Ancheta DNA în Dosarul Microsoft a ajuns şi la Galaţi. S-a cerut Preşedintelui avizul pentru urmărirea penală a foştilor miniştri Dan Nica şi Adriana Ţicău

Ancheta DNA în Dosarul Microsoft a ajuns şi la Galaţi. S-a cerut Preşedintelui avizul pentru urmărirea penală a foştilor miniştri Dan Nica şi Adriana Ţicău

Dan Nica şi Adriana Ţicău FOTO Costel Crângan

Cei doi sunt acuzaţi de fapte penale deosebit de grave în legătură cu celebrul dosar de corupţie „Microsoft” în care au fost condamnaţi, deja, mai mulţi oameni de afaceri şi politicieni români, printre care Dorin Cocoş şi Gheorghe Ştefan.

Ştiri pe aceeaşi temă

Celebrul dosar „Microsoft”, în care o sumedenie de politicieni şi de oameni de afaceri români sunt acuzaţi de către Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) de fapte corupţie şi de deturnare de fonduri publice, se extinde tot mai mult.

Miercuri, 23 noiembrie 2016, DNA a anunţat că a cerut avizul pentru începerea urmăririi penale în cazul a încă trei inculpaţi, respectiv gălăţenii Dan Nica şi Adriana Ţicău, precum şi a lui Alexandru Athanasiu.

Toţi cei trei au fost înalţi demnitari în timpul guvernării PSD şi, spun procurorii au participat efectiv la săvârşirea faptelor.

Iată în continuare comunicatul integral al DNA.

„În completarea comunicatelor, nr. 1342/VIII/3 din 26 septembrie 2014, nr. 1428/VIII/3 din 21 noiembrie 2016 şi nr. 1430/VIII/3 din 21 noiembrie 2016, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să transmită următoarele:

În conformitate cu prevederile legale şi constituţionale, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis procurorului general al P.I.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Preşedintelui României, pentru a aprecia asupra exercitării dreptului de a cere urmărirea penală a unor persoane care au deţinut calitatea de membri ai Guvernului, respectiv:

- Dan Nica, ministru al comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei în perioada 2000 - iulie 2004, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit;

- Silvia Adriana Ţicău, secretar de stat la Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei în perioada 2003 - iunie 2004, respectiv de ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei în perioada iulie - decembrie 2004, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată;

- Alexandru Athanasiu, ministru al educaţiei şi cercetării în perioada 2003-2005, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

Solicitarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie referitoare la efectuarea urmăririi penale faţă de cei trei foşti miniştri are în vedere împrejurarea că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În calitate de ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, Nica Dan, cu încălcarea dispoziţiilor privind achiziţiile publice, a iniţiat şi a susţinut proiectele Hotărârilor de Guvern nr.1473/11.12.2003 şi nr.470/01.04.2004, prin care s-a aprobat încheierea între Guvernul României şi Fujitsu Siemens Computers GmbH, a contractului comercial de închiriere de licenţe referitor la produsele Microsoft. În acest sens s-a invocat, în mod nereal, calitatea Fujitsu Siemens Computers de unic distribuitor pentru aceste produse, astfel încât respectiva firmă să fie favorizată prin evitarea organizării unei licitaţii publice. 

Astfel, s-a cauzat, pe de o parte –un prejudiciu în valoare totală de 47.594.843,88 USD repercutat în patrimoniul Secretariatului General al Guvernului, respectiv Ministerului Comunicaţiei şi Tehnologiei Informaţiei, iar pe de altă parte - un folos patrimonial necuvenit, în acelaşi cuantum, în favoarea Fujitsu Siemens Computers GmbH).

În calitate de secretar de stat la Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, respectiv de ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, Ţicău Silvia Adriana, cu încălcarea privind Statutul funcţionarilor publici şi privind achiziţiile publice, a efectuat următoarele activităţi:

- a determinat încheierea contractului cadru de licenţiere Microsoft în condiţii defavorabile pentru Guvernul României, invocându-se în mod nereal calitatea de unic distribuitor a Fujitsu Siemens GmbH Austria, iar ]n acest sens a semnat Nota de fundamentare la Hotărârea de Guvern nr.1473/11.12.2003,

- a iniţiat şi susţinut proiectul Hotărârii de Guvern nr.1778/21.10.2004, prin care s-a aprobat extinderea contractului comercial de închiriere de licenţe încheiat la data de 15.04.2004 între Guvernul României şi Fujitsu Siemens Computers GmbH şi pentru produsele educaţionale Microsoft, fără a exista un necesar fundamentat.

În această modalitate s-a cauzat, pe de o parte - un prejudiciu în valoare totală de 66.965.343,88 USD repercutat în patrimoniul Secretariatului General al Guvernului, respectiv Ministerului Comunicaţiei şi Tehnologiei Informaţiei, iar pe de altă parte - un folos patrimonial necuvenit, în acelaşi cuantum, în favoarea Fujitsu Siemens Computers GmbH.

În calitate de ministru al educaţiei şi cercetării, Athanasiu Alexandru cu încălcarea dispoziţiilor privind achiziţiile publice, a iniţiat şi a susţinut proiectul Hotărârii de Guvern nr.1778/21.10.2004, prin care s-a aprobat extinderea contractului comercial de închiriere de licenţe încheiat la data de 15.04.2004 între Guvernul României şi Fujitsu Siemens Computers GmbH şi pentru produsele educaţionale Microsoft, fără a exista un necesar fundamentat. 

În această modalitate s-a cauzat, pe de o parte - un prejudiciu în valoare totală de 19.370.500 USD repercutat în patrimoniul Secretariatului General al Guvernului, iar pe de altă parte - un folos patrimonial necuvenit, în acelaşi cuantum, în favoarea Fujitsu Siemens Computers GmbH.

Cererii transmise i-au fost ataşate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi volumele (28) cuprinzând copii ale dosarului de urmărire penală.
Prezenta cerere de efectuare a urmăririi penale intră sub incidenţa art. 305 alin 4 din C.P.P., prin urmare, persoana faţă de care s-a solicitat sesizarea Preşedintelui României pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale beneficiază de prezumţia de nevinovăţie”.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările