Cum arăta România în urmă cu 7 decenii. Unul din patru români nu ştia carte şi doar un sfert din populaţie trăia în oraşe

Cum arăta România în urmă cu 7 decenii. Unul din patru români nu ştia carte şi doar un sfert din populaţie trăia în oraşe

Români.

Mai puţin de un sfert din locuitorii ţării trăiau în oraşe, în urmă cu şapte decenii, iar peste trei milioane de români nu ştiau carte, arăta unul dintre cele mai interesante recensăminte realizate în ultimul secol, în România.

Ştiri pe aceeaşi temă

În ianuarie 1948, a avut loc unul dintre cele mai importante recensământe din istoria României. Iată câteva dintre cele mai interesante rezultate ale recensământului, în urmă cu 71 de ani:

Topul celor mai mari oraşe
La 25 ianuarie 1948, România avea 15.873.000 de locuitori, iar densitatea era de 66.8 persoane pe kilometru pătrat. Mai puţin de un sfert din totalul populaţiei locuia în cele 189 de oraşe şi comune suburbane din România, în timp ce peste 12 milioane de locuitori trăiau în cele 6.400 de comune rurale şi 13.400 de sate. Doar 19 oraşe, care reprezentau marile centre urbane ale ţării, înregistrau peste 30.000 de locuitori: Bucureşti avea 1.041.807 locuitori, Cluj avea 117.915 locuitori, Timişoara avea 111.987 locuitori, Ploieşti avea 95.632 locuitori, Brăila avea 95.514 locuitori, Iaşi avea 94.075 locuitori, Arad avea 87.291 locuitori, Craiova avea 84.574 locuitori, Braşov avea 82.984 locutori, Oradea avea 82.282 locuitori, Galaţi avea 80.411 locuitori, Constanţa avea 78.586 locuitori, Sibiu avea 60.602 locuitori, Târgu Mureş avea 47.043 locuitori, Satu Mare avea 46.519 locuitori, Buzău avea 43.365 locuitori, Bacău avea 34.461 locuitori, Turnu Severin avea 31.296 locuitori, iar Giurgiu avea 30.197 locuitori. Cele 19 oraşe însumau două treimi din populaţia urbană a ţării, iar până la sfârşitul anilor ’40, puţine diintre ele înregistrau creşteri ale numărului de locuitori. Distrugerile provocate de război şi împroprietăririle cu terenuri agricole au diminuat populaţia urbană sau au încetinit ritmul urbanizării.

Muntenia, cea mai populată regiune a ţării
Recensământul arăta diferenţe mari în distribuţia populaţiei. Cea mai mare concentrare a acesteia se găsea în câteva zone din Muntenia, Banat şi Crişana – Maramureş, regiuni în care se aflau cele mai mari oraşe şi zone industriale. Cea mai populată regiune istorică a României anului 1948 era Muntenia, cu 4.991.289 locuitori. Transilvania avea 3.420.859 locuitori, Moldova avea 2.598.258 locuitori, Oltenia avea 1.717.982 locuitori, Crişana – Maramureş avea 1.391.672 locuitori, Banat avea 948.596 locuitori, Dobrogea avea 503.217 locuitori, Bucovina avea 300.751 locuitori.  În munţii Carpaţi, care ocupau un sfert din suprafaţa României, deşi densitatea populaţiei era mică nu existau localităţi nelocuite, deoarece satele crescătorilor de oi şi ale celor care se ocupau cu pădurile se găseau peste tot.

În satele României se înregistra cel mai ridicat spor al natalităţii. „Ţara noastră se remarcă astăzi printr-o proporţie destul de redusă de tineret. Tineretul până la 14 ani inclusiv reprezintă aproape 30 la sută în sânul populaţiei. Această proporţie este simţitor mai modestă, ceva mai mult de o cincime (21 la sută), în mediul urban, dar atinge 31,3 la sută în cazul populaţiei rurale. Se ştie că populaţia satelor noastre este aceea care are natalitatea cea mai ridicată şi ca ei i se datoreşte excedentul natural înregistrat, spre deosebire de populaţia oraşelor care nu creşte în mod natural decât foarte puţin sau deloc, sporul real înregistrat în unele cazuri fiind rezultatul afluxului în oraşe al populaţiei rurale excedentare”.

Peste 13,5 milioane de locuitori ai României (86 la sută) s-au declarat români, în timp ce 1,5 milioane de locuitori s-au declarat de etnie maghiară. A doua minoritate a ţării erau germanii, aproximativ 350.000, iar a treia erau evreii, aproape 140.000. Circa 53.000 de ţigani erau declaraţi în România anului 1948.

Judeţele din sudul ţării, în topul analfabetismului
Analfabetismul era mult mai scăzut în 1948 faţă de precedentele recensăminte, însă peste 3,1 milioane de români nu cunoşteau carte. „Trei din patru locuitori de 7 ani şi peste ştiu carte, iar unul nu. Cu 17 ani mai inainte, în 1930, mai erau analfabeţi 2 din 5 locuitori de 7 ani şi peste. În provinciile de dincoace de Carpaţi şi în Dobrogea neştiinţa de carte e cea mai frecventă. În provinciile foste sub stăpânire austriacă, dimpotrivă, mai rară. În Banat, în Bucovina şi în Transilvania un analfabet revine la 5 ştiutori de carte, pe când în Muntenia, Moldova, Dobrogea, Crişana-Maramureş, numai la 3. În Oltenia, aproape numai la 2 ştiutori de carte. În Maramureş, în anul 1948, peste 56 la sută din localnici erau analfabeţi. Topul era completat de Vlaşca, Olt, Ilfov şi Teleorman, cu peste 35 la sută din populaţie neştiutoare de carte. Judeţele Braşov, Sibiu, Trei Scaune şi Odorhei, aveau cea mai redusă rată a analbafetismului, sub 10 la sută din populaţie. Dintre oraşe, în Zimnicea peste 50 la sută din localnici nu ştiau carte, în timp ce la polul opus se afla Sibiul, cu doar 2,9 la sută.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: