiva ani, dintr-o aşezare modestă, cu 5.000 de locuitori, oraşul devenise unul înfloritor, cu aproape 50.000 de oameni şi cu un combinat care producea anual un milion de tone de oţel.

Cel mai cunoscut „elogiu al Hunedoarei” din anii de comunism a fost scris de ziaristul Vasile Nicocorovici şi publicat în mai multe antologii literare şi în volumul său „400 de zile în oraşul flăcărilor” (1958). Ziaristul publicaţiei Scînteia avea 34 de ani când fusese trimis în Hunedoara, oraş care în 1958 se afla în procesul unei industrializări puternice.

Iată cum era prezentată Hunedoara în celebrul reportaj de la sfârşitul anilor 1950:

Panorama
„Cred că nu este reporter venit la Hunedoara, care, suindu-se pe dealul Chizidului şi privind de acolo panorama oraşului, să nu fi fost tentat să facă o antiteză dintre castelul cu turnuri înalte şi suple, ridicat de Huniazi cu secole în urmă şi silueta masivă şi impunătoare a combinatului siderurgic, deasupra căruia se rotesc în permanenţă neguri uriaşe de abur şi fum.”

Intrarea în oraş
„Astăzi, dacă vii la Hunedoara pe şosea sau pe drumul de fier, oraşul se anunţă cu câţiva kilometri înainte de a-i zări la orizont silueta. De-a lungul căilor de acces stau tot felul de fiare cu forme şi destinaţii diverse, tuburi, grinzi, schelete metalice, plăci, tăblii, depuse aici ca într-un bâlci al fierului sau într-un magazin universal, ale cărui compartimente se întind pe sute de metri, fiecare. Ele constituie celulele uriaşe din care se vor alcătui viitorii giganţi ai siderurgiei.”

Forfota
„Există un ritm propriu al oraşului, viu, trepidant, nervos – care se manifestă prin paşi repezi şi apăsaţi, gesturi viguroase, vorbire cu glas puternic, râsete din tot pieptul, în sfârşit prin circulaţie neîntreruptă şi intensă. Atunci, păşind în mijlocul sirenelor sonore, înţelegi Hunedoara, înainte de a-i vedea toate străzile, mai mult intuitiv, vibrând în ritmul ei agitat.”

Şantierele
„Şantierul constituie un fel de prolog al Combinatului siderurgic şi al oraşului. Tot ce a fost terminat de construit devine imobil locuibil sau agregat care produce. Uneori obiective pe jumătate construite intră în funcţie, constituind ciudate îmbinări de uzină şi şantier. Pe o parte circulă camioane şi basculante, sapă excavatoare şi se toarnă ciment, iar pe cealaltă parte vin trenuri cu fier vechi, cu oale de fontă lichidă, duduie cuptoare încinse şi se dau şarje. Se construieşte peste tot, la toate înălţimile, sub pământ, pe sol şi la 100 de metri deasupra solului. Se construieşte cu grabă şi febrilitate, fiindcă oamenii au nevoie de case, fiindcă orice zi de întârziere la livrarea unui agregat are greutatea câtorva sute de tone de oţel.”

Traficul rutier
„E un vacarm şi un du-te-vino de camioane, trenuri, căruţe, care nu se localizează în spaţii limitate, ci cuprinde Combinatul şi oraşul, fiindcă se construieşte peste tot, iar vehiculele circulă până la cariere de piatră şi nisip situate în cele mai diverse direcţii. Circulaţia de maşini este atât de intensă, încât în zilele de ploaie, noroiul adus de cauciucurile lor este strâns de pe străzile din centru, cu lopeţile. Locuitorii oraşului însă îl privesc mai degrabă cu haz decât cu necaz. ”

Furnalele, Laminoarele şi Oţelăria
„Furnalele, mai ales cele mari, sunt apariţii grandioase, care trebuie privite de la distanţă spre a fi văzute în întregime. Coloşi îmbrăcaţi de jos în sus, în tăblii de fier negru, vibrează încontinuu ca nişte viori. În hala înaltă a laminoarelor, lumina se strecoară fâşii, ca în pânzele lui Rembrandt, pe când blocurile de oţel, roşii incandescente, scot admirabile efecte cromatice în contrast cu valţurile negre pe care lunecă, sunând infernal. Oţelăria impresionează prin ritmul îndrăcit în care se munceşte pe platforma de sus, unde sunt înşirate la rând 5 cuptoare, prin uşile cărora răzbesc încontinuu flăcări lungi, ca nişte braţe de meduză.”

Citește și: Mitul oţelarului Ştefan Tripşa, eroul Muncii Socialiste pe care comuniştii l-au transformat într-un personaj fabulos

Combinatul
„Privit în totalitatea lui, combinatul este o realitate nouă, o grupare imensă de clădiri cenuşii, masive, de coşuri, de hale, de turnuri de răcire, de ţevi, de conducte aeriene, lungi şi întortocheate, care-şi adună laolaltă zgomotele, aburii şi fumul, într-un nor uriaş ce inundă cerul şi într-un duduit neîntrerupt surd şi adânc, ce face să vibreze pământul. Peisajul său este departe a fi uniform şi monoton. Vântul puternic spală cerul şi profilează silueta neagră a combinatului pe azurul cel mai curat. Vântul uşor amestecă aburul şi fumul într-o compoziţie cenuşie, care în plin soare capătă reflexe roze, diafane, iar pe timp noros formează o negură compactă care urcă pâna la cer. Când atmosfera e calmă, fumul urcă drept pe un fond albastru. Este imaginea preferată a verii.”

Localnicii
„Muncitor tânăr, de 18-20 de ani, el provine de obicei de la ţară, după ce, eventual, a trecut printr-o şcoală de ucenici, unde a învăţat meserie. De cele mai multe ori e originar din Oltenia, Moldova sau Transilvania de nord. O dată cu straiele de la ţară şi-a lepădat şi mentalitatea veche. Nu mai visează pământ. E pasionat să vadă şi să ştie cât mai multe. Hunedoara îi oferă sute de posibilităţi. De aceea la 20 de ani cunoaşte câteva meserii. Dacă e bine calificat câştigă 800-1000 de lei pe lună. La lucru vine în cămaşă cadrilată, pantaloni de doc, cu bască-n cap, fredonând arii din „Vagabondul”. Cine mai recunoaşte în el pe ţărănuşul sfios de acum câţiva ani?”

Vă recomandăm şi:

FOTO Amintirile triste din „Epoca de Aur“. Relicvele comunismului au rămas la loc de cinste în oraşele din Valea Jiului

Privite cu nostalgie sau cu indiferenţă de localnici, numeroase monumente care amintesc de perioada comunistă au supravieţuit trecerii timpului în oraşele Văii Jiului. „Relicvele” închinate „Epocii de Aur”, privite cu mare curiozitate de turişti, au rămas pete de culoare în peisajul cenuşiu al aşezărilor miniere.

Mărturii terifiante despre opresiunea din comunism: pastorul închis doi ani în morga închisorii, chiaburul mort în temniţă după ce a înjurat partidul

Citește și: Primul ambasador al SUA care a vizitat Hunedoara în comunism: americanul plimbat prin castel şi combinat a rămas uimit de sporul populaţiei

Peste 200 de oameni au solicitat în ultimii ani Tribunalului Hunedoara daune pentru suferinţele îndurate în timpul regimului comunist. În majoritatea cazurilor, instanţa a constatat caracterul politic al condamnărilor, dar nu a dispus acordarea unor compensaţii. Relatările consemnate în dosarele de despăgubiri prezintă o imagine mai puţin ştiută, terifiantă, a sistemului de opresiune.

FOTO Adevărata faţă a Hunedoarei din 1960. Oraşul oţelului a fost copleşit de muncitori, iar mii de oameni locuiau în cartierele de barăci insalubre

Un document cu caracter secret în anii 1960, păstrat în prezent la Arhivele Naţionale – Judeţul Hunedoara, oferă informaţii preţioase şi mai puţin ştiute despre istoria recentă a Hunedoarei. La sfârşitul anilor 1950, autorităţile din Hunedoara se confruntau cu o situaţie ieşită din comun: oraşul devenise supraaglomerat, iar în ciuda investiţiilor masive, administraţia făcea faţă cu greu creşterii populaţiei.

Hunedoara în zorii comunismului: „murdăriile aruncate pe străzi stau zile întregi neridicate şi transformă oraşul într-un coşmar urât”

Arhivele judeţului Hunedoara păstrează mărturii inedite din Hunedoara pitorească a anului 1949. În zorii comunismului în Hunedoara locuiau 8.000 de oameni, iar oraşul făcea primii paşi în marele proiect al industrializării din timpul regimului comunism.

→