Drumul spre Sarmizegetuza Regia va fi reabilitat pe fonduri UE. Autorităţile anunţă investiţii de 7,4 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Drumul spre Sarmizegetusa va fi restaurat, spun cei de la CJ Hunedoara. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
Drumul spre Sarmizegetusa va fi restaurat, spun cei de la CJ Hunedoara. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Drumul spre cetatea dacică Sarmizegetusa Regia a fost inclus într-un proiect de modernizare în valoare de 7,4 milioane de euro, cea mai mare parte a finanţării fiind acordată de Uniunea Europeană.

Autorităţile judeţene din Hunedoara anunţă că au obţinut finanţare europeană pentru proiectul de modernizare a drumului Costeşti – Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia, monument aflat în patrimoniul UNESCO. Potrivit administratorului public al Consiliului Judeţean Hunedoara, Dan Stoian, un tronson de 18 kilometri al drumului va intra în restaurare pe fonduri de la Uniunea Europeană, valoarea lucrărilor fiind estimată la 7,4 milioane de euro.

Din aceste fonduri, contribuţia Consiliului Judeţean Hunedoara va fi de două procente, la fel ca în cazul proiectului de modernizare a drumului judeţean Topliţa Lunca Cernii de Sus – limita judeţului Hunedoara cu judeţul Caraş – Severin, finalizat în toamna anului trecut.

„Proiectul trebuie să fie terminat până la 31 decembrie 2015. Din momentul în care vom primi aprobarea de finanţare, documentele de licitaţie vor fi scoase imediat pe SEAP“, a spus Dan Stoian, administratorul public al CJ Hunedoara,

Mii de turişti vizitează săptămânal cetatea Sarmizegetusa Regia, un monument istoric aflat în patrimoniul UNESCO, de a cărui administrare se ocupă din 2013, Consiliul Judeţean Hunedoara. Cetatea dacică este una dintre cele mai atractive obiective turistice din Hunedoara.


Vă recomandăm şi:

FOTO „Blestemul” Autostrăzii Deva – Lugoj: cimitirul ilegal care a încurcat planurile constructorilor Lotului IV

Un cimitir înfiinţat în anii 1980 la Brănişca încurcă planurile constructorilor Lotului IV al autostrăzii Deva – Lugoj. Lucrările s-au oprit în faţa mormintelor. Soluţia iniţială de deviere a traseului autostrăzii pe lângă cimitir nu a fost viabilă, astfel că executanţii proiectului vor fi nevoiţi să ridice un pasaj de trecere al Autostrăzii A1 peste cimitir.

Controversele taxei pentru camioane pe şoselele judeţene: drumul Hunedoara – Deva, motiv de ceartă între autorităţi

Taxele instituite pe şoseaua Hunedoara – Deva au devenit motiv de neînţelegeri între reprezentanţii Consiliului Judeţean Hunedoara şi cei ai Prefecturii Hunedoara. Este cel mai tranzitat drum judeţean din Hunedoara, iar din această vară va deveni şi mai aglomerat, o dată cu reluarea transporturilor de zgură de pe haldele Hunedoarei pe şantierele viitoarelor tronsoane ale autostrăzii Deva – Lugoj.

Cel mai nou drum judeţean e afectat de prăbuşirile de bolovani de pe versanţi

Alunecările de teren au pus din nou probleme şoferilor care au circulat pe cel mai nou drum judeţean al Hunedoarei: şoseaua Topliţa – Lunca Cernii de Sus, construită pe fonduri europene şi inaugurată în toamna anului trecut.

FOTO Pelerinaj de Sânziene: ziua când se deschid cerurile peste cetăţile dacice. În Sarmizegetusa ritualurile sunt interzise

Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei devin locuri de pelerinaj în perioada Sânzienilor. Aici, „cerurile se deschid”, spun cei care se îndreaptă spre monumentele UNESCO pentru a medita în incintele sacre, însă în cetatea Sarmizegetusa Regia, considerată un centru energetic, practicile religioase şi mistice au fost interzise.

Povestea călugărului lui Iustin Pârvu şi a mănăstirii ridicate la poalele cetăţii Sarmizegetusa Regia

O mănăstire unde vieţuiesc patru măicuţe şi un duhovnic a fost ridicată în inima vechii Dacii, la poalele Sarmizegetusei Regia. Eftimie Mitra, cel care conduce aşezământul monahal din Valea Rea, a fost călugărit de Iustin Pârvu, unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai ortodoxiei în România. Călugărul a ajuns aici în urma unor întâmplări care i-au zdruncinat soarta.

Legendele comorilor din Munţii Orăştiei: cum i-a cuprins febra aurului pe localnicii de la poalele cetăţilor dacice

Ţinutul cetăţilor dacice a fost dintotdeauna un loc al misterelor şi al legendelor. În zona Sarmizegetusei Regia, oamenii au păstrat istorisiri vechi, despre aurul ascuns de strămoşi în munţi, iar descoperirea fiecărei comori a stârnit şi mai mult fantezia localnicilor. Istoricii au consemnat, de asemenea, poveştile vechilor căutători de comori, din secolele trecute.

FOTO VIDEO Incursiune în ţinutul fabulos al comorilor regilor daci: secretele cetăţilor antice de la Sarmizegetusa Regia

Sarmizegetusa Regia, cea mai importantă dintre cetăţile dacilor liberi, se dezvăluie la capătul unui drum întortocheat care porneşte din oraşele Călan sau Orăştie, străbate câteva sate împrăştiate pe coasta munţilor Hunedoarei (Ludeşti, Costeşti, Grădiştea de munte), apoi urcă prin desişul pădurii şi îl lasă pe călător în faţa unor ziduri imense, vechi de peste 2.000 de ani.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite