Secretele băuturilor mortale folosite în antichitate pentru a scăpa de duşmanii politici. Cum a fost otrăvit Socrate

Secretele băuturilor
mortale folosite în antichitate pentru a scăpa de duşmanii politici. Cum a fost otrăvit Socrate

Socrate a fost condamnat la moarte prin otrăvire Foto: tentatiainocentei.blogspot.com

Uciderea prin otrăvire ajunsese în Antichitate şi Evul Mediu o profesie la mare căutare. De regulă, persoanele indezirabile erau înlăturate de la curţile princiare sau regale prin otrăvire. Substanţele mortale erau folosite şi pentru a proba vinovăţia sau, dimpotrivă, inocenţa celor acuzaţi de diverse fapte.

Ştiri pe aceeaşi temă

Otrăvurile folosite în Antichitate aveau acţiune imediată sau efectul lor se producea în timp. Erau, de asemenea, substanţe care marcau victima (serveau ca avertisment pentru duşmani) şi otrăvuri care nu lăsau nicio urmă (pentru a scăpa de eventualele consecinţe în justiţie), scrie Mihaela Opriş în cartea ”Milenarele întâmplări ale plantelor medicinale”, apărută la editura Albatros în 1990.

Unul dintre cele cele mai folosite droguri vegetale în antichitate a fost omeagul. Otrăvirile realizate cu această plantă erau atât de dese la Roma, încât cultura acestei plante a fost interzisă în 117 e.n. de împăratul Traian, reiese din cartea ”Milenarele întâmplări ale plantelor medicinale”.

Treptat, au fost create reţete de băuturi mortale, care erau folosite pentru eliminarea duşmanilor politici sau răzbunare. Printre cei mai cunoscuţi ucigaşi prin otrăvire se numără Locusta, în antichitate, şi Lucreţia Borgia, în Evul Mediu, menţionează Mihaela Opriş în lucrarea sa.

Aceşti asasini cunoşteau diferite băuturi ce aduceau moartea, iar reţetele erau păstrate în cel mai mare secret. Se ajunsese la o asemenea perfecţiune în dozarea otrăvurilor, încât vrăjitorii puteau ucide o persoană prin otrăvire într-o anumită zi şi la o anumită oră, se consemnează în cartea ”Milenarele întâmplări ale plantelor medicinale”.

Grecii erau maeştri în prepararea otrăvurilor, iar eficienţa lor era binecunoscută. Substanţele mortale erau împrăştiate în camera victimei, pe haine, pe mobilă sau bijuterii, şi nu se punea decât problema intervalului de timp în care cei vizaţi urmau să moară, susţine Mihaela Opriş în cartea sa.

Plantele de încercare

Situaţia era similară în Evul Mediu, unde sute de persoane indezirabile au fost ucise prin otrăvire la curţile princiare sau regale. O metodă aparte de ucidere prin otrăvire era prin folosirea aşa numitelor plante de încercare, se menţionează în cartea ”Milenarele întâmplări ale plantelor medicinale”.

Plantele de încercare erau, de fapt, otrăvitoare teribile şi erau folosite în procese ca probă divină pentru a stabili vinovăţia celor acuzaţi. Dacă inculpatul consuma otrava şi reuşea să supravieţuiască, era absolvit de acuzaţii, însă acest lucru se întâmpla foarte rar. Doar cei care ştiau ce otravă urmează să bea şi reuşeau să consume un antidot înainte sau cei cu organisme foarte puternice aveau ceva şanse să scape cu viaţă, scrie Mihaela Opriş.

La europeni, cea mai cunoscută otravă folosită în justiţie în acele vremuri era cucuta. Cea mai toxică substanţă din cucută este conina, dar aceasta conţine şi conhidrină, pseudoconhidrină şi coniceină, care sunt la fel de mortale, se consemnează în lucrarea ”Milenarele întâmplări ale plantelor medicinale”.

Moartea lui Socrate

Platon a descris în detaliu moartea lui Socrate, obligat să bea cucută: ”După ce a golit cupa ce i s-a dat, Socrate a simţit o slăbiciune în picioare, insensibilitate şi frig în extremităţile inferioare, apoi a resimţit o ameţeală şi a rămas cu privirile fixe. Văzând acestea, Criton i-a închis gura şi ochii. Inteligenţa sa a rămas însă intactă şi Socrate convorbea cu discipolii săi, atât cât otrava exercitase acţiunea sa periferică. Înainte de a muri, el a putut să strige lui Criton: <<Criton, noi datorăm un cocoş lui Esculap, să nu uiţi să plăteşti datoria!>>”

Procedura de otrăvire, ce ar trebui să demonstreze vinovăţia sau inocenţa unei persoane faţă de acuzaţiile care i se aduc se practică şi astăzi la unele popoare din Africa şi Indonezia. De pildă, în Guineea persoanele acuzate că practică magia neagră beau o apă roşie, denumită tali, ce este un decoct de scoarţă de Erythrophaemum guinensis. Otrava este atât de eficientă, că un sfert din populaţie moare în această manieră în fiecare an, scrie Mihaela Opriş în cartea sa.

O altă otravă de încercare folosită în Guineea şi Gabon este obţinută din boabele de Calabar, o liană ierbacee, ce are flori roşu-purpurii cu nuanţe galbene. Aceasta conţine alcaloizi extrem de puternici, cum ar fi eseramina, eserina şi calabrina, iar ingestia plantei provoacă persoanei respective o sete puternică, transpiraţie şi salivaţie intensă, însoţite de contracturi ale membrelor şi vome, se detaliază în lucrarea ”Milenarele întâmplări ale plantelor medicinale”.

Victima moare în chinuri îngrozitoare, prin asfixie însoţită de paralizie cardiacă, însă poate scăpa dacă vomită otrava din stomac. Dacă acest lucru se întâmplă, este un semn al faptului că respectiva persoană a fost acuzată pe nedrept, conchide Mihaela Opriş în cartea sa.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: