Secţie nouă pentru bolnavii COVID-19 la Spitalul de Urgenţă din Galaţi. Va avea 105 paturi VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Spitalul Judeţean din Galaţi, cea mai mare unitate medicală din sud-estul Moldovei, va fi înfiinţată o secţie nouă pentru bolnavii de Covid. Este vorba un etaj întreg al clădirii, care va avea 105 paturi. Noua secţie a primit avizele necesare de la DSP Galaţi şi va fi deschisă începând de miercuri.

Pe fondul creşterii  alarmante a pacienţilor de COVID-19 în Galaţi, conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă a decis ca un etaj să fie transformat în secţie pentru bolnavii de coronavirus. Prin urmare, secţiile care funcţionau la etajul 1 au fost mutate la alte etaje şi s-a înfiinţat o nouă linie de gardă.

„Având în vedere creşterea tot mai mare a numărului de cazuri care se prezintă la unitatea noastră, majoritatea pacienţilor nemaiputând fi transferaţi la spitalele suport din cauza lipsei de locuri, conducerea Spitalului Judeţean a decis transformarea etajului 1  în secţie destinată internării pacienţilor confirmaţi. Secţiile care funcţionau la etajul 1 au fost mutate la alte niveluri, după cum urmează: Secţia Chirurgie Generală III a fost mutată la etajul IV în cadrul Secţiei Chirurgie 1. Secţia Chirurgie Toracică a fost mutată la etajul V , în cadrul Secţiei Ortopedie şi Traumatologie  Secţia Chirurgie Plastică şi Reconstructivă a fost mutată la etajul VI în cadrul Secţiei ORL”, a anunţat conducerea Spitalului Judeţean din Galaţi.

În ultimele 24 de ore, în judeţul Galaţi au fost raportate 125 de noi cazuri de îmbolnăviri cu COVID-19. De la debutul pandemiei, 14.525 de persoane au fost confirmate pozitiv. 372 de gălăţeni au decedat din cauza virusului. 

Vă recomandăm să citiţi şi:

Un nou aparat PCR pentru depistarea COVID-19 a ajuns la Spitalul de Copii Galaţi. Capacitatea de testare, dublă

Noi dotări pentru Spitalul de Urgenţă din Galaţi. Au fost achiziţionate electrocardiografe de ultimă generaţie

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite