Apelul disperat al medicilor de la Ambulanţa Galaţi: „Suntem supraaglomeraţi, testările nu pot fi o prioritate”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ambulanta

Echipajele medicale ale Ambulanţei Galaţi nu mai fac faţă numărului mare de solicitări pentru teste COVID-19. Oamenii sunt rugaţi să nu mai sune pentru testări la ambulanţă, ci să meargă direct la medicul de familie sau la centrele de permanenţă.

La Ambulanţa Galaţi a fost depăşit recordul negativ din valul patru al pandemiei, în privinţa solicitărilor pentru teste COVID, dar şi a urgenţelor. Medicii îi roagă pe oameni să nu nu mai sune la ambulanţă pentru teste, ci doar pentru urgenţe.

„Serviciul de Ambulanţă Judeţean Galaţi este suprasolicitat cu apeluri pe 112, pentru urgenţele obişnuite, dar s-a dublat numărul solicitărilor pentru testare în vederea depistării COVID-19. În ultimele 24 de ore, timp în care am înregistrat aproape 200 de astfel de solicitări, am depăşit recordul din valul patru al pandemiei.(....) Îi rugăm pe gălăţeni să înţeleagă că serviciile noastre sunt supraaglomerate cu cazuri de urgenţe medicale obişnuite, dar şi cu cazuri de pacienţi COVID-19. Testările nu pot fi astfel o prioritate maximă. Ca atare, îi rugăm să nu aglomereze serviciile de urgenţă”, spune dr.Mihai Polinschi, de la SAJ Galaţi. 

Echipe medicale, chemate la muncă din libere

Pentru a face faţă numărului mare de solicitări, angajaţii au fost chemaţi din din zilele libere. „Suntem foarte solicitaţi, la ora actuală. O parte din personal este chemat din timpul liber, de acasă, pentru a face faţă. Se pune chiar problema dacă ne vom mai putea lua concedii, în această perioadă dificilă“, spune Romeo Nechita, ambulanţier.

Cazurile sunt triate în funcţie de gravitate, susţin medicii. La ora actuală, la SAJ Galaţi este o listă de aşteptare care se întinde deja pe două  zile, sute de oameni solicitând efectuarea testelor COVID. „Ca echipaj, noi facem 40 de recoltări pe tură, într-un interval de opt ore. Suntem chemaţi şi din libere, pentru a încerca să acoperim cazurile grave. Sunt mult mai multe solicitări decât în valul patru“, explică Ramona Ionaşcu, medic SAJ Galaţi.

ambulante

Sursa FOTO: Cornelia Mazilu

Unde pot merge oamenii să-şi facă teste COVID

Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi spun că situaţia s-ar putea îmbunătăţi dacă oamenii ar apela şi la medicii de familie care fac testări rapide, centrele de permanenţă sau farmaciile care au contracte cu Casa de Asigurări de Sănătate.

„Există şi alternative. Sunt centre de permanenţă pentru testare, există medicii de familie, care şi ei pot face testări gratuite”, a precizat dr. Mihai Polinschi, directorul medical SAJ Galaţi.

„Din păcate, oamenii nu sunt în cunoştinţă de cauză că, în momentul de faţă, testarea rapidă pentru COVID-19 se poate face şi la cabinetele medicilor de familie. Noi am încercat să mediatizăm oamenilor de pe lista proprie acest aspect. Important este că toate persoanele care ştiu că au simptomatologie sau care ştiu că au intrat în contact cu o persoană depistată COVID-19 să se prezinte la un centru autorizat pentru a fi testat”, explică medicul de familie Valentin Boldea.

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Efectele izolării. Un pneumolog din Galaţi spune că numeroşi pacienţi obosesc foarte repede: aşa apar foarte multe boli

Secţie nouă pentru bolnavii COVID-19 la Spitalul de Urgenţă din Galaţi. Va avea 105 paturi VIDEO

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite