VIDEO Supraveghetoare de la un cămin de elevi acuzată că a bătut „cu reteveiul“ un licean. Băiatul a ajuns la spital

VIDEO Supraveghetoare de la un cămin de elevi acuzată că a bătut „cu reteveiul“ un licean. Băiatul a ajuns la spital

Elevul bătut a făcut plângere la poliţie

Întâmplarea a avut loc duminică seara, târziu, se pare pe fondul gălăgiei create de elevi în cămin. La Liceu se va demara o anghetă internă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Un băiat în vârstă de 17 ani, din Tecuci, elev al Liceului de Artă "Gh. Tattarescu" din Focşani, a ajuns azi noapte la Spitalul de Urgenţă din Focşani, după ce ar fi fost "altoit" serios de supraveghetoarea căminului de elevi aparţinând Colegiului Tehnic "Valeriu D. Cotea", acolo unde locuieşte adolescentul.

Agresiunea s-a întâmplat puţin după miezul nopţii şi, potrivit informaţiilor noastre, supraveghetoarea s-a năpustit, din senin, cu coada de la mopul de spălat pe jos asupra tânărului. Se pare că lucrul care a determinat-o pe femeie să recurgă la acest gest ar fi fost gălăgia din cămin, aşa cum rezultă şi din înregistrările audio şi video pe care le-au făcut copiii din cămin şi pe care le redăm şi noi mai jos.

Elevii susţin că supraveghetoarea este violentă de fiecare dată, dar că aseară a întrecut măsura. Elevul bătut a primit nu mai puţin de şase lovituri de băţ pe antebraţul stâng. De altfel, medicii de la Spitalul de Urgenţă au scris pe fişa medicală următoarele: "Traumatism braţ stâng prin agresiune, cu echimoze locale".Adolescentul a depus plângere şi la poliţie, fiind întocmit dosar penal pentru lovire şi alte violenţe.

Conducerea Colegiului Tehnic "Valeriu D. Cotea" ne-a precizat că supraveghetoarea este liberă astăzi şi abia mâine se va putea discuta cu ea. "A venit elevul la mine, împreună cu părinţii şi mi-au relatat ce s-a întâmplat. Mâine voi discuta cu supraveghetoarea, voi convoca comisia de disciplină şi vom analiza ce s-a întâmplat. Până acum nu s-a mai plâns nimeni de comportamentul supraveghetoarei", ne-a declarat Remus Paraschiv, directorul Colegiului Tehnic "Valeriu D. Cotea".

Contactată telefonic, supraveghetoarea Monica Manolescu ne-a declarat că l-a lovit pe elev, dar nu de maniera în care se prezintă. "Am dat cu o vărguţă. Am vrut să-i iau telefonul, dar el a întins mâna şi l-am atins cu reteveiul. Era 12.30 noaptea şi o hărmălaie de nedescris", ne-a spus femeia acuzată de violenţă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: